Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Patimi mari la început de sesiune parlamentară

Publicat 20:10 | 27 sept. 2012 // Politică, Republica Moldova // 1.114 vizualizări

Începutul sesiunii de toamnă-iarnă a Parlamentului Republicii Moldova a fost marcat joi, 27 septembrie, de două iniţiative care au încins spiritele: demiterea lui Marian Lupu din funcţia de preşedinte al Legislativului şi organizarea unui referendum în problema aderării la Uniunea Euroasiatică.

Ambele propuneri, făcute de parlamentarii comunişti, au fost respinse prin votul deputaţilor din coaliţia aflată la guvernare.

Partidul Comuniştilor (PCRM) a cerut demiterea lui Marian Lupu din cauza refuzului acestuia de a convoca Parlamentul în şedinţă la 13 septembrie. Deputaţii PCRM doreau ca forul legislativ să discute în acea şedinţă despre inițierea refendumului pentru aderarea la Uniunea Vamală Euroasiatică.

Comuniştii şi alte formaţiuni de stânga doresc organizarea unui referendum pentru aderarea Republicii Moldova la tratatele de constituire a Comunităţii Economice Euroasiatice – iniţiativă care a prilejuit aproximativ trei ore de dezbateri în şedinţa plenară a Parlamentului.
Totodată, în faţa Palatului Republicii, câteva zeci de susţinători ai iniţiativei au organizat un protest, sub egida PCRM şi PSD.

Deputaţii din AIE au replicat că Republica Moldova îşi urmează cursul spre Uniunea Europeană, astfel încât aderarea la Uniunea Euroasiatică este exclusă.
În plus, la tratate nu se aderă, acestea se ratifică, a subliniat Victor Popa, preşedintele Comisiei parlamentare juridice.

După ce le-a fost respinsă iniţiativa, parlamentarii comunişti au părăsit sala, în semn de protest.

În prima zi de sesiune parlamentară, Victor Şelin, liderul PSD, unul dintre promotorii activi ai ideii de aderare la Uniunea Euroasiatică, a apărut lângă deputaţii comunişti, fiind prezentat în calitate de observator la lucrările Parlamentului.

În şedinţa din 27 septembrie Parlamentul a ratificat, în două lecturi, cu vot unanim, Acordul privind zona de comerț liber cu statele CSI, semnat la 18 octombrie 2011.
Acordul prevede scutiri de taxe la import și export pentru o serie de produse.
La ora actuală, relaţiile dintre statele CSI în acest domeniu sunt reglementate prin acorduri bilaterale.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!