Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Soluţia AIE: Referendum pentru modificarea Constituţiei (textul Declaraţiei)

Publicat 11:37 | 15 Jan 2012 // Politică, Radar, Republica Moldova // 768 vizualizări

Liderii alianţei de la guvernare au decis să iniţieze un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să se pronunţe ei înşişi asupra modalităţii de depăşire a crizei constituţionale.

Acest referendum ar urma să aibă loc nu mai târziu de luna aprilie. Cetăţenilor le va fi propus să se pronunţe asupra unei noi modalităţi de alegere a preşedintelui Republicii Moldova. Preşedintele Republicii Moldova va fi ales în decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului, au dat asigurări liderii AIE.

Soluţia AIE a fost anunţată în cadrul unui briefing susţinut de Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu.

“Cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale care provoacă interminabile crize politice în Republica Moldova, prin democratizarea şi simplificarea mecanismului de alegere a Preşedintelui republicii de către Parlament şi transformarea sistemului de guvernare în unul autentic parlamentar”, se arată într-o declaraţie semnată de liderii celor trei partide aflate la guvernare (PLDM, PDM şi PL).

Vlad Filat a declarat că de mâine, 16 ianuarie, experţi în drept constituţional vor proceda la pregătirea proiectelor de articole ce urmează a fi amendate prin referendum.

Liderii AIE au declarat că “alegerile parlamentare anticipate nu sunt o soluţie” şi şi-au exprimat speranţa că vor avea susţinerea cetăţenilor.

Totodată, Vlad Filat, Marian Lupu şi Mihai Ghimpu au constatat „nedorinţa opoziţiei parlamentare de a contribui la identificarea unei soluţii reale pentru criza constituţională cu care se confruntă Republica Moldova”.

Liderii AIE au făcut un apel “către toate forţele politice să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate politică şi să contribuie la crearea condiţiilor pentru depăşirea impasului care împiedică dezvoltarea” Republicii Moldova.

“Noi dorim ca această criză constituţională să nu mai existe în Republica Moldova şi instituţiile statului să funcţioneze în mod democratic şi legal”, a spus Mihai Ghimpu, anticipând că PCRM şi alţi oponenţi politici vor ataca soluţia propusă de AIE.

Mihai Ghimpu a enunţat încă la sfârşitul anului 2011 următoarea soluţie: modificarea Constituţiei prin referendum, astfel încât preşedintele să poată fi ales în Parlament cu majoritate simplă – minim 51 de voturi (nu cu 61 ca în prezent), iar la înalta funcţie să poată candida persoane care au împlinit 35 de ani (nu de la 40 de ani în sus, cum prevede Constituţia acum, după o modificare operată de fosta guvernare comunistă).

Elldor.Info relevă că la 5 septembrie 2010, în premieră, în Republica Moldova a avut loc un referendum constituţional, în cadrul căruia alegătorii au fost consultaţi în problema alegerii prin vot direct a şefului statului. Alegătorilor li s-a propus să răspundă la întrebarea “Sînteţi pentru modificarea Constituţiei care să permită alegerea Preşedintelui Republicii Moldova de către întreg poporul?”, opţiunile de răspuns fiind “Pentru” şi “Contra”. Acel referendum n-a fost validat din cauza participării scăzute a alegătorilor, de aproximativ 30%, minimul necesar fiind de 1/3 dintre persoanele înscrise în listele electorale.

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Declaraţia Alianţei pentru Integrarea Europeană
Cu privire la căile de soluţionare a crizei constituţionale şi de asigurare a stabilităţii politice

Pornind de la obiectivul strategic al Republicii Moldova de a urma cursul de dezvoltare democratică şi de integrare în Uniunea Europeană, în condiţii de stabilitate politică;

Reafirmându-ne angajamentul de a acţiona în strictă conformitate cu interesele cetăţenilor, în spiritul respectului faţă de Constituţia Republicii Moldova şi de principiile democratice;

Constatând aprofundarea impasului politic, cauzat de blocajul constituţional şi de refuzul opoziţiei parlamentare de a accepta un compromis rezonabil pentru a alege Preşedintele Republicii Moldova;

Având în vedere că recenta decizie a Curţii Constituţionale este irevocabilă şi anulează integral procedurile, care au fost în derulare, pentru alegerea Preşedintelui Republicii Moldova;

Accentuând faptul că Alianţa pentru Integrarea Europeană a întreprins toate acţiunile de depăşire a blocajului politic şi constituţional;

Menţionând faptul că, după aceste acţiuni, variantele de depăşire a crizei politice care ar asigura stabilitatea în Republica Moldova au fost, practic, epuizate, inclusiv din cauza problemelor sistemice, pe care le ridică unele prevederi constituţionale;

Exprimând certitudinea că soluţionarea crizei actuale este imposibilă în limitele actualei Constituţii şi în condiţiile în care opoziţia parlamentară nu doreşte să contribuie la depăşirea crizei, ci, din contră, lansează apeluri anticonstituţionale, scindând şi isterizând societatea;

Constatând că modificările operate anterior în Constituţia Republicii Moldova au rupt materia constituţională, impunând un mecanism nefuncţional de alegere a preşedintelui republicii şi creând dezechilibre în funcţionarea instituţiilor statului;

Evaluând experienţa regimurilor republicilor parlamentare consacrate din Europa, unde în situaţii similare celei din Republica Moldova mecanismul de alegere a Preşedintelui nu blochează, ci asigură alegerea acestuia;

Remarcând că gravele deficienţe de sistem susmenţionate au provocat în repetate rânduri alegeri parlamentare anticipate (anii 2001, 2009, 2010), conducând la crize politice, instabilitate în societate şi enorme cheltuieli financiare nejustificate;

Înţelegând că cetăţenii aşteaptă de la Guvernare alegerea Preşedintelui, şi nu alegeri parlamentare anticipate, asigurând stabilitatea şi cursul european al Republicii Moldova;

Partidele din Alianţa pentru Integrarea Europeană decid şi îşi asumă solidar responsabilitatea pentru următoarele obiective majore ale agendei politice pentru perioada următoare:

1) Prioritatea numărul unu a AIE este identificarea unei soluţii durabile pentru depăşirea crizei constituţionale, de care depinde stabilitatea şi dezvoltarea în continuare a Republicii Moldova. Toate procesele începute acum doi ani, îndreptate spre democratizarea reală a societăţii, spre integrarea Republicii Moldova în Uniunea Europeană, spre reintegrarea ţării, spre asigurarea bunei funcţionări a instituţiilor statului, spre asigurarea unui nivel de trai decent al cetăţenilor Republicii Moldova vor avea continuitate şi finalitate doar dacă va fi depăşită criza constituţională.

2) Din cauzele expuse mai sus, va fi iniţiat un referendum pentru modificarea Constituţiei, în cadrul căruia cetăţenii vor avea posibilitatea să corecteze deficienţele constituţionale care provoacă interminabile crize politice în Republica Moldova, prin democratizarea şi simplificarea mecanismului de alegere a Preşedintelui republicii de către Parlament şi transformarea sistemului de guvernare în unul autentic parlamentar. Referendumul urmează să aibă loc nu mai târziu de luna aprilie.

3) Preşedintele Republicii Moldova va fi ales în decurs de o lună din momentul validării rezultatelor referendumului.

Reconfirmăm ataşamentul nostru faţă de interesul major al Republicii Moldova de a se dezvolta democratic în condiţii de stabilitate, subliniind totodată necesitatea consolidării Alianţei pentru Integrarea Europeană şi focalizarea tuturor eforturilor ei asupra realizării Programului de Guvernare, în special, a obiectivelor de integrare europeană, de creştere a economiei şi a bunăstării cetăţenilor.

Facem apel către toate forţele politice să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate politică şi să contribuie la crearea condiţiilor pentru depăşirea impasului care împiedică dezvoltarea ţării noastre.

Vlad Filat,                               Marian Lupu,                             Mihai Ghimpu,
Preşedintele PLDM             Preşedintele PDM,                  Preşedintele PL

Chişinău, 15 ianuarie 2012

Lasă un comentariu

Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!