Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Vlad Filat a discutat la telefon cu Dmitri Medvedev

Publicat 18:35 | 29 Jun 2012 // Economie, Politică, Republica Moldova // 274 vizualizări

Revenit de la Bruxelles, prim-ministrul Vlad Filat a avut vineri, 29 iunie, o convorbire prin telefon cu prim-ministrul Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev.

Premierii au discutat despre relaţiile bilaterale moldo-ruse şi posibilităţile de impulsionare a acestora, potrivit Serviciului de presă al Guvernului.

“Vlad Filat şi Dmitri Medvedev au convenit să înceapă negocierile pe marginea Acordului bilateral interguvernamental privind colaborarea în domeniul energetic. Acest acord urmează să se refere la tranzitul de gaze naturale, aspecte ce ţin de implementarea pachetului Energetic III, datoriile existente la gazul natural livrat Republicii Moldova etc.
Din partea Republicii Moldova, responsabil de negocieri a fost desemnat vicepremierul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, iar din partea Federaţiei Ruse – ministrul energeticii, Aleksandr Novak”, se precizează în comunicatul official.

De asemenea, cei doi premieri au abordat şi aspecte ce ţin de domeniul investiţional, convenind că “există suficiente posibilităţi pentru impulsionarea colaborării”.

Un alt subiect al discuţiei a vizat realizarea înţelegerilor anterioare privind liberalizarea exporturilor de vinuri moldoveneşti în Federaţia Rusă.
“S-a convenit că eforturile începute în această direcţie vor fi continuate până la finalizarea cu succes a procesului respective”, anunţă Serviciul de presă al Guvernului de la Chişinău.

Vlad Filat şi Dmitri Medvedev au abordat şi aspecte ce ţin de domeniul migraţional. “Cei doi premieri au pledat pentru semnarea cât mai repede posibil a unui Acord între Guvernele Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse privind colaborarea în domeniul migraţiei forţei de muncă şi activitatea temporară a muncitorilor migranţi pe teritoriile celor două ţări”, se arată în comunicat.

Dmitri Medeved l-a invitat pe Vlad Filat să efectueze o vizită oficială în Federaţia Rusă, în luna septembrie, în perioada în care la Moscova se vor desfăşura Zilele culturii moldoveneşti. Vlad Filat a acceptat invitaţia.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!