Di uni iera sî ştiu io cî marşîna iera a lu Adrian Năstasî?!

Înlăturarea preşedintelui a fost o lovitură de stat, care ne-a aruncat înapoi în trecut, atunci, când nu mai credeam că se mai pot întâmpla asemenea aberaţii la noi. Doar am intrat în UE, în NATO! Ei, şi?!

Puciştii au decapitat instituţiile statului şi au ajuns ei înşişi cu spatele la zid. Ei nu realizează că nimeni nu-i mai poate salva de propriile dosare penale. Indiferent cine va fi preşedinte.

Relu Fenechiu trebuie să priceapă că şi ministrul Justiţiei, indiferent cine va mai fi, va da raportul tot la “politrucul Bartoso”. Cât va mai putea minţi?

A fost o lovitură de stat, mascată ridicol de o pretinsă consultare populară. PSD a votat cu PDL pentru pragul de 50%+1 prezenţă la referendum.
După gafa cu Platon şi Aristotel chiar a plagiat şi el, ministrul Ioan Rus a anunţat că numărul alegătorilor e de peste 18 milioane.

După referendum, Rus a repetat. Când s-au dat rezultatele definitive, puciştii nu au mai fost de acord cu regulile jocului, stabilite de ei. Au desfiinţat practic referendumul organizat de USL.

Oare avem de-a face cu oameni normali? Să ne reamintim de sceneta lui Ion Băieşu, din 1973, unde Toma Caragiu juca rolul arbitrului la un meci de fotbal feminin. La una din echipe, juca nepoata lui. Toma dă “11 metri” din senin, nepoata trage şi portăriţa prinde.
“Huligano!”, strigă arbitrul şi o dă afară pe portăriţă.
Nepoata trage din nou, dar pe lângă bară. Arbitrul se aruncă în genunchi şi împinge mingea cu capul spre poartă.
Aşa s-au comportat Pontănacu şi Porumbacu, încât am ajuns de râsul Europei. Mai mult, de râsul lumii.

Ziaristul Ştefan Ciocan a dat o probă excelentă de pamflet în “Glasul Hunedoarei”, chiar dacă poate să pară prea contondentă:
“În Isaccea lumea îl ştie ca fiind de-al lui Căcărău. Puţini ştiu că ai lui Căcărău în acte sunt numiţi Antonescu. Micuţul oraş dobrogean avea să-l dea lumii în 21 septembrie 1959 pe George Crin Laurenţiu Antonescu. Şi astfel, o localitate obscură de pe malul Dunării avea să intre în galeria marilor localităţi ale României alături de Scorniceşti şi Olteniţa.
De ce în biografia oficială a lui Crin de-a Căcărăilor nu apare nicio însemnare despre perioada petrecută în Isaccea, este un mister pe care probabil istoricii (colegii săi) au să-l elucideze. Dar oricum dă bine ca un preşedinte, fie el şi interimar, să aibă câte o perioadă misterioasă în biografie.
Un alt mister din viaţa lui Crin al Căcărăilor, legat de anii de studenţie, a fost elucidat de presă, care a aflat că a stat şapte ani într-o facultate pe care orice student mediocru o absolvea în cinci.
Viaţa i-a oferit unui descendent al „clanului” Căcărăilor din Isaccea o cameră, un pat confortabil şi mai ales un pupitru la Cotroceni.
Şi dacă Crin ştia să folosească patul, chiar mult mai intens decât ar fi normal, când a ajuns în faţa pupitrului ornat cu zeci de microfoane, nu a mai ştiut ce să facă şi s-a apucat să vorbească prostii.
Cu privirea injectată şi cu un rictus turbat pe faţă, Crin a intrat într-o adevărată criză de naţionalism ieftin şi a răcnit de la pupitrul uzurpat către Europa. Cu un discurs „plagiat” parcă din naţionaliştii antieuropeni sau din discursurile lui Ceauşescu, Crin a reiterat teza „neamestecului în treburile interne ale popoarelor”.
Ce nu ştie însă a lu’ Căcărău din Isaccea este o regulă elementară, care se aplică în toată lumea civilizată. Europa te invită la masă, te aşază între ţările civilizate, îţi dă şi să mănânci din aceleaşi bucate din care se servesc toţi. Dacă eşti mai costeliv, chiar îţi dă mai mult.
Dar dacă eşti un ţărănoi din Isaccea şi te beşeşti înainte de desert, te ia de guler şi te dă afară.
E treaba ta dacă vrei să tragi beşini sau să râgâi, dar o faci pe prispa casei tale, acoperite cu stuf, în faţa blidului cu ciorbă de ştevie şi a boţului de mălai. Nu în sufrageria frumos mobilată şi la masa bogaţilor. Dacă vrei să stai acolo, nu ai decât să respecţi regulile acelei societăţi selecte.
Dacă vrei să-ţi faci singur regulile şi să te joci de-a democraţia în ţara ta, dictând normele pe care vrei să le impui şi călcând în picioare orice regulă a statului de drept, nu ai decât să o faci. Dar în afara Uniunii Europene.
Până la urmă, asta ar trebui să înţeleagă şi Căcărău’ din Isaccea, că regulile Uniunii Europene sunt foarte stricte, nu permit derapaje de la democraţie, nu sunt ca un CV din care poţi să ştergi pasaje importante şi în care poţi să adaugi orice vrei, că în momentul în care eşti la putere oricum nu mai are curajul nimeni să te caute la biografie.
În numele „poporului”, Parlamentul României poate să facă orice. Să schimbe Avocatul Poporului, să suspende Preşedintele, să lase Curtea Constituţională fără atribuţii. Poate chiar să stabilească dacă Ponta a plagiat sau nu. Dar nimeni, în numele nimănui, nu va putea să-i lămurească pe bătrânii din Isaccea de ce pe ai lu’ Căcărău îi strigă la Bucureşti ANTONESCU.”

“Marea purificare” promisă trebuia să se facă. Şi Crin Antonescu s-a lăsat folosit. Avea o popularitate imensă şi şi-a distrus viitorul politic din cauza arivismului şi a prostiei: i-a băgat mai întâi pe liberali în siajul Prostănacului, le-a pus cravate roşii la Timişoara şi a pierdut, lumea nu s-a prins încă, aşa că a intrat cu tot cu Quintus în trena Pontănacului.

Măcar o lună să fie şi el preşedinte. Sau “prezident”, cum zice Mona Pivniceru: Domnu prezident, cum di vă permitiţ sî ni criticaţ, noi jiudecătorii din România jiudecăm cu maximî şeleritati şî acribii, iar şi faşiţ dumneavoastră, domnule prezident, esti on amestic făţîş în treburili justiţîi… Di uni era sî ştiu io cî marşîna în cari m-am suit iera a lui Adrian Năstasî… nu mai ari omu dreptu la viaţî intimî?!

Şi Marinelu care credea că Mona mea, doamne, ce mă fac cu ea, luptă la o leoaică pentru independenţa justiţiei naţionale!

Vedere de pe Centură: „Neantul Valah” în Zodia Fecioarelor

Viorel Patrichi

Jurnaliştii de la revista “Kamikaze” i-au dedicat preşedintelui interimar o odă – “Balada lui Căcărău”, în mai multe variante: română, engleză, franceză, spaniolă, germană şi japoneză: