Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Sezonul dragostei şi libidoului

Publicat 22:36 | 07 aug. 2012 // Elldorscop, Ştiinţă // 1.130 vizualizări

Dragostea şi libidoul crescut sunt sezoniere

Conform unui studiu realizat prin urmărirea anumitor cuvinte cheie căutate pe motorul Google, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că dragostea şi libidoul crescut se manifestă sezonier, în special în prima lună de iarnă şi la începutul verii.

Studiul va fi publicat în numărul din luna august a revistei “Archives of Sexual Behavior”, transmite LiveScience.

Cercetătorii au urmărit căutările după cuvinte cheie pentru site-uri cu conţinut pornografic sau de întâlniri, în perioada ianuarie 2006 – martie 2011. Ei au observat o creştere importantă a numărului de căutări în SUA în perioada Crăciunului şi la începutul verii.

Însă rezultatele care indică existenţa unui ciclu bianual de intensificare a pulsiunilor sexuale nu sunt noi.
Un studiu din 2007, realizat în rândul tinerilor americani şi publicat în revista “Health Education”, indica existenţa aşa-numitului „efect al sărbătorilor de iarnă”, precum şi al „efectului vacanţei de vară”, care indica o creştere a numărului de raporturi sexuale în urma creşterii numărului de naşteri dar şi de pacienţi cu boli cu transmitere sexuală.

Au fost înregistrate de asemenea şi creşteri ale vânzărilor de prezervative în săptămâna de Crăciun şi în timpul verii.

Pentru psihologii Patrick şi Charlotte Markey de la Villanova University din Pennsylvania şi respectiv Rutgers University din New Jersey, aceste date obţinute de studiul din 2007 nu au fost suficiente.
Ei au dorit să identifice eventualele paternuri şi schimbări ale comportamentului sexual mult mai rapid.
În acest scop, au apelat la instrumentul Google Trends, urmărind frecvenţa cu care americanii au căutat pe internet site-uri cu conţinut pornografic sau eventuali parteneri sexuali.

Printre termenii evidenţiaţi în căutări se numără „porn”, „boobs”, „xxx”, „call girl”, „massage parlor”, „eHarmony” sau „Match.com”. Apoi ei au comparat frecvenţa căutărilor după aceşti termeni cu frecvenţa căutărilor neutre pentru animale de companie, pentru site-uri de socializare sau pentru piese de maşini.

Patrick Markey s-a declarat surprins să identifice un trend bianual crescut în căutările cu tentă sexuală, în timp ce numărul căutărilor neutre a rămas constant tot timpul anului.

Sursa: Agerpres

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!