Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Vlad Filat nu s-a întâlnit cu preşedintele Shimon Peres, dar a discutat cu preşedintele Knessetului

Publicat 23:45 | 16 May 2012 // Politică, Republica Moldova // 274 vizualizări

gov.md

Prim-ministrul Vlad Filat nu s-a întâlnit cu preşedintele Shimon Peres, aşa cum prevedea agenda vizitei sale în Israel, deoarece şeful statului israelian “se află în proces de recuperare, urmare a unei intervenţii chirurgicale suportate recent”, informează Serviciul de presă al Guvernului de la Chişinău.

În schimb, premierul Filat a conferit miercuri, 16 mai, cu preşedintele Knessetului (forul legislativ), Reuven Rivlin.

“Reuven Rivlin exercită la momentul de faţă şi funcţia de Preşedinte al Statului Israel”, informează Serviciul de presă al Guvernului moldovean.

“Cei doi oficiali au constatat nivelul bun al relaţiilor dintre cele două state, inclusiv pe segmentul interparlamentar, şi au pledat pentru consolidarea dialogului bilateral”, se arată în comunicat.

În seara zilei de 15 mai, Vlad Filat a avut, la Tel Aviv, o întâlnire cu cetăţenii originari din Republica Moldova stabiliţi în Israel. Evenimentul a fost găzduit de Asociaţia evreilor din Moldova “Beit Basarabia”. La întâlnire au mai participat vicepremierii Iurie Leancă şi Eugen Carpov, ministrul Valentina Buliga.

Numărul cetăţenilor israelieni originari din Republica Moldova este estimate la 80.000 – 100.000 de persoane, ceea ce reprezintă 1,5 – 1,7% din populaţia Israelului. “Totodată, alţi aproximativ 200 de mii de cetăţeni ai Israelului au puncte de tangenţă cu Republica Moldova, prin intermediul rudelor sau prin faptul naşterii pe teritoriul Moldovei”, potrivit Serviciului de presă al Guvernului moldovean.

La Tel Aviv, Vlad Filat a participat, la 15 mai, la festivitatea de inaugurare a Forumului moldo-israelian al oamenilor de afaceri.

Din partea Republicii Moldova, la forum au participat 50 de oameni de afaceri şi miniştri cu atribuţii în sectoarele economic şi social. Din partea Israelului au participat, la fel, 50 de businessmani şi conducători ai principalelor instituţii economice, printre care Asociaţia Industriaşilor, Camera de Comerţ, Institutul de Export şi Cooperare Internaţională.

Premierul Vlad Filat a efectuat o vizită oficială în Israel în perioada 14-16 mai.

Ştiri despre vizita lui Vlad Filat în Israel: 

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!