Turcia cumpără 100 de avioane F-35 cu 16 miliarde USD
Turcia prevede achiziţionarea a 100 de avioane de vânătoare americane F-35, pentru care va plăti 16 miliarde de dolari. Scopul acestei investiţii este modernizarea flotilei sale aeriene învechite, a declarat joi, 23 februarie, ministrul turc al apărării, Ismet Yilmaz, transmite Moldpres, cu referire la AFP şi Agerpres.
Două dintre avioane vor fi livrate în 2015, a precizat ministrul, răspunzând unei întrebări în parlament, potrivit cotidianului “Milliyet”.
Turcia anunţase anterior că ar putea achiziţiona 100 de avioane F-35 sau Joint Strike Fighter (JSF), un avion de vânătoare invizibil produs de Lockheed Martin.
Ankara urmăreşte înlocuirea flotilei sale compuse din avioane F-4 McDonnell Douglas şi Falcon F-16.
Comentarea e interzisă