Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Bustul lui Eugeniu Coşeriu a fost dezvelit la Mihăileni, Râşcani

Publicat 07:59 | 15 oct. 2012 // Cultură, Radar, Republica Moldova, Social // 1.121 vizualizări

Paradoxul Republicii Moldova: A dat naştere celui mai mare lingvist, dar stă cu „limba moldovenească” în Constituţie

Foto: Facebook/Moldova.org

Bustul lui Eugeniu Coșeriu (Eugen Coşeriu), unul dintre cei mai importanți lingviști ai secolului XX, a fost dezvelit şi sfinţit la Mihăileni, Râșcani, satul în care s-a născut savantul.

Evenimentul, organizat de Primăria localităţii și Fundația Moldova (SUA), a avut loc duminică, 14 octombrie, zi în care comuna Mihăleni şi-a sărbătorit Hramul.

Bustul lui Eugeniu Coşeriu a fost realizat de sculptorul Gheorghe Gheorghiță din Iași.

Eugeniu Coșeriu, considerat “părinte al lingvisticii integrale”, s-a născut la 27 iulie 1921.
Inedit este faptul că tot într-o zi de 27 iulie, în anul 1930, la Mihăileni s-a născut şi lingvistul Valentin Mândâcanu, un mare apărător al limbii române, deputat în primul parlament ales democratic al Republicii Moldova (1990 – 1994).

Foto din 1986 (uni-tuebingen.de)

Eugeniu Coșeriu (n. 27 iulie 1921, în comuna Mihăileni, județul Bălți – d. 7 septembrie 2002, Tübingen, Germania) a fost un lingvist român din exil, membru de onoare al Academiei Române (din 1991).
Aproape 50 de universităţi din întreaga lume i-au acordat titlul Doctor Honoris Causa.
Doctor în Filologie și Filosofie, a fost fondatorul primei școli lingvistice din America de Sud și al Școlii lingvistice de la Tübingen.
A absolvit liceul “Ion Creangă” din orașul Bălți, apoi și-a continuat studiile în filologie la universitățile din Iași, Roma; a mai studiat filosofie la Universitatea din Milano.
Între 1950 și 1963 a predat la Universitatea din Montevideo, Uruguay, între 1961 și 1963 fiind profesor-invitat și la Universitatea din Bonn, Germania.
Din 1963 și până la sfârșitul vieții a fost profesor la Tübingen.
Mai multe generații de discipoli ai lui Eugen Coșeriu constituie Școala de lingvistică de la Tübingen.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!