Senatorul Viorel Badea: „România este obligată să acorde cetățenie tuturor cetățenilor care au părinți români sau au fost cetățeni români”
„România este obligată să acorde cetățenie tuturor cetățenilor care au părinți români sau au fost cetățeni români” – această declarație îi aparține președintelui Comisiei pentru Românii de Pretutindeni din Senatul României, Viorel Badea, și vine ca reacție la afirmația purtătorului de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Oleg Voloşin, care a cerut României să nu mai elibereze pașapoarte cetățenilor ucraineni.
Potrivit lui Voloșin, „acei cetățeni ai Ucrainei care primesc pașapoarte românești comit o infracțiune, iar un astfel de delict trebuie sancționat”.
Viorel Badea a comentat pentru Radio Chișinău și proiectul de Lege adoptat, la 5 iunie, în prima lectură de Rada Supremă din Kiev „cu privire la politica lingvistică în Ucraina”, în care româna și „moldoveneasca” apar ca două limbi diferite.
„Peste tot în lume există o singură limba românească, limbă pe care o recunoaște gramatica Academiei Române, limbă pe care o cunosc lingviști români și internaționali. Orice altă tentativă de a crea o nouă limbă o considerăm practic o tentativă de sorginte stalinistă, care are ca finalitate încercarea de a-i bulversa pe români oriunde s-ar afla”, a declarat Viorel Badea.
Ana Moraru
Elldor.Info









Comentarea e interzisă