Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Descoperire arheologică excepţională în România, în situl Tărtăria 1

Publicat 05:08 | 23 apr. 2012 // Cultură, Mapamond, Radar, România // 1.269 vizualizări

mediafax.ro

În România, pe traseul autostrăzii Orăştie – Sibiu, a fost descoperit un depozit de piese de bronz şi fier, vestigiile datând din perioada epocii fierului, a informat Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) duminică, 22 aprilie.

Vestigiile au fost transportate la Bucureşti, pentru conservare şi restaurare. Cercetările arheologice pe traseul viitoarei autostrăzi, de pe coridorul IV pan-european, sunt coordonate de către Muzeul Naţional de Istorie a României.

„În cadrul sitului 7 (km 14+100-km 14+500), identificat şi sub denumirea Tărtăria 1, a fost descoperit un depozit de piese de bronz şi fier datând din perioada epocii fierului (sec. IX–VIII î. Hr.). Este vorba despre peste 200 de obiecte de bronz şi fier (podoabe, arme şi piese de harnaşament), depuse într-un vas ceramic”, potrivit comunicatului ministerului, citat de Mediafax.

“Descoperirea este una excepţională şi cu o semnificaţie ştiinţifică deosebită”, notează MTI.

Pe tronsonul Orăştie-Sebeş lucrările de diagnostic arheologic au indicat, în toamna anului trecut, existenţa a 11 situri, iar în martie 2012 au fost lansate cercetări în 6 dintre acestea.

Astfel, în raza administrativă a satului Tărtăria, din comuna Săliştea, judeţul Alba (Transilvania), cercetările arheologice preventive au evidenţiat o aşezare datând din perioada epocii fierului. Datele preliminare arată că atât aşezarea (preponderent pe baza analizei ceramicii), cât şi depozitul de bronzuri datează din perioada primei epoci a fierului.

La Tărtăria au fost descoperite, în 1961, celebrele tăblițe de la Tărtăria, care sunt considerate unele dintre primele mărturii din istoria umanității despre utilizarea scrierii.
Tăblițele de la Tărtăria sunt 3 obiecte mici și străvechi de lut – două sunt acoperite cu reprezentări stilizate de animale, copaci și diferite obiecte, iar cea de-a treia, de formă discoidală, cuprinde patru grupuri de semne, despărțite prin linii. O bună parte din semnele de pe ea se regăsesc în literele din inscripțiile arhaice greceși (dar și la scrierile feniciană, etruscă, veche italică, iberică), potrivit informaţiilor de pe Wikipedia.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!