Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Viorel Patrichi: Gazoductele disperării

Publicat 14:39 | 22 nov. 2012 // Accente Info, Geopolitică, Mapamond, Opinii, România // 946 vizualizări

Foto: RIA Novosti

În lumea de azi, se face multă geopolitică pe țeavă până când se construiește o magistrală nouă pentru transportul gazelor naturale. Ce se concepe în trei ani se poate desface într-o singură zi.

Proiectul Nabucco trebuia să devină salvarea Europei, a venit criza și finanțarea i s-a tăiat. A rămas un fel de Nabucco-smart, de care se vorbește tot mai puțin. Era un proiect la care România ținea foarte mult. Nu doar America, așa cum pretind rușii. Încă din luna martie, Vladimir Putin a dat dispoziție ca lucrările la șantierul South Stream să înceapă în decembrie 2012. Și vor începe, chiar dacă nu toate negocierile s-au finalizat.

România, mai precis președintele Traian Băsescu, mai avea un proiect de suflet: AGRI – gazoductul Azerbaijan–Georgia–România Interconnector. Devenise un concurent pentru proiectele Nabucco (!), South Stream, White Stream, Trans Adriatic Pipeline și Interconnector Turcia-Grecia-Italia.

Pe 13 aprilie 2010, miniștrii Natig Aliev (Azerbaidjan), Adriean Videanu (România), Alexander Khetaguri (Georgia) au semnat la București un „memorandum” (de fapt, un fel de convenție) pentru proiectul AGRI. Conducta ar trebui să transporte spre România și, mai departe, spre centrul Europei, 7 miliarde de metri cubi de gaz de la terminalul Sangachal din Azerbaidjan spre terminalul Kulevi de pe malul Mării Negre din Georgia. Va trebui construit un terminal de lichefiere a gazului la Kulevi. De aici, gazul lichefiat ar trebui transportat cu tancurile la Constanța. Aici va trebui construit un terminal de regazeificare a gazului care va fi pompat în sistemul de transport al României. Două milioane de metri cubi ar fi trebuit să rămână pentru necesarul intern al țării noastre, iar 5 milioane ar urma să fie pompați spre Ungaria și mai departe. Pentru construcția AGRI ar trebui 4-6 miliarde de euro. Banii încă nu s-au găsit.

Aflând de proiectul României, Vladimir Putin a anunțat imediat că Rusia va construi un terminal de lichefiere a gazului la Novorossiisk, făcând superfluă realizarea AGRI. Nici Rusia nu a mai făcut nimic acolo.

Proiectul AGRI (Azerbaidjan-Georgia-România Interconnector) presupune livrarea gazului natural prin conducte din Azerbaidjan în Georgia şi lichefierea într-un terminal care urmează să fie construit pe ţărmul georgian al Mării Negre, de unde va fi transportat pe mare în România. În terminalul din România, care va fi construit pe ţărmul Mării Negre, va avea loc regazeificarea şi transferul în sistemul naţional de transport prin conducte fie pentru tranzit, fie pentru consumul intern. Livrarea gazelor către Ungaria se va face prin intermediul conductei Arad-Szeged.

Ucraina joacă în lesă

Uneori, Rusia pare dispusă să facă gesturi bizare, numai să-și știe adversarul aproape. Prins la mijloc, Kievul dă din colț în colț ca să-și rezovle problemele energetice, fără să revină în sfera de influență a Rusiei. În noiembrie, Ucraina a început construirea unui terminal de preluare a gazului lichefiat în regiunea Odesa, a anunţat Vladislav Kasikiv, şeful Agenţiei de stat pentru investiţii şi pentru supervizarea proiectelor naţionale. Iniţial, Guvernul Ucrainei îşi fixase ca obiectiv diversificarea livrărilor de gaze şi reducerea dependenţei energetice faţă de Rusia.

Cu toate acestea, deocamdată, nu există nimic clar cu privire la sursele alternative de livrare. O adevărată senzaţie a fost în ultima vreme anunţul Gazprombank care ar putea deveni unul din investitorii proiectului ucrainean.

Când a fost la Odesa, pe data de 9 octombrie, premierul ucrainean Nikolai Azarov a declarat că Rusia este gata să reducă preţul gazelor pentru Ucraina de 2,5 ori – adică până la 160 de dolari pentru 1000 de metri cubi de gaz. Însă numai dacă Ucraina aderă la Uniunea Vamală. Cei de la Kiev consideră inacceptabilă această abordare. Ucraina nu vrea pur şi simplu să opteze între Uniunea Vamală şi zona de liber schimb cu Uniunea Europeană, ea vrea să coopereze cu toată lumea, a menţionat Azarov.

Iuri Boiko, ministrul Energiei din Ucraina, a anunţat că, la negocierile de la Baku, azerii l-au asigurat că există resurse libere, care, în perspectivă, pot fi obţinute de la zăcământul Şah-Deniz-2.

În aprilie 2012, premierul Nikolai Azarov le spunea jurnaliştilor că, până la sfârşitul anului 2014, se vor livra din Azerbaidjan spre Ucraina 2 miliarde de metri cubi de gaz, în 2015 – 5 miliarde de metri cubi, iar după 2018 – până la 10 miliarde de metri cubi anual. Acest volum este egal cu un sfert din volumul de gaz importat acum de Ucraina şi corespunde capacităţii terminalului de gaz lichefiat de la Odesa.

Era minunat pe hârtie, dar, în realitate, au apărut nişte probleme, apreciază experţii. Primul semnal de alarmă pentru Ucraina a fost refuzul Azerbaidjanului de a semna, în ianuarie 2012, la Davos, un acord pentru constituirea unei societăţi mixte, care să livreze gaze lichefiate. Mai târziu, documentul a fost semnat, însă, până în acel moment, trustul rusesc Gazprom şi compania azeră SOCAR semnaseră şi ele deja o convenţie suplimentară la contractul aflat în vigoare pentru creşterea livrărilor de gaz azer de două ori în 2012, adică până la 3 miliarde de metri cubi, iar pe viitor, până la 7-15 miliarde de metri cubi pe an. Experţii ucraineni şi-au exprimat îndoiala că Baku are suficiente resurse pentru creşterea programată a livrărilor spre Ucraina. Mai ales că au apărut dificultăţi în construirea terminalului de lichefiere a gazelor în portul Kulevi din Georgia, de unde se poate livra gazul lichefiat pe Marea Neagră spre Odesa. În acelaşi timp, Turcia a luat o atitudine intransigentă faţă de eventuala trecere a vapoarelor speciale cu gaze lichefiate pentru Ucraina prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, şi aşa suprasolicitate.

Până în prezent, unele din aceste probleme au fost rezolvate. În septembrie, autorităţile ucrainene au găsit totuşi un limbaj comun cu Executivul Turciei. O sursă de la Kiev a explicat pentru „Nezavisimaia Gazeta”: „Turcia a blocat planurile noastre din două motive. Primul – în semn de solidaritate cu Azerbaidjanul, care şi-a exprimat astfel indignarea că Ucraina livrează arme Armeniei. Nu e nimic ilegal, dar dacă Kievul nu vine cu o ofertă de parteneriat, importantă pentru Baku, atunci poate să primească în replică o asemenea atitudine în alt domeniu. În al doilea rând, Ankara s-a simţit jignită că Ucraina a ales o companie spaniolă să elaboreze un studiu de fezabilitate pentru proiectul terminalului de gaz lichefiat: Turcia avea propriile propuneri şi propriile planuri în acest sens”.

Se trezește Aliotmanul

La mijlocul lunii septembrie, prim-ministrul turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, în timpul vizitei sale la Kiev, că ţara lui este dispusă să lase să treacă prin strâmtori 8 tancuri pe lună (câte 150.000 de tone de gaz lichefiat) pentru Ucraina. Kievul făcuse un gest: acceptase ca unele companii ucrainene să construiască depozite subterane pentru gaze în Turcia.

Până când se va construi terminalul ucrainean, se preconizează organizarea unor livrări de gaze pe platforme plutitoare, pe care Ucraina le va închiria. În ceea ce priveşte furnizorii, premierul Azarov declara în luna iunie 2012: „Sursa prioritară va fi Qatar. El a explicat că Polonia a ajuns deja la un acord cu autorităţile din Qatar să crediteze construirea unui terminal polonez pentru gaz lichefiat. „Polonia va putea obţine de la 5 la 10 miliarde de metri cubi de gaze lichefiate. În principiu, polonezii nu au nevoie de aşa mult gaz şi noi am putea lua această parte de gaz pentru nevoile noastre. Am discutat în acest sens şi cu polonezii, şi cu autorităţile din Qatar”, a povestit Azarov. Pentru livrarea de gaze naturale lichefiate din Polonia, guvernul ucrainean, împreună cu băncile europene, a început finanţarea lucrărilor de modernizare a gazoductului Urengoi-Pomarî-Ujgorod.

Nu se cunoaşte ce structuri vor finanţa construirea terminalului de gaz lichefiat din portul Odesa. Experţii ucraineni precizează că băncile occidentale, care au analizat acest proiect, încă nu s-au decis să ofere împrumuturi, chiar dacă primesc garanţii din partea statului ucrainean.

Construirea unui terminal de gaz lichefiat în Ucraina a fost gândită să se deruleze în două etape. Pentru a inaugura prima etapă în 2016, este necesară terminarea infrastructurii care să permită livrarea de pe vaporul-terminal spre sistemul de transport al gazelor din Ucraina o cantitate de până la 5 miliarde de metri cubi pe an. A doua etapă a obiectivului se va încheia în 2018 şi presupune finalizarea construirii terminalului terestru, cu o capacitate de 10 miliarde de metri cubi de gaze pe an.

Pentru Rusia, Ucraina este o captivă disperată. Marele partener al Rusiei rămâne încă Turcia. Gazele rusești vin în Turcia din două direcţii: prin conducta transbalcanică (aşa-numitul coridor de vest) şi prin gazoductul Blue Stream. Turcia este al doilea beneficiar al gazelor ruseşti ca pondere, după Germania.

Conducta „Blue Stream” completează coridorul pentru transportul gazelor din Rusia spre Turcia, trecând pe teritoriile Ucrainei, Republicii Moldova, României şi Bulgariei.

În 2012, Gazprom ar putea livra spre Turcia 27,5 miliarde de metri cubi de gaz.
Lucrurile nu vor rămâne la fel de roz în 2013. Ziarul american „The Washington Post” prezice dezastre: „Gazprom este în drum spre faliment”. Pare exagerat, dar semne rele se arată. Morbul disperării se maneifestă chiar în acest colos unic în lume, care este incapabil de modernizare și acceptă practicarea șantajului politic asupra partenerilor din estul și din centrul Europei. Mai întâi, colosul va cunoaște implozia din interior. Ulterior, lovitura de grație va veni chiar din partea celui mai bun prieten – aparent – al Rusiei – Turcia.

Nici Kremlinul nu mai are tovarăși de nădejde

Și iată cum.
Trusturile BP, Statoil şi Total, partenerii companiei de stat SOCAR din Azerbaidjan în cadrul proiectului Şah-Deniz, au confirmat oficial că vor să participe la proiectul de construire şi de exploatare a Gazoductului Trans-anatolian (TANAP). Aşa a declarat pentru ziarişti Rovnag Abdullaev, preşedintele companiei SOCAR. Pe această magistrală, se va pompa gazul spre Turcia, iar de aici spre Uniunea Europeană.

„În vara trecută, noi am anunţat că vrem să oferim o parte din acţiunile noastre pentru alte companii, păstrând pentru noi 51%. BP, Statoil şi Total ne-au trimis acordul lor scris că vor participa la acest proiect”, a anunţat Abdullaev. El a subliniat că, deşi este un plan preliminar şi că documentele nu s-au semnat deocamdată, compania de stat intenţionează să distribuie acţiunile în felul următor: BP şi Statoil – câte 12%, iar Total – 5%.

O convenţie interguvernamentală între Azerbaidjan şi Turcia, pentru construirea gazoductului TANAP, s-a semnat în iunie 2012, la Istanbul. TANAP va avea o lungime de 1790 de kilometri, cu o capacitate iniţială de transport de 16 miliarde de metri cubi. El va transporta o mare cantitate de gaz azer spre piaţa Turciei şi, mai departe, spre Europa.

Milli Majlis (Parlamentul) din Azerbaidjan a aprobat pe 6 noiembrie această convenţie. Consorţiul nou format sunt compania petrolieră de stat SOCAR din Azerbaidjan (80%), operatorul de stat pentru conducte Botas din Turcia şi compania petrolieră turcă Turkiye Petrolleri (20%).

Ideea construirii unui nou gazoduct a apărut acum câţiva ani şi s-a actualizat la sfârşitul lui octombrie 2011, în timp ce Ankara şi Baku au perfectat şi au semnat la Izmir un set de documente pentru cumpărare-vânzare şi export de gaz azer. Viitorul gazoduct, care a primit denumirea Trans Anadolu (TANAP), se va întinde de la frontiera de est a Turciei până la cea de vest.

Taner Iîldîz, ministrul Energiei din Turcia, a spus că realizarea noului gazoduct va permite reducerea considerabilă a cheltuielilor pentru transportul gazului şi, ceea ce este esenţial, după inaugurare, problema livrărilor de gaze spre Europa va fi mult mai simplă. Experţii azeri consideră că dorinţa Azerbaidjanului de a construi gazoducte de mare capacitate şi de a spori volumul de gaz tranzitat de magistralele deja existente este absolut explicabilă. În prezent, Baku pune practic bazele pentru transportul „marelui flux” de la zăcămintele deja deschise Şah-Deniz, Abşeron, Umid şi alte resurse de viitor în regiunea în care compania SOCAR întreprinde explorări extinse.

Gazoductul TANAP va porni din estul Turciei şi va merge până la frontiera acestei ţări cu Bulgaria sau cu Grecia. Construcţia acestei conducte este programată să înceapă în trimestrul al IV-lea al anului 2014.
Într-o primă etapă, capacitatea de transport a gazoductului TANAP va fi de 16 miliarde de metri cubi, în a doua etapă, va urca la 20 de miliarde de metri cubi, iar în a treia etapă, este posibil să urce până la 24 de miliarde de metri cubi pe an. Costurile primei etape de construcţie a gazoductului se evaluează la 7-8 miliarde de dolari.

Numeroşi experţi consideră că decizia autorităţilor de la Baku de a prelungi propriul gazoduct pe teritoriul Turciei va înlesni considerabil sarcina participanţilor la proiectul Nabucco West.
Esenţialul este că realizarea Gazoductului Transanatolian reprezintă, de fapt, construcţia unei mari părţi a gazoductului Nabucco West. Tocmai din acest motiv, Uniunea Europeană a sprijinit decizia Turciei şi a Azerbaidjanului.

Și mortul Uniunii

Reamintim că proiectul Nabucco West este o variantă trunchiată a proiectului iniţial Nabucco. El prevede construirea unui gazoduct de 1300 de kilometri (Bulgaria – 412 km, România – 469 km, Ungaria – 284 km, Austria – 47 km) pentru transportarea gazului din Azerbaidjan, gaz ce va fi pompat în a doua etapă a exploatării zăcământului Şah-Deniz.

În prezent, acţionarii proiectului Nabucco sunt companiile OMV din Austria, FGSZ din Ungaria, Bulgargaz din Bulgaria, Transgaz din România, Botas din Turcia şi RWE din Germania.

Sectorul bulgar de 422 kilometri al conductei Nabucco a intrat oficial în faza de aprobare a Evaluării Impactului asupra Mediului (Environmental Impact Assessment – EIA).

Anterior, Nabucco a anunțat finalizarea procesului de obținere a autorizațiilor EIA pentru sectorul ungar, ultimele patru autorizații fiind obținute în luna iunie. Nabucco va crea sute de locuri de muncă în Bulgaria, va aduce investiții de un miliard de euro, venituri din taxe și va crea noi oportunități de afaceri.

Consorțiul Nabucco are bune relații de cooperare cu consorțiul Shah Deniz II și Conducta de Gaze Trans-Anatoliană (Trans-Anatolian Gas Pipeline – TANAP).

Prin urmare, Nabucco nu mai este unicul concurent pentru proiectul rusesc South Stream. Rusia însă a semnat la mijlocul lui noiembrie un ultim acord cu Bulgaria: începe să sape în decembrie 2012 și speră să ardă etapele înaintea adversarilor.

Dar despre această nouă aventură vom scrie cu alt prilej.

Viorel Patrichi
Pentru Elldor.Info

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!