Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Parlamentul ar putea vota vineri suspendarea lui Traian Băsescu. Referendum – în maximum două săptămâni

Publicat 14:50 | 04 Jul 2012 // Mapamond, România // 181 vizualizări

Parlamentul României ar putea da vineri, 6 iulie, votul pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, după citirea şi dezbaterea documentului joi, 5 iulie, în plenul reunit, referendumul pentru demitere urmând a se organiza în cel mult două săptămâni.

USL doreşte ca referendumul să se desfăşoare cât mai repede, pentru ca Traian Băsescu să aibă la dispoziţie cât mai puţin timp pentru campanie.

Potrivit unor surse parlamentare, plenul reunit va citi şi va dezbate, joi, începând cu ora 9:00, cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, la şedinţă urmând a fi invitat şi şeful statului.

După dezbaterea cererii de suspendare, documentul va fi trimis la Curtea Constituţională, cu solicitarea ca aceasta să dea aviz în 24 de ore, astfel ca vineri plenul reunit să poată vota cererea de suspendare din funcţie a preşedintelui.

Sursele citate au subliniat că acest aviz consultativ este singurul dat de Curtea Constituţională, al cărei rol în procesul de suspendare se opreşte în această fază.

Potrivit Constituţiei, dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui.

Conform Legii referendumului 3/2000, participanţii la referendum se pronunţă prin “da” sau “nu” la următoarea întrebare: “Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României?”.

Sursa: Mediafax

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!