Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

“La Fântâna Dorului” – festival internaţional de folclor

Publicat 03:48 | 16 iul. 2012 // Cultură, România // 1.250 vizualizări

Foto: dprp.gov.ro

Festivalul Internațional de Folclor pentru Românii de Pretutindeni „La Fântâna Dorului”, aflat la cea de-a 12-a ediţie, se încheie luni, 16 iulie, la Șimleul Silvaniei, judeţul Sălaj, Transilvania, România.

În acest an, la eveniment participă patru formații de peste hotare – din Republica Moldova, Serbia, Ucraina și Kazahstan – și opt ansambluri din România.

Aproape 100 de tineri români care locuiesc în străinătate s-au reunit la Șimleul Silvaniei pentru a celebra și a promova tradițiile naționale autentice, potrivit Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP).

Festivalul a debutat la 13 iulie cu o paradă a portului, cântecului și dansului popular, urmată de spectacolul ansamblurilor folclorice invitate.

Au mai fost organizate spectacole, dezbateri pe teme folclorice, întâlniri cu localnicii și vizite în județul Sălaj.

Festivalul este organizat de Asociația Culturală „La Fântâna Dorului” și Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Prezentă la acest eveniment, Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Natalia Elena Intotero, i-a felicitat pe organizatori și pe tinerii participanți și a ținut să le mulțumească pentru faptul că, „într-o epocă marcată profund de criza valorilor, ei hrănesc și promovează pasiuni atât de frumoase precum dragostea pentru folclor”.

La rândul lor, reprezentanții ansamblurilor participante, unii dintre ei veniți de la peste 6.000 de km depărtare pentru a sărbători arta populară românească, și-au exprimat aprecierea pentru sprijinul oferit de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în organizarea fiecărei ediții a festivalului.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!