Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Informaţii contradictorii privind arestarea suspectului pentru crimele de la Toulouse

Publicat 16:11 | 21 mart. 2012 // Mapamond // 678 vizualizări

Update (16:16): Ministrul francez de interne, Claude Gueant, a negat că bărbatul suspectat de uciderea a şapte persoane la Toulouse a fost arestat, informează un purtător de cuvânt citat de Reuters.

“Claude Gueant infirmă arestarea suspectului principal”, a declarat pentru Reuters purtătorul de cuvânt al Ministerului de interne, Pierre-Henry Brandet.

Suspectul este în continuare într-un imobil din Toulouse, încercuit de poliţie, notează Reuters.

Mai multe televiziuni franceze au informat miercuri, 21 martie, că suspectul de comiterea a şapte asasinate la Toulouse a fost arestat în urma unei operaţiuni prelungite a poliţiei, în timp ce cotidianul l’Express informează că Direcţia Centrală de Informaţii Interne (DCRI), serviciul de informaţii al Ministerului de Interne francez, neagă că bărbatul ar fi fost reţinut.

Un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne a negat, la rândul său, arestarea suspectului, relatează Reuters.

Agenţia britanică de ştiri, care cita posturile de televiziune franceze BFM TV şi i-Tele, dar şi o sursă proprie, a informat anterior că bărbatul suspectat de uciderea a şapte persoane în numele Al-Qaida a fost arestat de poliţie la Toulouse după o operaţiune de aproape 12 ore.

Atacul armat comis luni, 19 martie, împotriva unui colegiu evreiesc din oraşul Toulouse s-a soldat cu moartea a trei copii şi a profesorului lor.

Sursa: Agerpres

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!