Emil Constantinescu vrea să creeze un Sfat la Chişinău
Emil Constantinescu, fost preşedinte al României, i-a vorbit președintelui Nicolae Timofti despre intenţia sa de a crea la Chișinău un Sfat al personalităților originare din Republica Moldova, „care să promoveze un manifest în sprijinul aspirațiilor europene” ale Republicii Moldova.
Emil Constantinescu a spus că ideea sa este sprijinită de președintele Academiei de Științe a Moldovei, Gheorghe Duca, și de compozitorul Eugen Doga, potrivit Serviciului de presă al Preşedinţiei moldovene.
Emil Constantinescu a sosit la Chişinău la 14 octombrie, participând şi la manifestările prilejuite de Hramul capitalei, iar miercuri, 17 octombrie, s-a întâlnit cu preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Fostul preşedinte al României a participat, la Chişinău, la conferinţa internaţională de lansare pentru Republica Moldova a reţelei „Liderii Angajaţi în Noile Democraţii / LEND”. Reţeaua LEND întruneşte foşti lideri naţionali, angajaţi să ofere consultanţă democraţiilor emergente.
Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939, la Tighina, unde a locuit până la vârsta de 4 ani, şi a fost președinte al României între anii 1996 și 2000.
Comentarea e interzisă