Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Limba română are statut de limbă regională în localitatea Biserica Albă din Transcarpatia

Publicat 21:41 | 24 sept. 2012 // Mapamond, Social // 1.610 vizualizări

Limba română a fost recunoscută drept limbă regională în localitatea Biserica Albă, raionul Rahău (Rahiv) din Transcarpatia, urmând ca ea să fie folosită în documentele administrative, informează luni, 24 septembrie, agenţia Interfax.

Potrivit site-ului oficial al deputatului ucrainean Ghennadi Moskal (Ucraina Noastră-Autoapărarea Populară, de opoziţie), Consiliul local din Biserica Albă a luat o astfel de decizie încă din data de 14 august, în conformitate cu legea intrată în vigoare la 10 august, care stipulează că o limbă poate primi statutul de limbă regională dacă numărul de persoane care o consideră maternă depăşeşte 10% din populaţia regiunii.

Biserica Albă este unul dintre cele cinci sate din raionul Rahău unde majoritatea populaţiei este de origine română. Potrivit unui recensământ din 2001, etnicii români reprezentau 11,6% din populaţia raionului Rahău, respectiv 10.500 de persoane.

Legea privind funcţionarea limbilor regionale a fost promulgată la 8 august de către preşedintele Viktor Ianukovici, după ce a fost votată în două lecturi de către Rada Supremă într-o atmosferă de violenţă extremă între parlamentarii puterii şi majoritatea deputaţilor de opoziţie.

Legea se aplică pentru 18 limbi, între care rusă, belarusa, bulgara, armeana, găgăuza, idiş, tătara, româna, germana, poloneza etc. Odesa a fost primul oraş în care rusa a fost declarată ca limba regională, exemplul său fiind urmat Harkov, Herson, Dnepropetrovsk, Doneţk, Zaporojie, Lugansk, Nikolaev, Sevastopol.

Sursa: Agerpres

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!