Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Câţi oameni aşteaptă sfârşitul lumii la 21.12.12

Publicat 01:48 | 03 May 2012 // Accente Info, Elldorscop, Radar, Social // 2,211 vizualizări

Unul din şapte locuitori ai Pământului crede că sfârşitul lumii se apropie, potrivit unui sondaj efectuat în 21 de state de către institutul “Ipsos Global Public Affairs” şi citat de mass-media internaţională.

Persoanele cu educaţie modestă, venituri mici şi vârsta de până la 35 de ani înclină cel mai frecvent să creadă că vor vedea sfârşitul lumii în decembrie 2012 sau în anii următori ai vieţii lor.

Aproximativ 15 % dintre contemporanii noştri cred că sfârşitul lumii se va produce în timpul vieţii lor.

Dintre aceştia, 10% cred în interpretarea (eronată, potrivit mai multor experţi) calendarului mayaş, potrivit căreia sfârşitul lumii va veni la 21 decembrie 2012 (21.12.12).

În cadrul sondajului au fost intervievate 16.262 de persoane din China, Turcia, Rusia, Mexic, Coreea de Sud, Japonia, SUA, Argentina, Ungaria, Polonia, Suedia, Franţa, Spania, Belgia, Canada, Australia, Italia, Africa de Sud, Marea Britanie, Indonezia şi Germania.

Rezultatele sondajului arată că doar 6% dintre francezi, 7% dintre belgieni şi 8% dintre englezi cred că vor asista la sfârşitul lumii.
În cazul turcilor şi americanilor, acest indicator urcă la 22%.

Printre cele 10% care cred în sfârşitul lumii la 21 decembrie 2012, cei mai numeroşi sunt intervievaţii din Rusia şi Polonia, iar cei mai puţini – din Marea Britanie.

Realizatorii studiului sociologic au apreciat că această credinţă i se datorează şi presei, care acordă atenţie “profeţiei mayaşilor”.

Mass-media internaţională informează că, în Europa, Canada şi SUA, numeroase persoane aderă la “grupurile de supravieţuitori”, pentru a se pregăti de “sfârşitul lumii din 21.12.2012”.
Miile de aderenţi la aceste grupuri cumpără purificatoare de apă, maşti anti-praf, seminţe de diverse plante şi legume, pentru a supravieţui unor erupţii vulcanice şi altor cataclisme.

Sfârşitul lumii nu vine în 2012! Arheologii au acum dovada!

Semnele celei de-a doua veniri a Mântuitorului Iisus Hristos

Apocalipsa la ora exactă

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!