Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Mănăstirea Sfintei Ecaterina din Muntele Sinai

Publicat 21:38 | 25 nov. 2012 // Accente Info, Cultură, Mapamond, Spiritualitate // 3.357 vizualizări

Imagini: Ziarullumina.ro

Acasă la Sfânta înţelepciunii

Monica Dumitrescu

Mănăstirea Sfintei Ecaterina este fără nici o îndoială cea mai izolată aşezare monahală din lume, fiind situată în peninsula Sinai, în mijlocul deşertului, la aproximativ 350 km de graniţa cu Israel şi aproape 600 km de Cairo.

„24 de mii de mile de nimic” a fost adesea descrierea peninsulei.

Deşi aparent uitat de lume, acest punct geografic adăposteşte una dintre cele mai maiestuoase comori ale Ortodoxiei.

Zidurile mănăstirii se ridică solemn între munţii ce o înconjoară. E o privelişte de vis. Şi, deşi par mărunte, comparativ cu măreţia rocilor ciudat aruncate până spre înaltul cerului, zidurile cetăţii Sfintei Ecaterina domină desăvârşit tabloul, întregindu-i armonia.

Am visat ani de-a rândul să pun piciorul în Muntele Sinai. Când visul a fost pe punctul de a se împlini, m-am simţit ca prinsă într-un iureş. Cu greu şi lupte a fost călătoria spre Sinai. S-a întâmplat în vara lui 2011. Mă aflam într-un pelerinaj pe cont propriu la Ierusalim, împreună cu câţiva prieteni. Mai întâi am fost copleşiţi cu preţuri exorbitante în ceea ce priveşte transportul până la mănăstire. Varia între 150 şi 200 de euro de persoană. Ni s-a mai pus în vedere şi pericolul unei astfel de călătorii pe cont propriu. În toată dezarmarea, am refuzat să cred că nu voi avea şansa de a săruta moaştele Sfintei Ecaterina şi a privi aievea icoana Mântuitorului – Blândul Judecător. A venit salvarea de la părintele Serafim Paşca, superiorul Aşezământului românesc din Ierusalim: „Ştiţi engleză, mergeţi cu transportul în comun, nu mai căutaţi excursii. Aveţi binecuvântarea mea”.

Drumul spre Sinai

Muntele Sinai, locul unde a fost dată Legea lui Moise

Câteva zile mai târziu s-a împlinit şi am pornit cu un autocar în străbaterea celor 350 km până la Eilat, oraşul de graniţă cu Egiptul. În ajunul plecării, una dintre fetele din grup a făcut toxiinfecţie alimentară.

S-a lăsat cu îngrijiri până spre dimineaţă, neştiind dacă vom găsi puterea fizică pentru o călătorie de 700 km. Să mai spun că aproape tot grupul nostru de şase persoane a fost pe punctul de a rămâne în deşertul Neghev? Ne-a păzit Sfânta Ecaterina. Era ora prânzului, mijlocul lunii august, în zonă semideşertică. N-am verificat nici un termometru, dar mi-a rămas imprimată căldura care ne-a izbit în Eilat. Aici am schimbat mijlocul de transport cu un autobuz local până în Taba, la graniţă cu Egiptul. Am trecut cu emoţie graniţa şi filtrele iudaice, pentru a sări în sus de bucurie când am pus piciorul în Egipt. Aici ne aşteptau mulţi „Odah”. Aranjasem încă din Israel să fim aşteptaţi în Taba de către un beduin cu un microbuz, care să ne ducă la mănăstire. Ştiam doar că îl cheamă Odah, iar beduinul – că vorbise cu Monica pentru transport. Când am întrebat unul dintre beduinii în aşteptare de clienţi, am făcut greşeala de a spune cine sunt şi pe cine aştept. În câteva minute, toţi erau Odah şi, evident, mă aşteptau.

Călătoria prin deşertul Sinaiului a fost mirifică. O şosea excelentă, străjuită de Marea Roşie şi munţi deşertici. Grămezi de bolovani. Pe întinderea a mai bine de 50 km am tot văzut staţiuni părăsite. Urme ale revoluţiei egiptene dezvăluiau colapsul turismului. Ferestre dispărute, palmieri uscaţi, clădiri dezafectate. Deşert uman. Văzând cum ne sclipesc ochii privind spre Marea Roşie, Odah ne-a invitat să ne scăldăm într-una dintre cele mai frumoase zone. Ne-am aruncat papucii şi am tăbărât în mare. Zece minute a ţinut bucuria, căci drumul era lung. S-au uscat hainele pe noi rapid şi, cu toate acestea, n-am simţit deloc greul năduşelii. Parcă era o zi frumoasă de vară – nici prea cald, dar nici răcoare. În plin deşert.

Protectoratul Sfintei Ecaterina

După câteva ore de călătorie am intrat în Protectoratul Sfintei Ecaterina – declarat parc naţional al Egiptului -, o zonă de câţiva zeci de kilometri, care cuprinde printre altele mănăstirea, dar şi oraşul de beduini Sfânta Ecaterina. Au săltat inimile în noi la propriu. Poarta mănăstirii însă era închisă. Beduinul care era de pază ne-a vorbit dinăuntru: „Nu deschidem până la 4”, ceea ce era doar o oră de aşteptat. Confuzia ne-a învăluit însă când Odah şi-a sunat prietenul aflat în mănăstire. Aveam să primim informaţii cum că abia a doua zi, la 8 dimineaţa, vom putea intra pe poarta mănăstirii. În câteva secunde ne-a cuprins deznădejdea, noi trebuia să pornim înapoi spre Israel a doua zi, la 7 dimineaţa, pentru a prinde ultimul autocar spre Ierusalim, înainte de Sabat. Am speriat bietul beduin bătând cu pumnii în poarta solidă a mănăstirii. „Vrem să vorbim cu părintele Grigorie.” După multe insistenţe, beduinul a deschis poarta şi ne-a înmânat un telefon. Vocea caldă a părintelui ne-a asigurat că la 4 va începe Vecernia şi că ne vom închina şi la moaştele Sfintei Ecaterina. „Aveţi unde dormi? Aţi mâncat?” – ne-a cercetat părintele. Cum să te încrezi în cuvântul unui beduin? Mai târziu aveam să aflu că de fapt sunt angajaţi ai mănăstirii şi că prin tradiţie o păzesc.

Marea întâlnire

Interior din Mănăstirea „Sfânta Ecaterina“

Au trecut cele 60 de minute de aşteptare de parcă ar fi fost doar 6. La ora 4, când beduinul a deschis zâmbitor poarta, am alergat la propriu, uitând de greutatea rucsacurilor şi că mi se rupseseră şi sandalele. În biserică, răsfiraţi, erau câţiva părinţi. O atmosferă caldă, de linişte. Am uitat cu totul de noi. Vecernia a zburat şi ne-am dezmeticit abia când părintele Grigorie ne-a predat unui alt părinte bătrân. Vorbitor de engleză, părintele ne-a chemat să ne închinăm moaştelor Sfintei Ecaterina. Le-au scos din altar.

Am făcut o plecăciune şi am sărutat capul şi apoi mâna sfintei. Una dintre fete a simţit o mireasmă nemaipomenită. Eu mărturisesc sincer că am fost atât de copleşită de întâlnirea cu sfânta, că n-am mai avut putere să înţeleg ce e cu mine. Cred că ni s-a descoperit fiecăruia după puterea noastră de înţelegere.

Am primit fiecare în dar câte un inel, care s-a potrivit perfect pe degetele noastre. Mai primisem de la prieteni două inele de la sfânta, însă amândouă erau mari. Acum însă, deşi părintele nu ne-a cercetat mâinile, ne-a oferit inele fix pe măsura fiecăruia dintre noi. E de ştiut că toţi pelerinii primesc în dar un inel pe care e inscripţionat însemnul sfintei şi numele acesteia, în amintirea inelului primit de Muceniţa Ecaterina de la Domnul Iisus Hristos. Toate inelele sunt ţinute spre binecuvântare pe degetele moaştelor. Aşadar, am primit darul chiar din mâna sfintei.

Comori

Rugul care creşte din Sfântul Altar până deasupra capelei

Uimirea a continuat, căci părintele ne-a dus să ne închinăm în Capela Rugului Aprins. Tradiţia spune că altarul acesteia a fost ridicat peste rădăcinile rugului din care Domnul i-a vorbit lui Moise. Uimitor este că rugul creşte din altar şi iese afară prin acoperişul capelei, învăluindu-l. Aici se intră desculţ, asemeni Proorocului Moise care şi-a scos sandalele păşind pe pământul sfânt.

Capela care datează din secolul al IV-lea are hramul Bunei Vestiri. În fiecare sâmbătă, Sfânta Liturghie se oficiază în capelă. Ne-am continuat drumul spre muzeul mănăstirii, care cuprinde nenumărate icoane şi obiecte de cult, multe fiind cele mai vechi relicve ale Ortodoxiei. Din cele 2.000 de icoane aflate în patrimoniul mănăstirii, doar 150 sunt expuse, multe datând din secolele VI-X. Icoane siriene, georgiene, bizantine şi chiar copte. Amprenta mâinii lui Mohammed atestă faptul că după rezidirea de către împăratul Iustinian, adică din secolul al VI-lea, mănăstirea nu a mai fost niciodată cucerită. Practic, prin acest document, Mohammed asigura protectoratul direct al aşezământului.

Pentru mine însă, timpul s-a oprit parcă în loc atunci când m-am găsit înaintea icoanei Mântuitorului – Blândul Judecător. Cu un ochi judecând aspru şi celălalt senin, plin de compasiune, chipul Domnului Iisus Hristos în această icoană inspiră o mare adâncime. Nu se ştie cine a fost iconarul.

Ne-am plimbat apoi paşii pe aleile înguste ale mănăstirii, acolo pe unde cine ştie câţi cuvioşi or fi călcat şi pe unde o fi trecând cu secole în urmă însuşi Sfântul Ioan Scărarul, iar mai spre zilele noastre, părintele Paisie Aghioritul. Băieţii au fost cazaţi între zidurile mănăstirii, iar noi, fetele, am primit o cameră în clădirea de dinafară. Am mers apoi să ne închinăm la osuar. O clădire mică, de demisol, aflată în afara mănăstirii. Aici, smeriţi, îşi odihnesc oasele călugării care de-a rândul veacurilor au vieţuit în Sinai. Am cântat „Hristos a înviat” Sfântului Ştefan Sinaitul, aflat de secole în scaunul de spovedanie. Am fi rămas acolo. O mireasmă dulce, asemeni mierii, ne-a pătruns plămânii. A doua zi, mirosea până afară.

Am gustat apoi din hrana simplă a mănăstirii şi ne-am odihnit vreo jumătate de oră, plănuind să mergem spre muntele Horeb. Am pornit la 5:30. În 10 minute, Domnul a stins lumina pe Sinai şi soarele a asfinţit brusc. Ne-am întors înapoi cu gândul că vom reveni să urcăm Muntele lui Moise.

A doua zi, pe la 4, a început Utrenia. Porţile mănăstirii s-au deschis pentru noi, fetele, la 5:30 şi am participat la Sfânta Liturghie în cea mai izolată mănăstire din lume. Dimineaţa, când soarele mângâia doar stâncile pustii ale munţilor, am băut cea mai bună cafea. Nu-mi amintesc gustul, însă mi se umple sufletul şi astăzi când retrăiesc clipele de bucurie amestecate cu pace, exaltare, linişte. Mi-e cu neputinţă să descriu desăvârşit în cuvinte. Ne-am luat rămas-bun de la părinţi şi am urcat în microbuz. Extrem de punctual, Odah aştepta. La ora 7 fix ne-am reînceput călătoria prin deşertul Sinaiului. După 700 km ne găseam iar în Ierusalim.

Ziarul Lumina

1 Comentariu

  1. Doina spune:

    Foarte frumos…. Monica, ai trait clipe care pot fi unicale in viata ta, nu se stie daca vei mai merge vreo data in Muntele Sinai. Te rog mult sa pui o poza cu INELUL, care s-a potrivit perfect pe degetul tau. Se vind undeva aceste inele aduse din Mulntele Sinai chiar de pe mina Sf Ecaterina??? Multumesc anticipat.

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!