Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Nu se mai termină munca geniştilor în Republica Moldova!

Publicat 14:30 | 15 aug. 2012 // Republica Moldova, Social // 755 vizualizări

Foto: Ministerul Apărării

Geniştii Armatei Naţionale a Republicii Moldova au neutralizat în prima jumătate a lunii august 2012 un număr de 119 obiecte explozive în localităţi din raioanele Călăraşi, Criuleni, Ialoveni, Dubăsari şi municipiul Chişinău.

În perioada respectivă, geniştii au efectuat şapte ieşiri pentru executarea misiunilor de luptă. Ei au cercetat, neutralizat, dezamorsat şi distrus 81 de cartuşe, 30 de proiectile antiaeriene, cinci proiectile de artilerie, două grenade şi o lovitură de la aruncător de grenade, a informat locotenent-colonelul Mihail Semionov, Comandantul trupelor de Geniu, citat de Serviciul de presă al Ministerului Apărării.

Cele mai multe obiecte explozive, un proiectil de artilerie, calibrul 76 mm şi 60 de cartuşe, de calibrul 7,62 mm, au fost descoperite în satul Bahmut, Călăraşi, acestea fiind dezamorsate şi distruse de grupul de deminare al Batalionului de Geniu din Negreşti.

De la începutul anului 2012, geniştii Armatei Naţionale au efectuat 149 de ieşiri pentru executarea misiunilor de deminare şi au lichidat 1.854 de obiecte explozive în localităţi ale Republicii Moldova.

Pe parcursul anului 2011, geniştii din Armata Naţională au nimicit pe teritoriul Republicii Moldova 2.267 de obiecte explozive, în cadrul a 253 de misiuni, potrivit unui raport de bilanţ.

Cel mai frecvent, au fost solicitaţi să intervină în raioanele Ştefan-Vodă, Căuşeni, Anenii-Noi, Ungheni, Orhei, Făleşti, Călaraşi, Comrat, Ialoveni, Străşeni, Criuleni şi în municipiul Chişinău.

Geniştii Armatei Naţionale susţin că cel mai frecvent sunt depistate proiectile de artilerie din timpul celui de-al doilea război mondial, de calibrul 152 mm, 122 mm, 105 mm şi 76 mm.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!