Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Descoperire: Steaua Tau Ceti, vizibilă cu ochiul liber, are cinci planete, dintre care una este locuibilă

Publicat 17:59 | 19 dec. 2012 // Elldorscop, Ştiinţă // 1.171 vizualizări

Steaua Tau Ceti face parte din constelaţia Balena, aflată aproape de ecuatorul ceresc.

steamboattoday.com

steamboattoday.com

Astronomii au crezut multă vreme că Tau Ceti, stea vizibilă cu ochiul liber de pe Terra, străluceşte singură în noapte, dar oamenii de ştiinţă au descoperit recent cinci planete care orbitează în jurul ei, iar una dintre ele se află într-o zonă potenţial locuibilă.

Tau Ceti, care face parte din constelaţia Balenei, este o stea apropiată de Soarele nostru (12 ani-lumină) şi foarte asemănătoare cu acesta, din punct de vedere al masei şi al strălucirii. În trecut, multe priviri au fost întoarse spre această stea, în căutarea unei ipotetice forme de viaţă extraterestră, dar acele încercări au fost în van.

Nicio planetă nu fusese detectată în apropiere de Tau Ceti, până când o echipă internaţională de cercetători a avut ideea să testeze pe această stea o tehnică nouă de colectare a datelor astronomice, capabilă – în teorie – să detecteze semnale de două ori mai puternice, în comparaţie cu tehnicile precedente.

Wikipedia

Wikipedia

„Am ales Tau Ceti (…) pentru că ne aşteptam să nu conţină niciun semnal. Este atât de strălucitoare şi de asemănătoare cu Soarele nostru, încât reprezintă «o masă de testare» ideală pentru ne verifica metoda de detectare a planetelor de talie mică”, a explicat într-un comunicat Hugh Jones, de la Universitatea Hertfordshire din Marea Britanie.

Astronomii au descoperit cinci planete, ale căror mase sunt de două până la de şase ori mai mari decât Terra. Una dintre ele pluteşte în zona „locuibilă” – nici prea caldă, nici prea rece -, care permite existenţa unei atmosfere, a apei în stare lichidă la suprafaţa ei şi deci poate întreţine forme de viaţă.

„Tau Ceti este una dintre cele mai apropiate vecine cosmice ale noastre, atât de strălucitoare încât vom putea să studiem atmosferele planetelor sale într-un viitor nu foarte îndepărtat”, a spus James Jenkins, profesor la Universitatea din Chile, care a participat la realizarea acestui studiu, publicat în revista “Astronomy & Astrophysics”.

Această descoperire confirmă noua idee potrivit căreia „aproape toate stelele au planete şi galaxia noastră trebuie deci să conţină un număr mare de planete potenţial locuibile, de o mărime apropiată de cea a planetei noastre”, a adăugat Steve Vogt, de la Universitatea California din Santa Cruz.

Observatorul Austral European (ESO) a anunţat, recent, că miliarde de astfel de planete există în Calea Lactee, dintre care circa o sută se află în apropiere de Soarele nostru.

Florin Bădescu
Sursa: Mediafax, cu referire la AFP

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!