Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Oamenii se mai şi schimbă

Publicat 00:14 | 28 dec. 2011 // Opinii, Spiritualitate // 838 vizualizări

Foto: ziarullumina.ro

Despre mitul neschimbării omului

Este destul de răspândită ideea fatalistă conform căreia omul, în esenţă, este neschimbabil. Incorigibil. Toate rautăţile sale pot fi doar mascate în spatele unor conveniente, dar ele tot ies la iveală în cele din urmă.

Conform susţinătorilor acestei idei, nu are niciun rost să credem că cei din jurul nostru pot deveni mai buni. De aceea de multe ori ei propun să fugim de ei, abandonându-i în suferinţa şi în păcatele lor.

Desigur că ideea este greşită. Avem însă de a face aici cu un mit al societăţii contemporane, o credinţă care prinde rădăcini şi se dezvoltă mai ales datorită aspectului ei „comod”. Ea conferă celor care o cred posibilitatea de a-şi înăbuşi conştiinţa care le semnalează faptul că au o responsabilitate pentru omul de lângă ei.

Despre faptul că omul se poate schimba ne învaţă nu doar Hristos şi lucrarea Bisericii, ci şi viaţa celor necredincioşi.

Deşi marea majoritate a oamenilor îmbrăţişează acest fatalism în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi, ei înşişi se străduie – în multe cazuri din răsputeri – să schimbe anumite aspecte din fiinţa lor. Un bun exemplu în acest sens sunt cei care încearcă – şi unii reuşesc – să renunţe la anumite vicii, precum fumatul.

Dar, deşi omul se poate schimba, el totuşi nu se poate îmbunătăţi fără Hristos, adică fără lucrarea Duhului Sfânt. Căci schimbările pe care le realizează cei necredincioşi – în ce priveşte de exemplu viciile – nu produc în ei înşişi virtuţi.

Iar noi ştim că în domeniul patimilor şi a virtuţilor nu există „teren neutru”. Aşa încât pentru om nu este suficient să renunţe la o patimă. Pentru a se schimba cu adevărat, trebuie să o înlocuiască cu o virtute.

De exemplu, nu este suficient ca omul mânios să nu se mai enerveze. El trebuie să se sârguiască, să lucreze, şi cu ajutorul lui Hristos, să reuşească să capete virtutea pozitivă a blândeţii, care nu este totuna cu „a nu se mânia”.

Altfel, după cum vedem în multe cazuri, patima – care fusese alungată, dar nu ucisă – revine, şi de obicei cu o furie şi mai mare. Înţelegem astfel de ce Hristos ne-a atenţionat: „fără Mine nu puteţi face nimic” şi „cine nu adună cu Mine, risipeşte”.

În fiecare clipă, în fiecare părinte duhovnicesc pe care îl cercetăm sau în fiecare tânăr care renunţă la viaţa desfrânată pe care a dus-o pentru a Îl căuta pe Hristos în Biserica Lui, vedem lucrarea de preschimbare pe care o realizează Duhul Sfânt.

Iar cei care au dus lupta cea bună şi au ajuns asemănători lui Hristos sunt modelele noastre concrete; mulţi dintre ei, plecând din cele mai joase stări ale păcatului au ajuns „casnicii lui Dumnezeu”, primind cu bucurie chinurile şi chiar moartea pentru dragostea lui Hristos.

Să înţelegem aşadar că de fiecare dată când suntem neîncrezători în posibilitatea de a ne schimba, suntem de fapt necredincioşi în ce priveşte lucrarea lui Hristos, tăgăduind-o şi aducându-ne astfel deznădejde şi tristeţe.

Să fim aşadar credincioşi, schimbându-ne cugetele şi simţirile şi curăţindu-ne mintea în aşteptarea cu nădejde a petrecerii veşnice în Împărăţia lui Hristos!

Paul Cocei
CrestinOrtodox.ro

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!