Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Politicienii despre decizia Curţii Constituţionale. Ce se va întâmpla la 15 ianuarie

Publicat 21:05 | 12 ian. 2012 // Politică, Republica Moldova // 1.197 vizualizări

Foto: info-prim.md

În situaţia în care scrutinul prezidenţial nu mai poate avea loc la 15 ianuarie, Parlamentul se va întruni în această zi în şedinţă plenară specială, pentru a-şi anula hotărârile referitoare la alegeri, dar şi pentru a adopta câteva legi noi, care nu suportă amânare. Anunţul a fost făcut de preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.

Reamintim, Curtea Constituţională a declarat astăzi neconstituţionale două hotărâri ale Parlamentului: cea prin care organul legislativ a recunoscut alegerile prezidenţiale din 16 decembrie 2011 şi hotărârea prin care a fixat alegerile repetate pentru 15 ianuarie 2012.

Într-o sesizare adresată Curţii, deputatul neafiliat Mihai Godea a cerut ca scrutinul din 16 decembrie 2011 să fie declarat neconstituţional din cauză că majoritatea deputaţilor şi-au demonstrat buletinele după ieşirea din cabina de vot, astfel încât să-şi facă publică opţiunea. Mihai Godea s-a numărat printre puţinii parlamentari care nu şi-au arătat buletinul. Judecătorii Curţii Constituţionale au constatat că secretul votului trebuie respectat integral – din cabina de vot până la depunerea buletinului în urnă.

Deputatul comunist Iurie Muntean a comentat că decizia Curţii Constituţionale din 12 ianuarie le este convenabilă celor de la guvernare. În opinia sa, văzând că PCRM are un candidat la preşedinţia Republicii Moldova, AIE s-ar fi “speriat” şi ar fi determinat stoparea procesului electoral.

O părere similară a exprimat, într-o emisiune televizată, deputatul comunist Artur Reşetnicov, în opinia căruia Curtea Constituţională a devenit “cea de-a patra componentă a AIE” şi a pronunţat o decizie prin care “legalizează uzurparea puterii în stat”. „AIE nu are nevoie de președinte, vrea să se mențină cât mai mult la putere”, a comentat Reşetnicov.

Lderul comuniştilor, deputatul Vladimir Voronin, cere ca, în acord cu sentinţa Curţii, parlamentarii care şi-au arătat buletinele de vot să fie traşi la răspundere şi, în primul rând, preşedintele Parlamentului şi preşedintele interimar Marian Lupu, care a venit cu propunerea.

“Să fie tras la răspundere şi Voronin, pentru că în alegerile locale din anul trecut a arătat cum a votat”, a comentat, la solicitarea presei, deputatul Mihai Ghimpu, preşedintele PL.

În opinia lui Mihai Ghimpu, deputaţii nu pot fi traşi la răspundere pentru faptul că şi-au arătat buletinele, deoarece „parlamentarii nu poartă răspundere pentru acţiunile politice”.

Mihai Ghimpu spune că decizia Curţii Constituţionale „a venit pe neaşteptate”, dar că „este una corectă”, care „nu se comentează, dar se execută”.

Şi Marian Lupu spune că decizia Curţii Constituţionale „nu se discută, dar se execută”, dar subliniază că-şi păstrează vechea părere: demonstrarea buletinelor de vot n-a fost anticonstituţională.

Marian Lupu invocă „principiul precedentului”, relevând că, în 2009, când Mihai Ghimpu a fost ales preşedinte al Parlamentului, deputaţii şi-au arătat buletinele, după ce au ieşit din cabina de vot, dar valabilitatea scrutinului n-a fost contestată.

Partidul Socialiştilor, condus de deputatul fost comunist Igor Dodon, apreciază, într-o declaraţie, că prin decizia de astăzi „Curtea Constituţională a confirmat iresponsabilitatea politică” a conducerii statului.

Marian Lupu, „care urma să fie „garant al Constituţiei” şi era obligat să se asigure că nu vor exista situaţii contradictorii, a preferat să pună pe prim plan „garantarea voturilor”, pentru a se asigura că va fi votat de către deputaţii din AIE”, se arată în declaraţia socialiştilor.

Partidul Socialiştilor îi cere lui Marian Lupu “să-şi dea demisia de onoare din funcţia de preşedinte al Parlamentului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al statului”. Socialiştii apreciază că “un asemenea preşedinte interimar nu mai are nici legitimitate, nici credibilitate”.

Socialiştii nu cer dizolvarea Parlamentului, în care au trei mandate, cele ale transfugilor din PCRM, dar vor o reconfigurare a majorităţii parlamentare: “Urmează să fie aleasă o nouă conducere a Parlamentului, care să nu practice tactica „aşilor din mânecă” şi care să reia de pe poziţii corecte, legitime şi realiste procedura de alegere cât mai rapidă a şefului statului. De asemenea, urmează să fie formată o nouă majoritate parlamentară, care să nu fie ostatică a unor „acorduri secrete”, o majoritate care să fie aptă să aleagă preşedintele şi care să funcţioneze în slujba cetăţenilor, nu în slujba intereselor de clan”.

Partidul Social Democrat (PSD), condus de Victor Şelin, îi cere lui Marian Lupu să dizolve Parlamentul. În opinia acestei formaţiuni, prin decizia Curţii „s-a demonstrat că Alianţa pentru Integrarea Europeană interpretează şi execută legislaţia Republicii Moldova doar pentru a-şi prelungi menţinerea la putere”.

„PSD îşi menţine poziţia că actuala componenţă a Parlamentului a fost obligată să aleagă Preşedintele RM până la data de 28 septembrie 2011, iar toate deciziile aprobate de Parlament după această dată sunt în afara legii şi respectiv, AIE uzurpează puterea în stat. Regretăm doar faptul, că în decizia sa, Curtea Constituţională nu a obligat Preşedintele interimar să dizolve actuala componenţă a Parlamentului şi să anunţe alegeri parlamentare anticipate”, declară partidul lui Victor Şelin.

În opinia deputatului Mihai Godea, hotărârea de astăzi a Curţii, prin care i s-a dat dreptate, este „istorică” şi datorită acesteia “s-a evitat un dezmăţ în practica electorală”.

„Republica Moldova poate intra în normalitate, deputaţii nu mai au nicio justificare şi trebuie să iniţieze, din acest moment, o discuţie largă, cu includerea reprezentanţilor mass-media, pentru a oferi societăţii o soluţie rezonabilă pentru alegerea şefului statului”, a mai comentat Mihai Godea.

Fără alegeri prezidenţiale la 15 ianuarie! Scrutinul din 16 decembrie 2011 a fost declarat neconstituţional

Analişti politici despre decizia Curţii Constituţionale. Oazu Nantoi explică de ce dorea să candideze

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!