Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Nicolae Timofti este preşedintele Republicii Moldova

Publicat 11:31 | 16 Mar 2012 // Accente Info, Politică, Radar, Republica Moldova // 814 vizualizări

arena.md

Nicolae Timofti a acumulat 62 de voturi „pentru” şi este preşedintele ales al Republicii Moldova, potrivit rezultatului anunţat de Comisia specială de organizare a scrutinului prezidenţial. 

Deputaţii au aplaudat la auzul rezultatului, anunţat oficial în plenul şedinţei la orele 11:40.

Candidatul avansat la înalta funcţie de AIE a fost votat de cei 58 de parlamentari ai coaliţiei de guvernare şi de patru deputaţi neafiliaţi – Mihai Godea (fost membru al PLDM) şi socialiştii Igor Dodon, Zinaida Greaceanîi şi Veronica Abramciuc (foşti membri ai PCRM).

Pentru ca preşedintele să fie ales erau necesare cel puţin 61 de voturi favorabile.

Parlamentul a adoptat o hotărâre prin care a recunoscut rezultatul scrutinului prezidenţial din 16 martie.

“Domnule preşedinte, toate felicitările noastre”, i-a spus preşedintelui ales, Nicolae Timofti, Marian Lupu, preşedinte al Parlamentului, preşedintele interimar. La îndemnul lui Marian Lupu, parlamentarii au aplaudat rezultatul ridicându-se în picioare.

Nicolae Timofti a mulţumit pentru sprijin şi a subliniat că a acceptat să candideze pentru “stabilitatea politică, pentru linişte şi pace”.

“Republica Moldova a intrat pe un făgaş de normalitate, stabilitate”, a menţionat Marian Lupu.

Republica Moldova n-a avut un preşedinte ales timp de 917 zile, potrivit calculelor făcute de prim-ministrul Vlad Filat. Totuşi, premierul a subliniat, vineri, 16 martie, în discursul din plenul Parlamentului, că instituţiile statului şi-au demonstrat funcţionalitatea în toată această perioadă. Prim-ministrul le-a mulţumit pentru activitate lui Mihai Ghimpu, fost preşedinte interimar, şi lui Marian Lupu, actualul preşedinte interimar al Republicii Moldova.

Nicolae Timofti s-a născut la 22 decembrie 1948, în satul Ciutuleşti, raionul Floreşti.

A fost numit preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) la 4 martie 2011, în timp ce deţinea funcţia de judecător la Curtea Supremă de Justiţie. Din 1996 este preşedinte al Asociaţiei Judecătorilor din Republica Moldova. Este căsătorit, are trei fii.

Biografia lui Nicolae Timofti

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!