Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Asteroidul „România” a fost observat la Galaţi (video)

Publicat 18:05 | 22 May 2012 // Elldorscop, Mapamond, Radar, România, Ştiinţă // 767 vizualizări

În premieră de pe teritoriul României, Ovidiu Tercu şi Alex Dumitriu au observat, în noaptea de 21 spre 22 mai, asteroidul “România”, la Observatorul Astronomic Galaţi.

Cei doi specialişti au folosit cel mai mare telescop pentru public din România: telescopul principal, cu diametrul de 400 mm, al Observatorului Astronomic Galaţi.

“Pe o perioadă de aproape două ore am făcut fotografii ale acestui asteroid, pentru a-i surprinde mişcarea printre stele”, relatează specialiştii.

“În tot acest timp – spun ei – am avut şansa ca asteroidul să oculteze şi două stele (ocultaţia este fenomenul astronomic în care un anumit obiect trece prin faţa altuia – un caz special de ocultaţie este reprezentat de eclipsele de Soare)”.

Specialiştii prezintă o animaţie cu mişcarea asteroidului “România” printre stele:

În cadrele individuale au fost măsurate coordonatele obiectului şi au fost raportate către Minor Planet Center, instituţia din cadrul Uniunii Astronomice Internaţionale care se ocupă de centralizarea şi calcularea orbitelor asteroizilor.

astrogalati.wordpress.com

Asteroidul (7986) Romania = 1981 EG15, descoperit la 1 martie 1981 de astronomul S. J. Bus, la Observatorul din Siding Spring, Australia, are o orbită eliptică stabilă şi foarte bine cunoscută, astfel că nu prezintă un pericol pentru Terra.

Cu un diametru de aproximativ 2-3 kilometri, asteroidul “România” se află între planetele Marte şi Jupiter şi efectuează o rotaţie în jurul Soarelui în aproximativ 1.123 de zile terestre.

Este unul dintre cei peste 590.000 de asteroizi situaţi în Centura Principală de asteroizi dintre Marte şi Jupiter.

Cel mai aproape de Pământ ajunge la 0,83 unităţi astronomice (o unitate de măsură a lungimii egală cu distanţa aproximativă dintre Pământ şi Soare, de 150 de milioane de kilometri).
De pe Pământ, poate fi observat doar printr-un telescop mare.

Asteroidul a fost denumit “România” de către Uniunea Astronomică Internaţională, la 6 mai 2012, la sugestia lui Mirel Bîrlan, astronom român care activează la Institutul de Mecanică Cerească şi Calcul de Efemeride din Paris, şi a lui Richard Binzel, profesor de ştiinţe planetare la acelaşi institut.

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!