Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

13 iunie 1941 – primul val al deportărilor. Cele trei valuri ale deportărilor staliniste din R.S.S. Moldovenească

Publicat 21:33 | 12 Jun 2012 // Cultură, Radar, Republica Moldova // 2,275 vizualizări

Noaptea de 12 spre 13 iunie 1941
La 13 iunie, în Republica Moldova se vor desfăşura mai multe acțiuni de comemorare a primului val al deportărilor în masă din Basarabia. 

Cu 71 de ani în urmă, în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, potrivit datelor de arhivă citate de istorici, din Basarabia şi nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate (”membri ai organizaţiilor contrarevoluţionare şi alte elemente antisovietice”) şi 24.360 au fost deportate.

În cadrul celui de-al doilea val al deportărilor, la 6-7 iulie 1949, au fost deportate 11.293 de familii – 35.796 de persoane, dintre care 9.864 de bărbaţi, 14.033 de femei şi 11.889 de copii.
7620 de familii au fost considerate “chiaburi”, iar celelalte acuzate de “colaborare cu fasciştii”, de “apartenenţă la partidele burgheze româneşti sau la secte religioase ilegale”.

Al doilea val de deportări, cu denumirea conspirativă „Iug” (“Sud”), s-a realizat în conformitate cu hotărârea Biroului Politic al CC al Partidului Comunist al URSS „Cu privire la deportarea de pe teritoriul RSS Moldoveneşti a chiaburilor, foştilor moşieri, marilor comercianţi, altor categorii, precum şi a familiilor acestora”. Decizia stabilea deportarea din RSSM, pe viaţă, a 11.280 de familii (40.850 de persoane).

La 1 aprilie 1951, au fost arestate şi deportate în Siberia (regiunea Kurgan) 723 de familii, respectiv, 2.617 persoane (808 bărbaţi, 967 femei şi 842 de copii). În special, acestea au fost acuzate de apartenenţă la secta religioasă “Martorii lui Iehova”. Această operaţiune a purtat denumirea „Sever” („Nord”).

Peste 300 de mii de persoane de pe teritoriul Republicii Moldova de astăzi au fost omorâte sau deportate pe timpul ocupaţiei sovietice, declara în 2010, într-o conferinţă de presă, istoricul Veaceslav Stăvilă, membru al Comisiei pentru studierea şi aprecierea regimului comunist totalitar din Republica Moldova.

Potrivit istoricului, în procesul de nimicire a populaţiei, „sistemul sovietic a folosit metodele clasice de ocupaţie: terorizarea prin înfometare şi deportările”.
Veaceslav Stăvilă menţiona că, în urma cercetărilor efectuate, a ajuns la concluzia că peste 173 de mii de persoane au murit prin înfometare în timpul ocupaţiei sovietice.

Eleonora Lisnic
Elldor.Info

Trei valuri ale deportărilor staliniste din R.S.S. Moldovenească

Desfăşurate în masă şi în valuri succesive, deportările au constituit una din cele mai dureroase pagini din istoria românilor basarabeni. Îndeplinind funcţii complexe – metodă de luptă împotriva „duşmanilor poporului”, element cheie al planului de colectivizare a agriculturii, componentă a politicii de deznaţionalizare – deportările din Moldova sovietică trebuiau în cele din urmă să ducă la depopularea spaţiului dintre Prut şi Nistru, la strămutarea populaţiei româneşti din Basarabia în regiunile îndepărtate ale U.R.S.S., preponderent în Siberia.

Deportarea unor popoare de pe teritoriile lor strămoşeşti, în anii stalinismului, a fost politică de stat. În Basarabia, începutul realizării acestui plan diabolic a fost pus de deportarea în noaptea de 12 spre 13 iunie 1941, când circa 5 mii de familii, aproximativ 20 mii de persoane au fost smulse din vatra strămoşească şi strămutate forţat în Siberia. În opinia autorităţilor sovietice, toţi cei care au „colaborat” cu administraţia română, aşa-numiţii chiaburi şi comercianţi, erau consideraţi drept elemente contrarevoluţionare şi antisovietice şi urmau să fie deportate.

După război, deportările din R.S.S. Moldovenească au fost reluate cu o vigoare sporită. Deportarea din 6 iulie 1949 s-a înfăptuit conform hotărârii Consiliului de Miniştri al R.S.S. Moldoveneşti nr. 509 (strict secrete) din 28 iunie 1949, „Cu privire la deportarea din R.S.S. Moldovenească a familiilor de chiaburi, a foştilor moşieri şi a marilor comercianţi”, care a avut la bază o hotărâre a Consiliului de Miniştri al U.R.S.S.

Conform acesteia, urmau a fi deportate familiile „chiaburilor, a foştilor moşieri, a marilor proprietari, a complicilor cotropitorilor germani, a persoanelor care au colaborat cu organele poliţiei româno-germane, a membrilor organizaţiilor şi partidelor profesioniste, albgardiste, a membrilor sectelor ilegale”.Iniţiatorul şi conducătorul operaţiunii de deportare a fost Partidul Comunist (bolşevic) al Moldovei, organizaţiilor de partid locale rezervându-le rolul de executanţi docili.

Pentru desfăşurarea cu succes a operaţiunii, CC al PC (b) M a delegat în raioanele şi oraşele republicii două grupe de împuterniciţi ai CC al partidului şi Consiliului de Miniştri al republicii. Pregătirea operaţiunii de deportare s-a efectuat în mare secret. În unele raioane înşişi secretarii organizaţiilor raionale de partid au aflat despre operaţiunea ce se punea la cale abia în seara de 5 spre 6 iulie 1949.

Cu susţinerea directă a structurilor de forţă – Ministerul de Interne, organele de securitate etc. – sub conducerea nemijlocită a organelor de partid şi sovietice, dar şi cu concursul „cozilor de topor”, în noaptea de 6 spre 7 iulie 1949 au fost deportate peste 11 mii de familii cuprinzând un număr total de peste 35 de mii de persoane.

Operaţiunea „Iug” („Sud”), prin formele de efectuare, numărul de deportaţi, dar mai ales prin consecinţele ei, a constituit apogeul terorii în masă în teritoriul dintre Prut şi Nistru.Pentru a conştientiza importanţa ce se atribuia deportărilor, pentru a înţelege zelul cu care acţionau călăii, vom menţiona că în operaţiunea de deportare din 5-7 aprilie 1949 au fost antrenate 42 906 persoane, dintre care 13 703 ofiţeri şi soldaţi ai Ministerului Securităţii de Stat şi 24 705 persoane din activul de stat şi sovietic.

Pentru transportarea deportaţilor din localităţile de baştină la gară au fost întrebuinţate 4 069 de camioane, inclusiv 1 506 din R.S.S.M. şi 2 563 din districtele militare Odesa şi Carpaţi.

„Contingentul special” a fost îmbarcat în 1 573 de vagoane, alcătuind 30 de garnituri de tren. Cei deportaţi în iulie 1949 au fost strămutaţi în regiunile Tiumen, Amur, Irkutsk, Kurgan, Cita, Celeabinsk, Kemerovo, Karaganda, ţinuturile Altai şi Habarovsk, R.A.S.S. Bureato-Mongolă, R.S.S. Kazahă etc.

Soarta deportaţilor în Siberia a fost diferită. Unii s-au aciuat în bărăci părăsite, alţii au fost nevoiţi să şi le construiască. Munca în colhozurile şi sovhozurile locale, la întreprinderile forestiere, piscicole, miniere etc. era istovitoare.

Din cauza condiţiilor inumane de trai şi muncă, mulţi din cei deportaţi şi-au dat obştescul sfârşit pe întinsurile îngheţate ale Siberiei.

La numai 2 ani după operaţia „Sud”, republica a fost zguduită de un nou val de deportări. De data aceasta, autorităţile comuniste şi-au concentrat atenţia asupra altor categorii de basarabeni, considerate un pericol pentru regim.

„Elemente ostile” au fost depistate în rândurile feţelor bisericeşti şi sectanţilor, care s-au dovedit a fi refractari noii orânduiri. Clericii şi sectanţii erau învinuiţi că „convoacă adunări cu caracter antisovietic, răspândesc zvonuri antisovietice, contracarează măsurile puterii sovietice la sate, educă tineretul în spirit antisovietic”.

În noaptea de 31 martie spre 1 aprilie 1951, organele de securitate au desfăşurat operaţiunea cu denumirea codificată „Sever” („Nord”), de data aceasta jertfa fiind adepţii sectei religioase „Martorii lui Iehova”. Rezultatul operaţiunii a fost arestarea şi deportarea în Siberia (în regiunile Tomsk şi Irkutsk, pe veci) a 723 de familii cu un număr total de 2 671 de persoane, dintre care 808 bărbaţi, 967 femei şi 842 copii. Cele 57 de sate din raioanele Lipcani, Edineţ, Brătuşeni, Râşcani, Sângerei şi Târnova (toate din nordul Basarabiei), din care au fost ridicaţi oamenii, fuseseră abordate de un efectiv de 2 198 de ofiţeri şi soldaţi ai Ministerului Securităţii de Stat, de miliţieni şi activişti ai partidului comunist.

Toate drumurile de ieşire din sate, căile de acces la frontiera cu România fuseseră din timp blocate.

Aşadar, deportările din R.S.S. Moldovenească (din 12-13 iunie 1941, din 5-6 iulie 1949 şi din 31 martie – 1aprilie 1951) au purtat un caracter vădit represiv şi au fost îndreptate împotriva celor care respingeau orânduirea sovietică socialistă, instaurată în teritoriul dintre Prut şi Nistru după anexarea lui la imperiul sovietic, în vara anului 1940.

Sursa textului: www.pl.md

Lasă un comentariu

Trebuie să fii Logat pentru a comenta.

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!