Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Viorel Patrichi: Dacă nu credeţi, apăsaţi butonul 5!

Publicat 18:14 | 16 Jul 2012 // Mapamond, Opinii, Radar, România // 367 vizualizări

Vedere de pe Centură
USL a călcat pe Toni!

“Nu permite Costituţiunea!…
Curat violare de Costituţiune, da umflaţi-l!”
(I.L. Caragiale, mai viu ca oricând la 100 de ani de la plecarea spre lumea umbrelor)

“Poate să se ducă şi la mama Curţii Constituţionale!”
(Valeriu Zgonea, un personaj contemporan cu Trahanache, întâmplător preşedintele Camerei Deputaţilor)

În momentul în care Uniunea Social-Liberală a decis înlăturarea lui Traian Băsescu pentru a doua oară, a călcat pe Greblă. Fiindcă replica Uniunii Europene, a Statelor Unite ale Americii şi a multor români a echivalat pentru aceşti ghiogari cu o coadă de greblă peste bot.

Nefiind asociat cu niciun partid politic, nefiind simbriaşul nimănui, am căderea morală să văd detaşat ce se întâmplă.

Un repetent şi un plagiator, care nu au o minimă experienţă administrativă sau de viaţă, care nu au condus măcar o tejghea sau un atelier, au creat o majoritate ad-hoc în Parlament şi au întors instituţiile statului pe dos. Programul lor politic este acum limpede pentru toată lumea: “Jos Băsescu!”.

Ceea ce a urmat a fost tactica unor comisari bolşevici nebuni fiindcă au adus România înapoi la epoca mineriadelor. Niciodată nu s-a vorbit atât de urât despre ţara noastră. Fiindcă ideologul acestei lovituri de măciucă este Bătrâna Deşcă. El vorbea încă din 2011 că este momentul suspendării fiindcă poporrrrrrul nu-l iartă pe Marinelu care a tăiat pensii şi salarii.

Platon şi Aristotel chiar a plagiat şi el!

Scânteia a fost arestarea Marelui Sinucis din Zambaccian. Ministrul Ioan Rus a coborât până acolo încât i-a trimis ambulanţă de catifea Temutului Vânător. De unde ştia că va fi sinucis?

E logic, dacă ne amintim ce credea ministrul despre plagiatul Pontănacului: “De vreo două mii şi ceva de ani, de la Aristotel şi Platon, toţi cei care au scris teze de doctorat pe filosofie, pe politică, pe ştiinţe sociale, toţi au plagiat. Repet, de la Aristotel încoace şi Platon, pe tehnic, de la Newton şi Einstein, toată lumea a plagiat. Ăştia, colegii noştri care se ocupă de drept de la codul napoleonian încoace au contextualizat Codul, dar toţi au plagiat”.

Nu-i aşa că toţi am fost şi vom fi la fel? Nici bezna căprarului nu putea fi mai abisală.

Şi dacă Nepotu Mătuşii Tamara a simulat împuşcarea în guşă, ce ar face Varanu-cu-Platoşă să scape de jujău? Dar Fenechiu sau Patriciu şi consilierul Ciripel? Şi lista este foarte lungă…

Tactica ghiogarilor părea infailibilă: Pontănacu a băgat “Monitorul Oficial” sub pat – caz unic în istorie! – ca să publice numai ce şi când vrea el, izolarea Curţii Constituţionale prin ordonanţe de urgenţă, modificarea legii referendumului prin ordonanţă de urgenţă – ei au mai călcat în picioare un referendum unde noi am votat cu majoritate absolută pentru reducerea numărului de parlamentari şi pentru Parlament unicameral. Poporul este suveran! Vorbe! Uite ce au făcut aceşti ghiogari cu referendumul nostru.

Toţi au fost la guvernare, nu mai pot afirma că Marinelu este incapabil de coabitare fiindcă pe toţi i-a luat în guvern, au avut majorităţi absolute. De ce nu au aplicat prevederile referendumului? Tăcere.

În schimb, Tataie ne recomandă să lungim referendumul pentru suspendare pe două zile. Aşa cum a făcut Cozmâncă în 2003, cu actuala Constituţie. După prima zi, iese geniul de la PDSR şi spune: Azi au fost 7%? Foarte bine, mâine vor fi 65%! Şi aşa a fost, iar Constituţia lui Iorgovan, cu destinaţia Adrian Năstase, pe care mulţi am respins-o, a ieşit şi ne omoară nervii şi astăzi. La fel ca Bătrâna Deşcă.

Lovitura de stat s-a lansat public prin citirea unui adevărat rechizitoriu. Parcă retrăiam momentul Târgovişte. Lipsea Brucan, dar a venit tovarăşu Andrei Marga.

L-am ascultat atent pe Toni Greblă. “Atitudinea făţişă a preşedintelui contravine cu legea!”

Nu l-am surprins niciodată pe Marinelu folosind o expresie atât de barbară: “contravine cu legea”. Am aflat că Marinelu a subminat economia naţională. Ca la Târvovişte! Inutil să mai întreb cine a şpăguit patrimonial de la Petrom sau atâtea companii încă profitabile. Cine a distrus agricultura din România şi se face că plouă când îi întrebi de sistemul de irigaţii. Da, dar Elena Udrea?! mă întreabă prietenii. Da, dacă ar fi să aleg între o lighioană ca Radu Mazăre şi Elena Udrea, eu aş vota-o pe ea.

Şi ne-a mai spus Greblă că Marinelu a îngrădit presa. Eu i-aş ruga să ne dea un singur exemplu de conducător din istoria românilor, care a fost mai înjurat ca Traian Băsescu…

Cui să spui că este profund imoral să arunci un om în faţa unui popor debusolat, dedat la ţoşcă, hotărât să-l judece pe post de Moţoc fiindcă ar fi vinovat de criza economică din România?

Am aflat între timp misterul butonului 3 de la telefonul prezidenţial, unde sufla Porumbacu. Instituţiile statului funcţionează ceas şi au trecut deja pe robot: dacă vrei să ştii cine eşti, apasă butonul 1; dacă vrei să afli cine te plăteşte, apasă butonul 2; dacă vrei să ştii ce agentură te duce de nas, apasă butonul 3; dacă vrei să auzi de la cine erau banii, apasă butonul 4; dacă vrei să afli cât eşti de prost, apasă pe butonul 5”.

Marinelu se va întoarce, dar răul făcut României de aceşti zăltaţi se va îndrepta greu. Fariseii de la Bruxelles abia aşteptau pretexte. Şi au venit.

Dacă nu credeţi, apăsaţi butonul 5!

Viorel Patrichi

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!