Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Budapesta-Bucureşti-Kiev: Epurările celor trei Victori

Publicat 04:55 | 16 iun. 2012 // Accente Info, Mapamond, Opinii, Radar // 1.301 vizualizări

Epurările celor trei Victori şi orbanizarea României

Veni vidi vici. După ce au ajuns în fine la putere, în urma unui lung şi frustrant sejur în opoziţie, liderii de la Budapesta, Bucureşti şi Kiev, tustrei purtând prenume ce trimit la zeiţa romană a victoriei, au avut opţiuni, reflexe şi manifestări identice.

Tustrei s-au gândit, pesemne, să-şi asigure pe veci menţinerea la cârmă. Cu toţii au declanşat ample campanii de epurare şi răzbunare.

În Ucraina, Viktor Ianucovici a soluţionat simplu şi radical problema viitoarelor alegeri, întemniţând dintr-un foc întreaga conducere a opoziţiei.

În Ungaria, Orban s-a prevalat antidemocratic de covârşitoarea sa majoritate parlamentară de dreapta, spre a-şi conferi controlul cvasi-absolut asupra presei, a-i sugruma – cel puţin potenţial, libertatea – şi a modifica astfel constituţia încât să fie greu să i se mai ia vreodată jucăria.

În România, în timp ce forţele de centru-dreapta se află într-o degringoladă fără precedent, stânga care a câştigat recentele alegeri a trecut cu pas grăbit nu spre o urbanizare a cutumelor politice româneşti, ci spre „orbanizarea” ţării.

Erorile, gafele, măsurile antidemocratice ale noilor guvernanţi români şi atacurile lor împotriva competenţei profesionale se ţin lanţ. Una dintre cele mai grave este îndepărtarea din funcţie a directorului arhivelor naţionale, Dorin Dobrincu.

Demiterea lui de către ministrul de interne, Ioan Rus, fără precizarea motivelor, e cu atât mai regretabilă şi condamnabilă cu cât directorul Arhivelor Nationale, Dorin Dobrincu, este un specialist autentic, cu merite considerabile.

Doctor în istorie, expert în rezistenţă anticomunistă, dar cu merite ample şi în studierea Holocaustului în România, Dorin Dobrincu a fost directorul Arhivelor Naţionale din iulie 2007, mandatul sau fiind reînnoit periodic.

În epoca în care, spre norocul României, eminentul istoric a fost la cârma importantei Instituţii, s-au deschis integral cercetătorilor şi publicului arhivele Partidului Comunist Român şi arhivele CC al PCR.

Iar accesul la aceste arhive s-a asigurat în mod echitabil, egal şi universal. Ceea ce nu e defel puţin lucru.

Sub Dobrincu s-au iniţiat şi realizat varii proiecte extrem de valoroase. Între ele, alcătuirea fototecii online a comunismului românesc, precum şi un proiect de colaborare cu arhivele din Ungaria privind istoria Transilvaniei.

Nu e clar ce anume i-a supărat mai rău pe noii guvernanţi de stânga. Dobrincu a fost expert al Comisiei Tismăneanu pentru analiza dictaturii comuniste din România şi coordonator al Comisiei Prezidenţiale Consultative pentru analiza dictaturii comuniste.

Cert este însă că excelentul specialist, trimis la plimbare de puternicii zilei, nu este decât unul dintre experţii remarcabili demişi într-un proces de epurare de-o amploare, viteză şi cruzime amintind fatal de cea mai de tristă epocă stalinistă.

Lista persoanelor competente îndepărtate abuziv din funcţii e lungă. Ea îi cuprinde şi pe cei daţi afară de la conducerea televiziunii publice, şi eventual pe cei care urmează să fie demişi, la ICR de pildă, după scoaterea de la preşedinţie (prin practica nedemocratică a ordonanţei de urgenţă) a acestei instituţii ireproşabil conduse ani la rând, spre beneficiul imaginii României, de H.R. Patapievici şi de Mircea Mihăieş.

Această listă enumerând victimele războiului împotriva competenţei declanşat mai nou la Bucureşti dă impresia că, încurajat de măsurile anemice adoptate de Bruxelles la adresa premierului maghiar, omologul său român nu se va mulţumi doar cu orbanizarea României. Muncit de instinctul vindictei, Ponta ar putea merge chiar şi mai departe.

Însetaţi nu doar de putere, ci obsedaţi să n-o mai dea din mână, Victor Ponta şi ai lui par hotărâţi să atenteze serios la democraţie. Par hotărâţi să repete toate greşelile monumentale, contravenind năzuinţelor şi intereselor pe termen lung ale propriei naţiuni, comise în cursul restauraţiei comunisto-autoritariste de la Kiev.

În acest caz, nota de plată nu va întârzia să le fie prezentată românilor, sub forma unei deteriorări galopante a imaginii ţării şi a izolării ei în interiorul şi în afara Uniunii Europene.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder
Deutsche Welle

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!