Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Sfânta Parascheva de la Iaşi – de ce a devenit atât de iubită

Publicat 17:20 | 11 oct. 2012 // Opinii, Racursiu, Spiritualitate // 1.431 vizualizări

Arhim. Timotei Aioanei, scriitorul acestor rânduri, îşi aminteşte mereu de un dar special pe care Sfânta Parascheva i l-a oferit în ziua pomenirii ei –  Darul Preoţiei: “Să fii hirotonit în Catedrala din Iaşi, cu rugăciuni ale multor ierarhi şi preoţi şi în mod deosebit sub ocrotirea Sfintei Parascheva este de-a dreptul un privilegiu nemeritat.”

Lumina din inimi:
Recunoştinţă veşnică pentru mult milostiva Sfântă

Arhim. Timotei Aioanei

Viaţa minunată a Cuvioasei Parascheva a început într-un sat din apropierea Constantinopolului, Epivata, pe malul Mării Marmara, unde o tânără dorea să participe mereu la Liturghie şi să asculte cuvintele Domnului.
În urmă cu o mie de ani, fiica unor oameni înstăriţi, urmând glasul Evangheliei: „Cine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia Crucea şi să-Mi urmeze”, a lăsat toate, averi, părinţi, prieteni şi L-a urmat pe Mântuitorul.
Drumul copilei a dus către cunoscutele mănăstiri din Pont şi apoi în pustiul Betleemului, unde a vieţuit asemenea îngerilor care-i erau aproape şi-i înălţau rugăciunile către Tronul Stăpânului.
Tot un înger i s-a arătat într-o zi cerându-i să se întoarcă în locurile natale.
A făcut întocmai, asemănându-se Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, fiul unui înalt patrician roman care şi-a sfârşit zilele în faţa Palatului părintesc nerecunoscut de slugile care-l tratau ca pe un cerşetor.

După moartea tinerei călugăriţe Parascheva, trupul i-a fost îngropat pe malul mării, într-un cimitir al săracilor de unde Dumnezeu a proslăvit-o, mutându-i-se, prin aleasă rânduială, sfintele moaşte din mormânt în biserica satului şi apoi în vestita cetate a Constantinopolului.

Prin lucrarea lui Dumnezeu, pe la mijlocul veacului al XVII-lea, moaştele Sfintei Parascheva au ajuns în capitala Moldovei, fiind aşezate în cea mai frumoasă biserică pe care o avea atunci ţara, ctitoria mărinimosului domnitor Vasile Lupu. După încă 250 de ani, piosul mitropolit Iosif Naniescu aduce racla Sfintei în Catedrala mitropolitană din Iaşi, în anul 1888. Doar de câteva ori, în situaţii-limită, moaştele au părăsit catedrala: pentru câteva luni, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, şi în vara fierbinte a anului 1947, într-o lungă procesiune prin satele şi oraşele Moldovei.

M-am întrebat uneori de unde atâta evlavie pentru Sfânta care ocroteşte Moldova?
Ar putea fi oferite câteva răspunsuri, fie ele şi lapidare.
Este, în primul rând, răsplata lui Dumnezeu oferită Sfintei Parascheva pentru slujirea ei jertfelnică, pentru dăruirea fără margini, pentru ostenelile pustniceşti pe care le-a experiat în singurătate întreaga perioadă a tinereţii ei.
Sfintele sale moaşte înmiresmate cu darul facerii de minuni şi puterea înaltă a rugăciunii au uimit mulţimea credincioşilor în vechiul Bizanţ, în Serbia, Bulgaria şi apoi în Moldova.
Foarte rar se întâmplă ca oamenii să-şi manifeste atât de fierbinte evlavia faţă de un sfânt. Poate doar blândul ierarh Nicolae de la Mira Lichiei să fie mai cinstit decât Sfânta Parascheva printre oamenii din popor care-L caută pe Domnul.

Pe de altă parte, s-a mai întâmplat un lucru minunat. În secetoasa vară a lui 1947, după încercările războiului, moaştele Sfintei au fost cerute de preoţi şi credincioşi să binecuvânteze ţinuturile Moldovei.
Primirea de care s-a bucurat Sfânta a fost entuziastă. Bătrâni şi tineri ieşiseră din case rugând-o să se milostivească în momentele de mare încercare prin care treceau.
Ajutorul ei nu s-a lăsat aşteptat. Îndată după ce trecea printr-un loc se adunau norii, deşi nu mai plouase de câteva luni, şi începea să reverse Dumnezeu ploaie pe pământ.
Oamenii se certau pur şi simplu, modificând pe loc traseul pelerinajului pentru a nu pierde cumva binecuvântarea lui Dumnezeu prin rugăciunile sfintei.
Astfel s-a creat o legătură puternică, indestructibilă, între poporul lui Dumnezeu şi Cuvioasa Parascheva.

S-a instalat apoi la putere un regim ostil Bisericii. Religia a fost scoasă din programele şcolare. Însă, la marea şcoală a evlaviei din casele creştinilor, Sfânta Parascheva a fost amintită întotdeauna ca mult milostivă, ajutătoare şi fierbinte rugătoare.

Aşa vom înţelege de ce, pentru mulţi oameni, celebri, dar şi obişnuiţi, odată ajunşi la Iaşi, drumurile duceau mai întâi la Catedrala mitropolitană şi apoi la instituţii renumite, universităţi, şcoli ori spitale cu medici vestiţi.

Sfânta Parascheva se afla în centrul atenţiei şi autorităţile comuniste n-au putut împiedica în vreun fel valul de evlavie manifestat permanent. Când vremurile s-au schimbat, pelerinii au venit nestingheriţi către Maica Bisericilor din Moldova, iar sărbătoarea din 14 octombrie a devenit cunoscută, cum era şi firesc, până departe, în lumea cea mare.

Trebuie amintit faptul că, la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, moaştele Cuvioasei au poposit pentru câteva luni la Mănăstirea Samurcăşeşti-Ciorogârla (din Postul Sfintelor Paşti până la 27 octombrie 1944) şi mai bine de două săptămâni la Catedrala patriarhală din Bucureşti. Samurcăşeşti-Ciorogârla era atunci o mănăstire modestă, care avea însă o biserică monumentală.
Dincolo de vitregia vremurilor, numeroşi credincioşi îşi îndreptau paşii şi rugăciunile către mult folositoarea Sfântă, care a ocrotit cu mijlocirea ei mănăstirea şi aşezările dimprejur.
Patriarhul Nicodim a locuit o vreme în chiliile mănăstireşti slujind, rugându-se şi închinându-se sfintelor moaşte în acea perioadă tulbure.
Un grup de jandarmi păzea chinovia care a trăit atunci o perioadă importantă din istoria ei ce are deja două veacuri de existenţă.

Stavrofora Lucia Bostan, harnica stareţă a Mănăstirii Samurcăşeşti-Ciorogârla, a preluat din tradiţia locului şi mi-a împărtăşit câteva mărturii de la monahiile de altădată despre episodul aducerii moaştelor Sfintei Parascheva în mănăstire.
Printre slujitorii care l-au însoţit pe patriarhul Nicodim s-a numărat atunci ierodiaconul Teoctist Arăpaşu, hirotonit ieromonah un an mai târziu, iar în 1950, arhiereu.
Viitorul patriarh al românilor a slujit în biserica mănăstirii, vorbind din noianul amintirilor lucruri interesante legate de acest aspect.
Evlavia călugăriţelor faţă de Sfânta Parascheva a fost păstrată mereu, chiar şi după ziua plecării cinstitelor moaşte.
Unul dintre cele trei altare ale bisericii a fost aşezat sub ocrotirea Sfintei, iar marele iconar Ioan Irineu Protcenco a pictat pentru mănăstire o superbă icoană a Cuvioasei.

Cetatea Bucureştiului a primit moaştele Sfintei Parascheva în ziua de 27 octombrie 1944, zi de sărbătoare şi pelerinaj la Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou.
Stareţii mănăstirilor şi preoţii Capitalei s-au perindat, alături de mii de oameni, la racla Cuvioasei, mulţi dintre contemporanii evenimentului vorbind şi altora despre comuniunea sfinţilor şi bucuriile credincioşilor din acele zile.
Hotărârea iniţială în legătură cu plecarea în refugiu a moaştelor Sfintei Parascheva a fost Mănăstirea Turnu din judeţul Vâlcea. Nu se cunosc motivele pentru care a fost schimbată destinaţia. Explicaţia se pare că este atenţia deosebită a patriarhului Nicodim şi vechea sa legătură cu Sfânta Parascheva din vremea când era stareţ la Neamţ şi apoi mitropolit al Moldovei – până în 1939.

În noiembrie 1944, când moaştele Sfintei Parascheva s-au întors la Iaşi, bătrânul patriarh al României a lăcrimat şi, împreună cu el, miile de credincioşi prezenţi la ceremonie.

Aşadar, ziua de 14 octombrie 1944 a fost prăznuită la o mănăstire din preajma Capitalei, fiind singurul hram „în exil” al Ocrotitoarei Moldovei în aproape patru veacuri de zbuciumată şi strălucită istorie.

Prezenţa impresionantă a credincioşilor în preajma Sfintei nu-i legată exclusiv de sărbătoarea închinată ei la mijlocul lunii octombrie. În fiecare zi, sute şi uneori mii de credincioşi aleargă către sfintele sale moaşte, cerând ajutor şi milostivire. A devenit atât de iubită pentru răspunsul direct pe care l-au primit cei curaţi cu inima, smeriţi şi râvnitori, pelerini pe Calea Sfinţilor.

Un nevrednic slujitor mărturiseşte acum, ca şi altădată, câte fapte minunate a văzut împlinindu-se în viaţa oamenilor cu sufletul curat care îşi pun nădejdile în rugăciunile nevoitoarei călugăriţe ajunse la măsura sfinţeniei.

Din anii slujirii mele nevrednice lângă moaştele Sfintei Parascheva mai aduc o mărturie emoţionantă. În fiecare dimineaţă, preotul de rând avea obligaţia să deschidă capacul raclei pentru a facilita închinarea credincioşilor. După acest moment, câteva minute simţeai o mireasmă plăcută şi fină, care nu semăna cu nimic din cele ale lumii acesteia. După câteva minute mireasma se împrăştia, deşi uneori simţeai prezenţa ei şi peste zi.

Acelaşi lucru se întâmpla când slujitorii Catedralei schimbau veşmintele care acopereau sfintele moaşte. Impregnate de mireasma amintită, acoperămintele respective păstrau un timp mărturia întâlnirii cu Sfinţii lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, tot mai multe mănăstiri şi biserici doresc să aibă un semn de binecuvântare de la Sfânta Parascheva.

Acatistul Sfintei Parascheva, citit mereu cu evlavie, ne aduce aminte de adevărurile evidente recunoscute de întreaga Biserică: „mângâierea oamenilor”, „scăparea celor deznădăjduiţi”, „mult folositoare”, „casa ocrotirii”, „izvorâtoare a milostivirii”, „apărătoare neînfruntată”, „grabnic ajutătoare”, „smerenie înaltă”, „comoară nerisipită” etc.

Se întâmplă uneori ca să ajung mai rar lângă moaştele Sfintei şi să nu mai simt, fizic vorbind, prezenţa ei aproape, ca altădată vreme îndelungată.

Gândul că n-am fost suficient de atent în anii când am avut privilegiul să o slujesc, că n-am învăţat din smerenia şi celelalte virtuţi mă copleşesc „în pământ străin”, departe de bucuriile şi darurile ei cele bogate. Am cunoscut mulţi slujitori care i-au stat în preajmă ani puţini sau îndelungaţi. Fiecăruia i-a dăruit, după măsura iubirii lui, din darurile cele bogate pe care le-a primit de la Dăruitorul-a-toate.

Scriitorul acestor rânduri îşi aminteşte mereu de un dar special pe care Sfânta Parascheva i l-a oferit în ziua pomenirii ei: Darul Preoţiei. Să fii hirotonit în Catedrala din Iaşi, cu rugăciuni ale multor ierarhi şi preoţi şi în mod deosebit sub ocrotirea Sfintei Parascheva este de-a dreptul un privilegiu nemeritat.

Am amintit câteva motive pentru care ziua Cuvioasei Parascheva este una a sărbătorii depline, a cinstirii unei emblematice şi mult nevoitoare călugăriţe, a unei slugi credincioase a Stăpânului şi ajutătoare grabnică a celor aflaţi în nevoi.

Când cineva va avea răbdare să-i întrebe pe toţi pelerinii ce daruri au primit în urma venerării moaştelor Cuvioasei, va primi răspunsuri fascinante, tulburătoare. Dacă vor fi aşezate în pagină, se vor scrie multe cărţi despre darul ceresc făcut de Mântuitorul Hristos Bisericii din Moldova, credincioşilor români şi creştinătăţii întregi.

Iar bucuriile şi lucrurile de taină ce le-am primit fiecare în parte le păstrăm în suflet până când le vom mărturisi în ziua cea mare a întâlnirii cu Domnul, Cel Minunat întru Sfinţii Săi.

Ziarul Lumina

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!