Mihai Ghimpu condamnă “acţiunile agresive” ale Centrului Anticorupţie
Deputatul Mihai Ghimpu, preşedintele Partidului Liberal (PL), condamnă acţiunile Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC), desfăşurate în contextul sesiunii de bacalaureat de anul acesta.
Printr-un comunicat de presă, PL anunţă că “Mihai Ghimpu consideră inadecvate şi ofensatoare metodele folosite de ofiţerii CCCEC în lupta cu corupţia din învăţământ”.
Mihai Ghimpu face apel către Procuratura Generală să se autosesizeze şi să iniţieze o anchetă.
“Să nu uităm de faptul că o bună parte dintre liceenii care susţin bacalaureatul sunt încă minori şi să dai buzna peste ei, în stilul filmelor de acţiune, este cel puţin neprofesionist, ba chiar şi imoral. Sunt metode prevăzute de legislaţie în lupta împotriva corupţiei”, a comentat Mihai Ghimpu.
“Totodată, preşedintele PL califică acţiunile agresive de percheziţie din licee ca fiind unele de intimidare a elevilor care urmează să susţină şi în continuare examene, aceştia fiind speriaţi şi demoralizaţi”, se arată în comunicat.
Serviciul de presă al PL precizează că Mihai Ghimpu a primit în audienţă un grup de liceeni din Chişinău care s-au plâns de acţiunile CCCEC desfăşurate zilele trecute.
Fraude la bacalaureat: 30 de profesori suspectaţi de Centrul Anticorupţie









Comentarea e interzisă