Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

“Consolidarea încrederii”: Absolvenţii din regiunea transnistreană vor păstra originalul actului de studii

Publicat 17:52 | 06 nov. 2012 // Politică, Republica Moldova, Social // 696 vizualizări

Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova a modificat procedura de înlocuire a actelor de studii eliberate de instituţiile din regiunea transnistreană: titularului îi va fi eliberat un act-tip, dar nu-i va fi retras originalul, cum se proceda până acum.

Ordinul Ministerului Educaţiei va intra în vigoare la data publicării în „Monitorul Oficial”.

Modificarea este făcută “în contextul promovării măsurilor de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului”, anunţă Serviciul de presă al Guvernului.

“Actele de studii eliberate de instituţiile de învăţământ din regiunea transnistreană nu pot fi recunoscute pe plan internaţional. Din acest motiv, în cazul în care deţinătorii acestora decid să plece peste hotare atât la studii, cât şi pentru angajare în câmpul muncii, respectivele documente sunt înlocuite la Chişinău cu acte-tip aprobate de către Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.
În conformitate cu procedura modificată, documentele originale vor fi păstrate de către deţinători, pentru a avea dovada instituţiei care le-a eliberat”, se explică în comunicatul de la Guvern.

Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!