Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Marea Britanie: Doi foşti colaboratori apropiaţi ai premierului vor fi inculpaţi pentru corupţie

Publicat 21:50 | 20 nov. 2012 // Mapamond // 1.055 vizualizări

Doi foşti apropiaţi colaboratori ai premierului britanic David Cameron, alături de alte trei persoane, vor fi inculpaţi pentru că au conspirat la “cumpărarea” unor funcţionari publici care să le furnizeze informaţii contra cost.

Noua acuzaţie anunţată marţi, 20 noiembrie, survine în contextul scandalului politico-mediatic al interceptărilor telefonice care a zdruncinat anul trecut viaţa publică britanică, relatează BBC, Associated Press şi AFP.

Reuters/telegraph.co.uk

Este vorba de Andy Coulson, fost consilier de presă al premierului britanic, şi Rebekah Brooks, fost redactor-şef al tabloidului „News of the World (NotW)”, care aparţinea grupului de presă News International deţinut de magnatul Rupert Murdoch şi care a fost închis în urma scandalului, după 168 de ani de funcţionare.

Potrivit parchetului britanic, Brooks, vecină, prietenă şi aliat politic al lui Cameron, a conspirat cu ziaristul John Kay pentru a-i plăti în total nu mai puţin de 100.000 de lire sterline (124.500 euro) unei angajate a Ministerului Apărării, Bettina Jordan Barber, în perioada 2004-2011, în schimbul unui flux consistent de dezvăluiri ce au fost publicate în ziarul “The Sun”, tot al lui Murdoch.

La rândul său, Coulson, care până anul trecut a fost consilier-şef pentru presă al premierului britanic, a conspirat cu ziaristul Clive Goodman pentru a plăti o serie de funcţionari cu scopul de a obţine accesul la un registru telefonic cunoscut ca “The Green Book” şi care conţine coordonatele familiei regale şi ale angajaţilor Palatului Regal, se precizează în comunicatul procurorilor.
Faptele care le sunt reproşate au avut loc în două perioade – august 2002-ianuarie 2003 şi ianuarie 2005-iunie 2005.

John Kay urmează să compară în faţa magistraţilor de la Tribunalul Westminster la 29 noiembrie, pentru ceilalţi patru nefiind deocamdată stabilită o dată în acest sens. În ‘ecuaţie’ mai există încă un suspect în legătură cu care procurorii continuă investigaţiile.

Până acum, autorităţile britanice au arestat 52 de persoane în cadrul aşa-zisei Operaţiuni Elveden, declanşată în urma scandalului interceptărilor.
Dacă aceasta se referă la plăţile “nepotrivite” făcute unor funcţionari publici, celelalte două desfăşurate în paralel – Operaţiunea Weeting şi Operaţiunea Tuleta – au în vedere respectiv acuzaţii de interceptare a telefoanelor şi de piraterie informatică.

Sursa: Agerpres

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!