Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Vacanţa perfectă

Publicat 02:09 | 20 iul. 2012 // Accente Info, Racursiu, Radar, Spiritualitate // 976 vizualizări

pixdaus.com

Pe măsură ce se apropie vara, familiile încep un lung proces de gândire şi dezbatere, terminat uneori cu certuri dureroase, alteori rămas în coadă de peşte.

Subiectul este unic, ca la bac: ce vom face în vacanţă? Puţini însă îşi mai permit vacanţa visată. Se face de fapt un compromis destul de dureros între visul lăuntric şi posibilităţile practice ale unui portofel mereu parcă mai mic.

Sunt unii visători din fire. Vacanţe exotice, soare orbitor, bungalouri selecte, romantism pur, clar de lună pe plajă, apă nestrăpunsă de nici o adiere. Alţii, mai cu picioarele pe pământ, se aprovizionează acerb cu alimente şi băuturi puse la rece şi încep tribulaţia estivală setaţi să mănânce mult şi să bea enorm.

Cunosc mulţi oameni care ţin cure de slăbire năucitoare aproape tot anul, dar când este vorba de concediu, atunci e musai să fie all inclusive.
Alţi oameni, care au făcut economii la sânge timp de un an, acum, în vacanţă, nu se uită la câteva zeci de milioane.

Ştiu persoane care pleacă de la un apartament cu trei camere plin cu de toate, plătesc sume uriaşe, pentru a sta într-o cameră cu mai nimic în ea, doar pentru a simţi că pleacă de acasă, doar pentru confortul psihologic de a spune celorlalţi că au fost în vacanţă.

Până la urmă, ce e aia vacanţă? De ce plecăm de acasă, cheltuim o groază de bani, ne supunem la sute de privaţiuni, stăm în trafic ore întregi, ne obosim la greu, stăm în camere de hotel obscure, doar pentru a simţi că am avut concediu?

De ce plătim bani grei pentru servicii pe care le avem pe gratis acasă? Spre exemplu, un uscător de păr e o banalitate acasă, însă un simbol al răsfăţului într-o cameră unde noaptea costă cât chiria pe-o lună.

De asemenea, suntem o ţară cu preţuri aberante în turism. Peste tot în lume, cu leafa pe o lună poţi sta la un hotel modest şi mânca ceva.
La noi, o cameră insalubră de hotel costă 100 de lei, adică ar trebui să ai 3.000 de lei salariu doar ca să stai acolo, fără să mănânci nimic.

M-am gândit deseori la acest lucru. Şi singurul lucru evident de aici este faptul că omul simte, în străfundul fiinţei sale, că acasă nu e la domiciliul din buletin.

Căutăm cetatea cea stătătoare, care va să fie. Omul e un perpetuu nomad, un explorator al pământului, o fiinţă a limitelor mereu provocate, un permanent nemulţumit, datorită firii sale care nu poate fi hrănită decât cu alimente necreate, cu har adică.

Toate alimentele acestei lumi nu ne pot potoli foamea de infinit, sădită în chipul lui Dumnezeu din noi.

Planificarea vacanţei perfecte este de fapt o amintire reziduală a raiului pierdut, pe care îl imaginăm ca fiind grădina perfectă a bucuriei şi înţelegerii.

Plecăm de acasă, pentru că acasa noastră este cerul. Călătorim spre necunoscut pentru că suntem călători şi pribegi pe pământ, până vom ajunge acasă.
Visăm un an la concediul trecut şi la cel viitor, vădind timpul ca răstimp între cele două ajungeri acasă ale umanităţii: raiul şi Împărăţia lui Dumnezeu.

Acum câţiva ani mă aflam în vacanţă cu familia. Deodată am văzut că aveam nevoie de o unghieră. Estetica şi igiena necesare erau nimic pe lângă bunul-simţ elementar. Or, în staţiunea aceea nu exista nici urmă de unghiere. Parcă nici nu se inventaseră în acea zonă de realitate.
De abia după ce m-am obişnuit cu noul look, am realizat ridicolul situaţiei: o vacanţă nu este nicidecum o relaxare totală, ci o sumă de privaţiuni mascate sub lumina sălcie a unei ieşiri din banal.

Imaginaţia noastră are nevoie de imagini noi, de pretexte şi motivaţii valorice, şi acestea le obţinem conducând sute de kilometri, dormind în paturi riscante, mâncând de la „împinge tava”, simţind că am fost şi noi serviţi de cineva, o săptămână pe an.
Şi toate astea cu bani pe care i-am strâns cu greu, timp de mai multe luni.

Optimismul trebuie să biruie. Vacanţa perfectă este raiul, iar aceste ieşiri în decor ale umanităţii sunt doar icoane palide ale odihnei celei veşnice, acolo unde nu este durere, nici întristare, nici suspin.

Scopul vieţii noastre ca trudă istovitoare de a fi este odihna cea fericită, rugăciunea cea veşnică, vacanţa lucrătoare de har în care ne vom uni cu Mirele Hristos.

Pr. Ioan Valentin Istrati
Ziarul Lumina

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!