Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Naşterea Domnului (Crăciunul) – Creatorul s-a născut om pentru a răscumpăra omenirea

Publicat 08:09 | 23 dec. 2011 // Spiritualitate // 6.876 vizualizări

La 25 decembrie, întreaga lume creştină (cu excepţia unor biserici ortodoxe care se conduc de calendarul de stil vechi, iulian) sărbătoreşte Crăciunul – Naşterea Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos.

Pe stil vechi, inclusiv în Biserica Ortodoxă Rusă, Crăciunul este sărbătorit la 7 ianuarie, cu 13 zile mai târziu.

În Republica Moldova sunt două grupuri principale de creştini ortodocşi – din Mitropolia Basarabiei (subordonată Patriarhiei de la Bucureşti) şi Mitropolia Moldovei (subordonată Patriarhiei de la Moscova). De asemenea, există o mitropolie a creştinilor ortodocşi staroveri (lipoveni, creştini ortodocşi ruşi de rit vechi), precum şi comunităţi de ortodocşi bulgari, armeni, ucraineni etc.

Naşterea Domnului este celebrată din antichitate, însă primii creştini nu sărbătoreau naşterea lui Iisus Hristos la 25 decembrie, dar în luna septembrie, odată cu Ros Hashana, o sărbătoare iudaică.
În anul 264, Saturnaliile au căzut în 25 decembrie şi împăratul roman Aurelian a proclamat această dată „Natalis Solis Invicti”, festivalul naşterii invincibilului Soare.
În anul 320, Papa Iuliu I a specificat pentru prima dată oficial data naşterii lui Iisus ca fiind 25 decembrie.
În anul 325, împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează naşterea lui Iisus.

Creatorul lumii nevăzute şi celei văzute, Dumnezeu-Fiul, Dumnezeu-Cuvântul, S-a întrupat şi S-a născut om pentru a-i răscumpăra pe oameni din păcatul strămoşesc şi a-i ridica la înălţimea Cerurilor.

Dumnezeu a coborât pe Pământ pentru a-l ridica pe om la Dumnezeire, după cum spun Sfinţii Părinţi.

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unicul Său Fiu L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3, 16).

Potrivit Bisericii Ortodoxe, Naşterea şi Înălţarea sunt două evenimente care alcătuiesc axa creştinismului, două punţi care leagă creaţia de Creator.

„Hristos Se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”

“Naşterea Domnului – începutul luminării noastre” este titlul unei pastorale de Crăciun a Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Părintele Patriarh ne oferă explicaţia tuturor aspectelor care însoţesc Naşterea Domnului:

Vestea Naşterii

“Evanghelia de la Vecernia sărbătorii Naşterii Domnului (Luca 2, 1-20) ne spune că vestea Naşterii lui Hristos, adusă păstorilor de la Betleem de îngerul Domnului, a fost însoţită de slava Domnului care a înconjurat pe păstori în timp ce îngerul a stat lângă ei (cf. Luca 2, 9).

Aşadar, vestea Naşterii Domnului se face deodată prin cuvânt ceresc şi prin vedere cerească, pentru că Dumnezeu-Cuvântul, Cel nevăzut cu ochii trupeşti, necuprins cu mintea şi neatins cu mâinile, Se face Om văzut cu ochii, ascultat cu urechile, înţeles cu mintea şi atins cu mâinile.”

Scopul Întrupării

“De ce? Pentru ca să ne dăruiască nouă oamenilor, limitaţi şi trecători, slava Lui cea nemărginită şi veşnică. Să ne ridice la sfinţenia Lui pe noi, cei căzuţi în păcat.

Să ne dăruiască viaţă veşnică nouă, celor muritori. Să ne înveţe ascultarea smerită şi recunoştinţa faţă de Dumnezeu pe noi, cei neascultători şi nerecunoscători.

Stăpânul lumii Cel atotputernic şi preaslăvit de îngeri S-a făcut Om sărac şi slujitor smerit, pentru ca pe noi să ne elibereze din robia lăcomiei după cele materiale şi din tirania orgoliului şi a slavei deşarte.”

Tulburarea lui Irod

“Sfânta Evanghelie după Matei (2, 1-12) care se citeşte în ziua de Crăciun, la Sfânta Liturghie, ne arată modul în care Mântuitorul Iisus Hristos, născut în peştera Betleemului, este cinstit de trei înţelepţi, regi sau magi de la Răsărit.

Aceşti magi sunt călăuziţi de o stea minunată, neobişnuită, care îi conduce până în Iudeea, la Betleem.

De asemenea, Evanghelia ne prezintă întâlnirea acestor trei magi cu regele Irod, care, auzind că magii de la Răsărit au venit să se închine unui nou Împărat născut de curând, el şi întreg Ierusalimul s-au tulburat.

Această tulburare a lui Irod va culmina cu uciderea a patrusprezece mii de prunci din Betleem şi împrejurimi, cu intenţia de a ucide şi pe Pruncul nou născut, pe Iisus. Însă tot ceea ce este scris în Sfintele Evanghelii despre Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos conţine o lumină sau o semnificaţie duhovnicească.”

Locul unde Se naşte Mântuitorul, modul în care El Se naşte, felul în care El este primit de unii oameni şi respins de alţii, modul în care magii vin de la Răsărit călăuziţi de o stea şi se închină Pruncului Iisus, darurile pe care ei le oferă, totul are un înţeles duhovnicesc profund şi ne descoperă lumina cunoştinţei, adică lumina mântuirii şi a sfinţirii noastre în Iisus Hristos Fiul lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor.”

Naştere mai presus de fire

“Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte din Fecioară, fără tată pe pământ. Dreptul Iosif nu este tatăl Său după trup, ci tată adoptiv, pentru ca Maica Domnului să fie protejată de ocara publică, de vorba rea că ar fi născut un copil în afara căsătoriei.

În acelaşi timp, dreptul Iosif este tatăl adoptiv al lui Iisus sau ocrotitor al Lui, pentru că şi Pruncul Iisus, ca orice copil, avea nevoie atât de iubirea mamei, cât şi de iubirea tatălui.

El avea nevoie să fie crescut într-o familie, adică într-o stare a vieţii binecuvântată de Dumnezeu.

Trebuie precizat, totuşi, că naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este mai presus de fire şi de înţelegere, adică neobişnuită, deşi uneori Iisus este prezentat ca fiind copilul unei familii, adică fiul lui Iosif şi al Mariei.

Naşterea lui Hristos este mai presus de fire şi mai presus de gândirea umană, pământească, întrucât Cel ce Se naşte pe pământ din mamă fără tată este Fiul veşnic al lui Dumnezeu-Tatăl, Care Se naşte veşnic din Tatăl Cel ceresc fără mamă.

Prin această minune a zămislirii şi a naşterii Mântuitorului Hristos ca Om de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, se leagă viaţa cerească spirituală cu viaţa pământească.

Şi anume, prin însăşi naşterea după trup a lui Iisus Hristos se pune temelie pentru o nouă naştere, adică naşterea cea de sus sau naşterea de la Duhul Sfânt.

Fiul lui Dumnezeu Se întrupează, devine Om, de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria, pentru ca noi oamenii cei născuţi din femeie să ne naştem din nou prin Duhul Sfânt, adică prin Botez.

Mântuitorul Se întrupează şi Se naşte ca Om din femeie, din interiorul naturii umane, din pântecele Fecioarei, pentru că Dumnezeu doreşte să înnoiască lumea din interiorul ei, cu acordul voinţei omului şi cu participarea deplină a omului la mântuirea sa.

Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos are loc numai după ce zămislirea Lui s-a făcut cu acordul liber al Maicii Domnului: „Fie mie după cuvântul tău”(Luca 1, 38) – a spus Fecioara Maria din Nazaret, la Bunavestire, îngerului Gavriil.

Astfel, naşterea Mântuitorului Iisus Hristos este deodată lumina mântuirii omului şi lumina libertăţii omului în relaţia sa cu Dumnezeu.

Dumnezeu nu ne mântuieşte împotriva voinţei noastre, ci în conlucrare cu noi, din interiorul nostru, cu acordul voinţei sufletului nostru.

El nu doreşte să fie doar un vizavi al nostru, ci El doreşte să fie prezent în noi prin har, să fie Viaţa vieţii noastre, să ne înnoiască şi să ne lumineze din interior, să ne dăruiască arvuna vieţii cereşti veşnice, încă din timpul vieţii noastre pământeşti, începând cu Taina Sfântului Botez.

Dar naşterea Mântuitorului Iisus Hristos din femeie mai are şi alt înţeles, şi anume, după cum odinioară prin femeie a venit în Rai ispita păcatului ca neascultare, pentru că Eva a fost cea dintâi care s-a lăsat înşelată de diavol, acum, prin întruparea şi naşterea lui Hristos, tot prin femeie vine şi mântuirea, în înţelesul că Eva cea nouă, adică Fecioara Maria, naşte pe Fiul lui Dumnezeu ca Om prin ascultare smerită, împlinind voia lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor.”

Dumnezeu-Copilul

“Mântuitorul Iisus Hristos vine în lume nu ca un om matur de 30 sau 40 de ani, ci ca Prunc; El este Dumnezeu-Copilul, iar prin aceasta ni se arată taina Omului-Copil, şi anume, nimeni nu poate deveni om adevărat dacă nu a fost mai înainte copil.

De ce? Pentru că dacă cineva nu a fost copil el nu a simţit şi trăit deplin taina iubirii părinteşti.

Astfel, tocmai prin naşterea Fiului lui Dumnezeu pe pământ ca Prunc sau Copil se descoperă taina iubirii părinteşti a lui Dumnezeu-Tatăl faţă de toţi oamenii născuţi din femeie ca prunci.”

Peştera

“Mântuitorul Iisus Hristos Se naşte în peşteră, în interiorul pământului, ca să sfinţească şi pământul.

El a venit în lume ca să sfinţească nu numai sufletul şi trupul omenesc, născându-se din Fecioara Maria, ci să sfinţească şi întreg universul.”

Ieslea

“Mântuitorul nostru Iisus Hristos născut în peşteră este aşezat apoi în iesle, pentru că ieslea are aici şi un înţeles duhovnicesc.

Proorocul Isaia zice: „Boul şi asinul îşi cunosc stăpânul lor, dar Israel nu cunoaşte pe Domnul său” (Isaia 1, 3).

Pornind de la această constatare a proorocului Isaia, foarte adesea în iconografia creştină, lângă ieslea unde S-a născut Mântuitorul, apar boul şi asinul, care, deşi sunt animale necuvântătoare, sunt mai ascultători faţă de stăpânul lor decât mulţi oameni care uită adesea de Dumnezeu Stăpânul lor şi nu mai iubesc pe semenii lor.

Însă aşezarea lui Iisus Hristos în iesle după naşterea Sa ca Prunc mai are şi alt înţeles duhovnicesc, şi anume: ieslea este locul unde animalele primesc hrana.

În Sinaxarul sărbătorii Naşterii Domnului se spune că Mântuitorul S-a născut „în ieslea dobitoacelor ca pe noi oamenii de dobitocie să ne izbăvească”.

Cu alte cuvinte, să ne înveţe să nu trăim numai trupeşte, hrănindu-ne doar cu hrană din lumea pământească trecătoare, ci să ne hrănim şi cu Dumnezeu-Cuvântul, Care S-a făcut Om, adică să ne hrănim şi spiritual, cu înţelesurile duhovniceşti ale Sfintei Evanghelii şi cu prezenţa vieţii şi iubirii lui Hristos din Sfânta Euharistie.”

Magii

“Mântuitorul Iisus Hristos este cinstit de magi, de oameni înţelepţi veniţi de la mari depărtări, de oameni necunoscuţi, pentru ca Dumnezeu să dea o lecţie celor cunoscuţi, celor din aproape care nu L-au primit pe Iisus Hristos;

nimeni dintre cei care erau de un neam cu El nu I-a adus daruri.

Regele Iudeii, al patriei lui Iisus, căuta să-L omoare pe Prunc, dar alţi regi, nişte străini, I-au adus daruri.

Prin această lucrare tainică, neaşteptată, Sfânta Evanghelie a Naşterii Domnului ne arată că Dumnezeu doreşte să facă din oameni îndepărtaţi, oameni apropiaţi, să cheme şi alte popoare la mântuire, nu doar pe poporul ales.

Din străini Dumnezeu face prieteni şi închinători ai lui Iisus, din pelerini veniţi de departe Dumnezeu face mărturisitori apropiaţi ai dumnezeirii şi împărăţiei Pruncului Iisus.”

Darurile

“Darurile aduse de magi au şi ele multe înţelesuri. Aurul este simbol împărătesc, semn al demnităţii împărăteşti. Tămâia Îl arată pe Prunc că va fi Mare Preot care aduce jertfă lui Dumnezeu, fiind El însuşi jertfă şi jertfitor, iar smirna arată că Iisus va trece prin moarte, pentru a dărui oamenilor învierea şi viaţa veşnică.”

Moş Crăciun personifică iubirea Tatălui ceresc

“Dragi creştini,
În această perioadă a Sărbătorii Naşterii Domnului auzim colinde multe şi frumoase despre Moş Crăciun, dar mai nou apare în societate şi un fel de Moş Crăciun secularizat şi comercial, simbol al consumismului şi al materialismului individualist.

Totuşi, adevăratul înţeles al lui Moş Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin naşterea Fiului Său Celui veşnic, Mântuitorul lumii.

Moş Crăciun vine dintr-o ţară îndepărtată – de obicei se spune că vine din Nord, de acolo unde este frig şi întuneric mai mult, adică în mod simbolic el vine de acolo unde este transcendenţă şi mister, unde este inaccesibilitate şi nepătrundere a înţelesurilor.

Însă Moş Crăciun se arată nouă într-un mod minunat, care contrastează cu întunericul şi cu frigul, şi anume el aduce lumina feţei sale şi căldura interioară a inimii sale, aduce atâta iubire milostivă şi atâta dărnicie, încât întunericul, îndepărtarea şi frigul sunt biruite de bunătatea şi căldura sa sufletească.

Prin aceasta, Moş Crăciun ne mai arată că iubirea lui Dumnezeu-Tatăl este mai tare decât întunericul păcatului şi decât răceala sau frigul înstrăinării omului de Dumnezeu şi al înstrăinării oamenilor unii faţă de alţii.

Moş Crăciun cel bun este iubirea lui Dumnezeu – Tatăl Cel Bun, Părintele luminilor, de la Care vine „toată darea cea bună şi tot darul”(cf.Iacov 1, 17) şi Care ne-a dăruit pe Fiul Său ca Mântuitor (cf. Ioan 3, 16).

Astfel, Moş Crăciun, care personifică iubirea Tatălui ceresc, ne îndeamnă să fim buni, să răspundem la bunătatea lui Dumnezeu cu bunătatea noastră faţă de El şi faţă de semeni, să răspundem prin rugăciune de mulţumire şi prin fapte bune, prin daruri ale recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi prin daruri ale iubirii noastre faţă de săraci şi străini, bolnavi şi bătrâni, orfani şi călători.”

Nu suntem singuri

“Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos ne îndeamnă, de asemenea, la bucurie şi speranţă, pentru că, în ciuda dificultăţilor, a păcatelor şi a relelor din lume, există totuşi speranţă şi bucurie pentru oameni, dacă oamenii iubesc pe Dumnezeu şi pe semenii lor.

Totodată, Naşterea Mântuitorului Iisus Hristos ne arată că noi nu suntem singuri, că Fiul lui Dumnezeu din ceruri coboară la noi, pe pământ, Se face Om pentru ca pe oameni să-i înalţe la ceruri, să-i unească veşnic cu Dumnezeu Cel milostiv şi sfânt.

De aceea cântă Biserica acum: „Hristos Se naşte, măriţi-L, Hristos din ceruri, întâmpinaţi-L, Hristos pe pământ, înălţaţi-vă!”

Steaua, magii şi darurile pentru Pruncul Iisus 

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!