Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Pantofii şi sandalele verii 2012

Publicat 22:34 | 07 Jun 2012 // Elldorscop, Stil // 4,315 vizualizări

Colorate, vesele, realizate cu multă fantezie, cu forme luate din natură, bunăoară  flori şi plante, dar şi cu motive geometrice – acestea sunt modelele de pantofi şi sandale ale verii 2012.

În culori luminoase şi însorite, pentru a conferi personalitate şi celei mai liniare rochii.

Vara aceasta, pantofii şi sandalele multicolore se asortează perfect cu îmbrăcămintea din denim şi cea casual, cu pantalonul clasic sau cu fusta midi şi sacoul.

Dar vestea cea bună este că acest sezon nu limitează alegerile. Se poate opta cu mare succes pentru culoarea albă, flancată de negru şi maro.

În această vară vor fi în mare vogă sandalele albe, care pot fi combinate cu îmbrăcăminte de aceeaşi nuanţă sau în culori pastelate – lila, vernil, roz.

Este foarte trandy şi culoarea turcoaz, mai ales dacă este însoţită de detalii metalice şi aurite.

Noutatea verii 2012 este culoarea verde-mentă, care dă o notă de prospeţime şi feminitate modelelor. Specialiştii spun că verdele-mentă are efecte pozitive incredibile asupra psihicului şi acţionează ca un afrodisiac şi tonic sexual.

Rămân la modă şi în această stagiune balerinii, multicolori sau uni, cu motive moderne sau retro.

Sandalele, cu sau fără toc, înfrumuseţate cu inserţii de sclipici, catarame şi cureluşe, fire răsucite şi cristale aplicate vor fi tipul de încălţăminte cel mai utilizat în această vară.

Sandalele sunt potrivite oriunde şi pentru orice ocazie: la discotecă sau la restaurant, în oficiu sau pentru o plimbare prin oraş.

Multe case de modă şi brand-uri au propus pentru acest sezon pantofi şi sandale cu platforme înfrumuseţate cu modele de flori, dungi, modele geometrice.

Nu trebuie să aveţi frică de platformele supradimensionate, deoarece fac ca picioarele să arate mai lungi şi mai subţiri.

Altă veste bună este că, în esenţă, designerii au îmbogăţit gama de culori, dar modelele nu diferă prea mult de cele din vara trecută.

Pantofi pentru mireasă 2012

Olga Pârău
Elldor.Info

desigual.com

desigual.com

zalando.it

zalando.it

rete24.com

Lasă un comentariu

Trebuie să fii Logat pentru a comenta.

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!