Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Prezentarea în forme variate a culturii române în exterior, printre priorităţile ICR pentru anul 2013

Publicat 13:12 | 28 dec. 2012 // Cultură, România // 814 vizualizări

ICRPrezentarea în forme variate a culturii române în exterior prin concerte, expoziţii, târguri de carte, traduceri de cărţi ale autorilor români, finanţarea de proiecte care asigură cunoaştere, vizibilitate şi prestigiu culturii române şi a unor burse destinate sprijinirii creatorilor în vederea realizării de performanţe semnificative, se numără printre priorităţile Institutului Cultural Român (ICR) pentru anul 2013.

Potrivit unui comunicat transmis, vineri, Agerpres, de Direcţia Promovare-Presă-Relaţii Publice a ICR, semnat de preşedintele Institutului, Andrei Marga, între obiectivele prioritare ale ICR pentru anul care urmează se află punerea în funcţiune a platformei electronice “România in the World” menită să asigure interacţiunea celor ce se revendică din cultura română ca şi sprijinirea unor acţiuni culturale şi a publicaţiilor comunităţilor româneşti din afara ţării.

De asemenea, ICR va sprijini organizarea de evenimente culturale internaţionale de talie majoră (concerte, festivaluri, reuniuni etc.) în România prin intrarea de funcţiune a filialelor sale din provinciile istorice ale ţării.

Va fi avută în vedere prezentarea contribuţiilor româneşti în ştiinţă şi tehnologie; extinderea dezbaterii publice asupra evoluţiei României (prin instituirea unui sistem de conferinţe publice, sprijinirea unor publicaţii pentru profilare pe dezbateri, reuniuni naţionale şi internaţionale, prezenţa specialiştilor români în alte ţări etc.) şi editarea de publicaţii proprii destinate să facă cunoscută cultura română în exterior (“The Review of Romanian Books”) şi de serii (seria de volume “The Library of Romania”) în acelaşi scop.

Normalizarea structurii de personal în exterior (prin desemnarea unor personalităţi profilate ale culturii române, sprijinirea noilor generaţii de creatori, utilizarea stagiului în străinătate pentru dezvoltare culturală, ocuparea posturilor prin concursuri, adecvarea personalului în raport cu performanţele, compatibilizarea cu practicile europene etc.) se constituie într-o altă prioritate a ICR pentru 2013.

Totodată, conducerea ICR va urmări sincronizarea activităţii din institutele culturale române din străinătate (prin stabilirea de acţiuni cu impact major, lărgirea înţelegerii şi asumării culturii, organizarea de biblioteci ale culturii române şi de cursuri de limbă română, transferul de cărţi şi de publicaţii dinspre editurile din ţară spre institute, preocupări ale institutelor pentru finanţări proprii, mărirea eficienţei folosirii alocărilor financiare, încadrarea în reperele europene ale cheltuielilor etc.).

Nu în ultimul rând se va avea în vedere trecerea tuturor formelor de sprijin material în seama concursurilor anunţate public şi decise de jurii competente şi independente; amplificarea cooperării cu institute culturale naţionale din Uniunea Europeană şi din alte ţări (în domeniul traducerilor în reciprocitate, al prezenţei în reciprocitate a personalităţilor culturale şi a formaţiunilor reprezentative, al activităţilor în comun etc.) şi mărirea ponderii resurselor extrabugetare şi accesarea de resurse financiare europene.

Agerpres

 

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!