Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Papa Benedict al XVI-lea în vizită la Milano, cu ocazia Întâlnirii Mondiale a Familiilor

Publicat 04:32 | 02 iun. 2012 // Mapamond, Radar // 1.340 vizualizări

Măsurile de securitate luate cu ocazia vizitei Papei la Milano sunt impresionante

Aproximativ 300 de lunetişti, peste 1.500 de colaboratori ai forţelor de ordine, 12.000 de voluntari şi specialişti ai protecţiei civile, 1.500 de jurnalişti străini acreditaţi, 40 de televiziuni din toată lumea care transmit în direct evenimentul.

family2012.com

Papa Benedict al XVI-lea, însoţit în mod surprinzător de Secretarul de Stat al Vaticanului, Cardinalul Tarcisio Bertone, a ajuns în seara zilei de vineri, 1 iunie, la Milano, pentru cea de-a VII-a Întâlnire Mondială a Familiilor (Family Day).

Prezenţa Cardinalului Bertone este un eveniment excepţional, deoarece, de regulă, Secretarul de Stat nu-l urmează niciodată pe Papă în timpul călătoriilor în Italia.

Papa Benedict al XVI-lea intenţionează să confirme în acest fel încrederea sa în colaboratorii cei mai apropiaţi, denunţând în acelaşi timp, acuzaţiile aduse Bisericii Catolice în ultima vreme.

 Au trecut 28 de ani de când Milano nu a mai fost vizitat de un Papă

Aeronava „Airbus A319 CJ” a Forţelor Aeronautice Militare, pusă la dispoziţia Papei de către administraţia Guvernului, a decolat din Aeroportul militar Ciampino, Roma, la 16:20 şi a aterizat pe Aeroportul din Linate, Milano, puţin după ora 17:00.

La bordul papamobilului, Papa a salutat mulţimea care l-a aşteptat de-a lungul întregului traseu, până în Piaţa Duomo, unde a fost întâmpinat de primarul din Milano, Giuliano Pisapia. În discursul său, primarul a spus: ”Vreau ca de aici, din Milano, să lansăm un mesaj de speranţă pentru toate familiile: vom lucra împreună pentru ca nimeni să nu se simtă singur”.

Papa a chemat audienţa la solidaritate cu victimele cutremurului de pământ din Emilia Romagna şi a asigurat că toţi cei aflaţi în nevoi sunt în inima şi rugăciunile sale.

Au trecut 28 de ani de când Milano nu a mai fost vizitat de un Papă.

Milano părea o fortăreaţă

Măsurile de securitate luate cu ocazia vizitei Papei Benedict al XVI-lea la Milano sunt cu adevărat impresionante şi surprinzătoare.

De dimineaţă, în Piaţa Duomo coşurile de gunoi au fost îndepărtate, cutiile poştale sigilate.
Au fost evacuate oficiile cu vederea spre piaţă, staţiunea de metrou Duomo a fost inchisă, au fost blocate şi principalele străzi ce duc spre Aeroportul Linate.

După-amiază oraşul părea o fortăreaţă. Elicoptere militare survolau cerul.

Peste 1.550 de poliţişti au fost implicaţi în asigurarea ordinii şi securităţii, 300 de lunetişti au fost dispuşi pe acoperişurile edificiilor de pe întregul traseu al Papei.

Peste 12.000 de persoane, specialişti ai protecţiei civile şi voluntari, coordonaţi de prefectură, vor supraveghea vizita Înaltului Pontific la Milano.

Liturghia de duminică dimineaţa, 3 iunie, Papa Benedict al XVI-lea o va oficia în faţa a peste un milion de credincioşi veniţi din lumea întreagă.

Totul despre organizare: Family2012.com

Sunt 1.500 de jurnalişti străini acreditaţi pentru Întâlnirea Mondială a Familiilor, ediţia a VII-a, la Milano.
Evenimentul a mobilizat agenţii de presă, ziare, posturi de radio şi TV, site-uri din lumea întreagă.
Jurnaliştii acreditaţi provin din Marea Britanie, Franţa, Belgia, Germania, Elveţia, Norvegia, Spania, Portugalia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Cehia, Statele Unite ale Americii, Canada, Argentina, Brazilia, Mexic, Republica Dominicană, Indonezia, Filipine, Rusia, Algeria.

Peste 40 de televiziuni din toată lumea transmit în direct vizita Sfântului Părinte la Milano de vineri până duminică seara.

Olga Pârău, din Milano
Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!