Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Reprezentanții OSCE au vizitat Batalionul Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii pe Nistru

Publicat 20:51 | 28 mart. 2012 // Accente Info, Politică, Republica Moldova // 1.028 vizualizări

army.md

“Ne exprimăm speranţa că diferendul transnistrean va fi soluţionat în timpul apropiat, deoarece Republica Moldova are nevoie de pace şi stabilitate”, a declarat miercuri, 28 martie, reprezentantul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE), Yonko Totevski.

Oficialul Misiunii OSCE la Chişinău a efectuat o vizită de documentare la Batalionul Forţelor Mixte de Menţinere a Păcii (FMMP), dislocat în localitatea Coşniţa, raionul Dubăsari, informează Serviciul de presă al Ministerului Apărării.

Comandamentul subunităţii a organizat pentru reprezentanţii OSCE, Yonko Totevski şi colegul său Oleg Baiandin, un briefing despre misiunea Batalionului din Coşniţa ca parte componentă a FMMP în Zona de Securitate a Republicii Moldova.

Totodată, reprezentanții OSCE s-au documentat la fața locului cu infrastructura subunităţii şi dotarea cu echipament şi tehnică militară.
De asemenea, reprezentanţii OSCE au vizitat cazarma, cantina şi punctul medical.

Yonko Totevski a apreciat “deschiderea pe care o manifestă comandamentul militar şi şi-a exprimat speranţa că partea transnistreană va demonstra o deschidere similară în viitor”.

”Scopul misiunii OSCE în Republica Moldova este să facilităm comunicarea între toate părţile interesate şi să consolidăm eforturile de menţinere a păcii, inclusiv prin transparenţa FMMP. Ne exprimăm speranţa că diferendul transnistrean va fi soluţionat în timpul apropiat, deoarece Republica Moldova are nevoie de pace şi stabilitate”, a declarat Yonko Totevski.

Vizita reprezentanţilor OSCE în Batalionul din Coşniţa a avut loc în conformitate cu ”Principiile de colaborare între misiunea OSCE și Comisia Unificată de Control din Zona de Securitate”, document semnat la 10 decembrie 2004, precizează Serviciul de presă al Ministerului Apărării.

Notă: Forţele Mixte de Menţinere a Păcii (FMMP) pe Nistru sunt compuse din trei contingente: al Forţelor Armate ale Federaţiei Ruse, al Forţelor Armate ale organelor constituţionale ale Republicii Moldova şi contingentul administraţiei de la Tiraspol.

Unităţile militare ale contingentelor sunt dislocate în următoarele locaţii:
ale Federaţiei Ruse – la Tighina (Bender), cu o subunitate în oraşul Dubăsari);
ale organelor constituţionale din Republica Moldova – la Cocieri, Coşniţa şi Varniţa;
ale administraţiei separatiste de la Tiraspol – la Dubăsari şi Grigoriopol.

În total, în Zona de Securitate de pe Nistru, o fâşie de pământ cu lungimea de 225 km şi lăţimea de 12-20 km, sunt dispuse 15 posturi ale forţelor de pace, cu aproximativ 1.500 de militari.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!