Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Eugen Doga, sărbătorit de Mărţişor

Publicat 16:27 | 01 Mar 2012 // Cultură, Republica Moldova // 319 vizualizări

chisinau.md

Compozitorul Eugen Doga, autorul Imnului Chişinăului, împlineşte joi, 1 martie, 75 de ani. Primarul Dorin Chirtoacă i-a urat maestrului “ani mulţi, cu sănătate şi să ne ducă şi mai departe faima în lume, prin creaţia sa”. Timp de o săptămână, cele mai cunoscute melodii ale compozitorului răsună în peste 500 de unităţi de transport public: troleibuze, autobuze şi microbuze, relatează Serviciul de presă al Primăriei Chişinău.

Eugen Doga este un compozitor de talie universală, autor de romanţe, cantate, piese instrumentale, simfonii. A scris muzică pentru circa 200 de filme, printre care „Lăutarii”, „Maria Mirabela”, „Dulcea şi tandra mea fiară”. De asemenea, a semnat muzica pentru spectacolele “Pe un picior de plai”, “Păsările tinereții noastre”, “Sfânta sfintelor” ş.a.

Celebra compoziţie din filmul „Tandra şi gingaşa mea fiară” este supranumită cel mai frumos vals de iubire al secolului al XX-lea”.

Eugen Doga s-a născut la 1 martie 1937, în satul Mocra, raionul Râbniţa. O şcoală de muzică din Chişinău poartă numele maestrului. Din 2007, Eugen Doga este Cetăţean de Onoare al municipiului Chişinău.

Printre numeroasele distincţii acordate maestrului se numără “Ordinul Republicii” (1997) şi “Omul secolului XX” (SUA, 1998). Anul 2007 a fost în Republica Moldova “Anul Eugen Doga”.

Ana Moraru
Elldor.Info

Lasă un comentariu

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!