Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Notarul şi frumoasa lui amantă rusoaică, găsiţi împuşcaţi (video)

Publicat 03:16 | 12 iun. 2012 // Mapamond, Şi altele... // 2.425 vizualizări

Update: Presa a scris ulterior că tânăra, Marika Sjakste, era cetăţeancă a Letoniei.

Foto: Corriere.it

Două corpuri – un bărbat şi o femeie, ucişi prin împuşcare, găsiţi într-o baltă de sânge… Este imaginea macabră pe care au vazut-o luni, 11 iunie, pompierii care au intervenit într-un apartament din piaţa Lega Lombarda, din oraşul Milano (Italia),  scrie „Corriere della Sera”.

Proprietarul, notarul Vincenzo Ialenti, de 45 de ani, s-a mutat în apartament cu iubita sa, o tânără rusoaică, foarte frumoasă, după ce a părăsit-o pe soţie.

Alarma a fost dată de mama notarului, care obişnuia să vorbească cu fiul ei la telefon în fiecare dimineaţă.
Văzând că nu-i răspunde, a mers acasă la el, însă nici aici nu i-a răspuns nimeni.

Îngrijorată, mama notarului i-a chemat pe pompieri, care au intrat în apartament prin balcon.
Ceea ce au văzut părea o scenă desprinsă din filmele horror.

Pompierii au alertat imediat poliţia, care încearcă acum să reconstituie filmul celor întâmplate în apartament.

După o primă analiză, pare să fie vorba de omucidere-suicid: notarul, despre care se spune că era gelos, ar fi împuşcat-o pe iubită, după care s-ar fi sinucis.

Conform relatărilor locatarilor din bloc, crima pare să se fi consumat duminică, 10 iunie, în timpul meciului de fotbal dintre Italia şi Spania.

Cineva ar fi relatat că a auzit un zgomot similar unei împuşcături, dar că nu a făcut mare caz, deoarece în multe apartamente se aflau grupuri de priteni care priveau meciul în direct la televizor şi atmosfera era destul de zgomotoasă.

Notarul era proprietarul unui apartament mare ce ocupa etajul unu şi doi. Vecinii au povestit că iubita acestuia era „o femeie foarte frumoasă, mai tânără decât el, originară din Europa de Est”. Erau împreună de câţiva ani.

”Era imposibil să nu-i remarci, povesteşte proprietarul unui bar din piaţa Lega Lombarda. Frumuseţea ei se arunca în ochi. El era mic, elegant, dar mereu nervos”.

Olga Pârău
Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!