Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Ziua Culturii Naţionale la Bucureşti

Publicat 19:27 | 13 ian. 2012 // Cultură, Mapamond, România // 808 vizualizări

Nicu Alifantis – O, ramai

Asculta mai multe audio diverse

Lumea culturală şi academică bucureşteană marchează în acest sfârşit de săptămână Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită duminică, 15 ianuarie, la naşterea poetului Mihai Eminescu.

Astfel, vineri, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) găzduieşte conferinţa „Eminescu – Serbarea de la Putna”, susţinută de Valentin Coşereanu, precum şi o expoziţie dedicată marelui Eminescu.

Sâmbătă, la Sala Atelier a Teatrului Naţional, va avea loc prima reprezentaţie cu „Dor de Eminescu”, un recital susţinut de actorul Ion Caramitru, tălmăcitor al versului eminescian, alături de clarinetistul Aurelian Octav Popa.

Academia Română va organiza duminică, în chiar ziua naşterii poetului, în colaborare cu Fundaţia Naţională pentru Ştiinţă şi Artă (FNSA), un triplu eveniment, o sesiune omagială, care se va desfăşura, dimineaţa, în Aula prestigiosului for de cultură, urmată, seara, de un concert şi o expoziţie dedicate poetului naţional, găzduite de Ateneul Român.

Tot de Ziua Culturii Naţionale, la Sala Atelier a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale”, cunoscutul eminescolog acad. Dimitrie Vatamaniuc va prezenta conferinţa „Eminescu printre noi”, în care apreciatul istoric literar va marca cele mai importante evenimente din cultura română: apariţia definitivă a ediţiei Mihai Eminescu (11 volume) şi publicarea, sub îngrijirea academicianului Eugen Simion, a ediţiei facsimilate a manuscriselor eminesciene.

Duminică, la Casa memorială „T. Arghezi – Mărţişor”, iubitorii poeziei marelui poet sunt invitaţi la manifestarea cu titlul „162 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu”. Alături de fiica poetului, Mitzura Arghezi, vor fi prezenţi: Lucian Chişu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române; Simona Cioculescu, cercetător; Claudia Dimiu, cercetător; Rodica Smaranda Vulcănescu, critic de teatru şi film; actorul Alexandru Hasnaş, de la Teatrul Naţional Bucureşti şi contratenorul Vladimir Catană.

Luni, 16 ianuarie, în Rotonda MNLR va fi vernisată expoziţia „Eminescu în arhive şi biblioteci particulare”, iar joi, 19 ianuarie, tot la MNLR va avea loc, în colaborare cu Editura Cununi de stele, evenimentul „Amita Bhose, sora mai mare a lui Eminescu”, în care va fi evocată personalitatea şi opera Amitei Bhose (eminescolog, scriitor, profesor, traducător), prima traducătoare a lui Eminescu în Asia.

Şi Opera Naţională Bucureşti, prin Studioul Experimental de Operă şi Balet „Ludovic Spiess”, l-a celebrat, joi seară, pe inegalabilul creator, prin intermediul unui recital intitulat „Stelele-n cer…”, cu participarea tenorului de talie internaţională Daniel Magdal, care a interpretat lieduri pe versuri de Mihai Eminescu din creaţia compozitorilor Nicolae Bretan, Carmen Petra Basacopol, Felicia Donceanu, Mihail Jora, Laura Mânzat, acompaniat de pianista Luminiţa Berariu.

La recitalul „Stelele-n cer…” a participat ca interpret şi cunoscutul actor Marius Manole, de la Teatrul Naţional Bucureşti, care a recitat, alături de actriţa Raluca Aprodu, texte adaptate după corespondenţa Mihai Eminescu – Veronica Micle, în coordonarea scenică a regizoarei Anda Tăbăcaru Hogea.

Agerpres

Seară dedicată lui Mihai Eminescu la Ambasada României în Spania

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!