Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Sibiu: Invenţia unui chirurg – foarte utilă pentru pacienţii cu chist hidatic hepatic sau ovarian

Publicat 03:05 | 27 iun. 2012 // Mapamond, România, Sănătate, Ştiinţă // 1.069 vizualizări

ronduldesibiu.ro

Pacienţii care suferă de chist hidatic hepatic sau ovarian vor putea fi ajutaţi spre vindecare, cu ajutorul unui dispozitiv de aspiraţie a chistului, deocamdată fiind lansat sub formă de prototip de inventatorul său, medicul Dan Sabău, şeful Secţiei Clinice de Chirurgie II din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu.

„Acest premiu mă onorează şi reprezintă o încununare a eforturilor sistematice pe care le-am făcut pentru dezvoltarea unor astfel de aparate. Mai mult, este un mare câştig de imagine pentru Sibiu şi pentru medicina din acest oraş, întrucât demonstrează că există preocupare pentru dezvoltarea tehnicilor medicale, în folosul pacienţilor”, a declarat prof. univ. dr. Dan Sabău.

Pentru această invenţie, doctorul sibian a obţinut medalia de aur, la Salonul Cercetării, Inventicii şi Transferului Tehnologic INVENTICA, care a avut loc pe 15 iunie, la Iaşi. Juriul internaţional a fost format din specialişti din Marea Britanie, Croaţia, Ucraina, Spania, Iran, Malaesia, Coreea de Sud, Rusia şi România.

Sursa: Agerpres

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!