Batalionul „Fulger” al Armatei Naţionale a primit ordinul “Credinţă Patriei”
Batalionul cu Destinaţie Specială „Fulger” al Armatei Naţionale a fost decorat cu ordinul de stat „Credinţă Patriei” clasa I, la împlinirea a 20 de ani de la fondare.
Distincţia a fost înmânată sâmbătă, 3 noiembrie, în cadrul unei ceremonii dedicate aniversării, de Alexei Barbăneagră, consilierul preşedintelui Republicii Moldova în domeniul apărării şi securităţii naţionale. (foto)
Batalionul cu Destinaţie Specială a fost înfiinţat la 1 noiembrie 1992 . Unitatea are misiunea de cercetare specială, neutralizare a terorismului, căutare şi salvare, precum şi de pază a obiectivelor de importanţă majoră.
Ordinul de stat „Credinţă Patriei” clasa I a fost conferit unităţii pentru “îndeplinirea ireproşabilă a datoriei de serviciu, curajul demonstrat de efectivul batalionului în cadrul misiunilor internaţionale de menţinere a păcii şi asigurarea unui înalt nivel de pregătire a subunităţilor”, precizează Serviciul de presă al Ministerului Apărării.
În cadrul ceremoniei, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a menţionat că Batalionul „Fulger” a demonstrat că este o unitate de elită, cu militari bine instruiţi, al căror profesionalism a fost testat în diverse acţiuni.
După primirea ordinului, efectivul unităţii a prezentat elemente demonstrative de luptă corp la corp, aterizări cu paraşuta pe platoul taberei militare, coborâri de pe clădiri cu elemente de alpinism urban, tehnici de tragere din pistol.
De asemenea, oaspeţii au avut posibilitatea să viziteze o expoziţie de tehnică şi armament din dotarea Batalionului “Fulger”.
Comentarea e interzisă