Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Lumina Sfântă a Învierii a pogorât la Paştele Ortodox

Publicat 17:15 | 14 apr. 2012 // Accente Info, Radar, Spiritualitate // 1.654 vizualizări

libertatea.ro

Patriarhul ortodox al Ierusalimului, Theophilos al III-lea, a ieşit sâmbătă, 14 aprilie, după rugăciunea din Sfântul Mormânt, având Lumina Învierii, pe care a răspândit-o credincioşilor.

Mii de creştini au participat în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim la ceremonia coborârii Luminii Sfinte a Învierii, cu ocazia Paştelui Ortodox, sărbătorit la 15 aprilie.

Potrivit unei tradiţii ce datează din secolul al IV-lea, Focul Sfânt a trecut rapid de la o lumânare la alta, parcurgând Oraşul Vechi al Ierusalimului, relatează AFP.

Potrivit postului public de radio din Israel, 10.000 de credincioşi au participat la ceremonie, mai puţini decât în anii trecuţi.

Sfânta Lumină este una dintre marile minuni ale Creştinismului, care se arată de Paştele Ortodox la Ierusalim, în timpul Vecerniei din Sâmbăta Mare, între orele 12:30 şi 14:30, deasupra Sfântului Mormânt, ca un foc care se pogoară din cer şi care în primele minute nu frige.  

Patriahul Ierusalimului intră în Sfântul Mormânt având doar stiharul şi epitaful, precizează Mediafax.
Acolo se roagă continuu.
Deodată, în plină zi, vine un fulger din cer care aprinde vata de pe Sfântul Mormânt.
Patriarhul ia din această flacără şi o pune în două cupe, apoi o împarte credincioşilor. “Sfânta Lumină este singura minune care se arată tuturor păcătoşilor”, spunea părintele Arsenie Boca.

În 1579, când patriarhul ortodox a fost scos din mormânt de autorităţile turce şi de către patriarhul oriental ortodox, Sfânta Lumină a ţâşnit dintr-o coloană din afara bisericii şi a ajuns la patriarhul ortodox şi la credincioşi.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!