Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

“Ruşii îşi vor însuşi o altă viziune asupra lumii”. Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării (V)

Publicat 08:32 | 22 ian. 2013 // Cultură, Geopolitică, Interviu, Mapamond // 1.437 vizualizări

Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării – Mircea Druc în dialog cu Viorel Patrichi (V)

Mircea Druc. Foto: Viorel Patrichi

Mircea Druc. Foto: Viorel Patrichi

Ruşii vor dispărea ca dinozaurii…

– În jurul lui Putin s-a constituit grupul „Naşi” („Ai noştri”), ca să unească pământurile de la Pacific la Atlantic contra Americii care trebuie scoasă din Europa. Este un paradox tragic al ruşilor: ei nu-şi pot stăpâni fizic, economic, demografic propriul imperiu şi vor tot mai mult. ONU a lansat un studiu care arată ce oraşe vor dispărea de pe Terra din motive economice, demografice, ecologice. Cele mai multe sunt din Rusia. Printre ele este şi Sankt-Petersburg. (Sigur, şi Bucureştiul va avea aceeaşi soartă după specialiştii ONU…) Noi credeam că, după comunism, ruşii se vor vindeca de magia expansiunii, de obsesia imperială. Nu e absurd?

– Mi se pare exagerat să le atribuim ruşilor atâta „sete de acaparare”. După 20 de ani de la colapsul imperiului sovietic, tot Occidentul vorbeşte de comportamentul nu tocmai corect al unor ruşi cu reşedinţa la New-York – „Mafia rusă!”. Dar majoritatea sunt evrei plecaţi din Uniunea Sovietică. Mai apar printre ei şi câţiva ruşi, ucraineni, georgieni, ceceni, moldoveni.
Când s-a reîmpărţit lumea, două naţiuni au cam întârziat: Rusia, din cauza Hoardei de Aur, şi Germania, care era fărâmiţată în stătuleţe feudale. Celelalte croiau de zor imperii în emisferele calde. Elita rusă, ofiţerii superiori din timpul lui Petru cel Mare şi al Ekaterinei, mai ales, erau germani şi de alte origini. Nemţii au avut şi o republică autonomă pe Volga, desfiinţată în 1941. Cohorte întregi de vest-europeni au tot venit în Imperiul ţarilor. După 1917 a împânzit Rusia puzderia Kominternului.
Acum, se pare, lozinca e alta: „Evazionişti fiscali din toată lumea, uniţi-vă! Ne vedem la Moscova!”
Expansiunea, atribuită ruşilor, este tipic occidentală, inspirată şi promovată de imigranţii naturalizaţi. În prezent, agresivitatea contra românilor, polonezilor, ucrainenilor, este inspirată, promovată, în bună parte, de „ruşii de profesie”, inclusiv de evrei ruşi. Toţi trec, de regulă, drept etnici ruşi, fiind în realitate doar cetăţeni ai Federaţiei Ruse.
Mircea-Druc-despre-codul-genetic-al-unei-natiuniÎn 1990-91, în detrimentul lui Gorbaciov, am pledat pentru preşedintele Rusiei Boris Elţin până şi la Casa Albă. În timpul puciului, tancurile sovietice aşteptau la marginea capitalei. Circa jumătate de milion de oameni au ieşit în stradă să apere libertatea românilor basarabeni şi democraţia ruşilor. La Chişinău, noi tipăream toate ziarele liberale moscovite.
Cum ne-au răsplătit liberal-democraţii ruşi? Peste un an, ne-au angajat într-un război pe Nistru. Însă cei care ne-au măcelărit mai tare în vara lui 1992 nu erau etnici ruşi, ci de alte origini. Mai ales ucraineni.
Dacă ar fi fost Putin atunci, se termina şi mai rău.
Acum o parte din elita rusească ar vrea să convingă Europa Occidentală să vină la ei, spre Pacific, cu capital, altfel intră China. Ei se tem de chinezi. Cât timp vor putea exporta gaze prin Nord Stream şi prin South Stream? Dacă ne împăcăm cu Iranul, ce face Rusia?
Cei de la „Peremenî” au o teorie ieşită din comun: „Să cucerim viitorul, nu Europa. Să promovăm proiectul „Hoarda de Aur”, renunţând la iudeo-creştinism, la capitalism”. Vor revenirea la valorile spirituale ale Hoardei de Aur, când popoarele cucerite se bucurau de libertate religioasă, din Pacific până dincolo de Carpaţi.
I-au scris lui Putin şi l-au declarat „Ţarul cel Alb”. I-au cerut să promoveze meritocraţia, loialitatea faţă de persoana aleasă.
„Nebopolitica” (“Politica Cerului”), pe care o promovează ei, presupune alegerea celui mai bun dintre oameni.

– Şi dacii îl alegeau numai pe cel mai bun.

Mircea-Druc-foto-V.Patrichi– Şi acum?
Ar fi bine ca liderii politici să nu se lase seduşi de propriile mituri. Altfel dezagregarea devine inevitabilă. Elitele Rusiei, dar nu numai, construiesc din nou mitologii expansioniste. Se complac în retorică de mare putere. Unii vor să refacă Imperiul, fie ţarist, sovietic, liberal sau pravoslavnic.
Dar în condiţiile unei totale transparenţe informaţionale, retorica şi miturile nu rezistă.
Când va deveni clar că Rusia nu mai poate reface niciun fel de imperiu, populaţia se va decepţiona şi mai tare. Încrederea în Putin se va epuiza definitiv.
Are dreptate politologul Igor Vasiliev. Situaţia unei erodări cronice a naţiunii ruse nu poate rămâne suspendată la infinit. Este posibil să vină la putere în Rusia şi reprezentanţii etniilor ne-ruse. Nu putem exclude fărâmiţarea ţării, o eventuală ocupaţie străină, totală sau parţială. Sau realizarea tuturor scenariilor vehiculate.
În tot cazul, schimbările vor fi de lungă durată. Ele vor pune începutul unei noi epoci. Inevitabil, ruşii îşi vor însuşi o altă viziune asupra lumii. Condiţiile lor de viaţă vor fi radical diferite şi vor genera o altă paradigmă, alte concepţii despre lume. Şi chiar naţiuni noi în baza celei ruse. Aşa cum s-a întâmplat după invazia tătaro-mongolă.
Perioada marelui imperiu rus, care a demarat în secolul XV, se încheie în prezent. Se schimbă cardinal şi poporul, şi rolul statului în viaţa acestui popor. Viaţa sa nu mai poate fi la fel ca înainte, „tradiţională”.
Dintre epavele „vechiului” popor rus, va apărea negreşit un nou popor. Aşa cum s-a întâmplat în perioada de trecere de la Rusia Kieveană la Rusia Moscovită.
Suficiente motive în plus să cred că nostalgicii Imperiului ideocratic sovietic sau proiectanţii Uniunii Pravoslavnice Ortodoxe, în frunte cu Rusia, nu au nicio şansă, vor dispărea ca dinozaurii…

A consemnat Viorel Patrichi
Partea a IV-a: “Românii naufragiaţi” şi “criza identitară” a moldovenilor. Concepte de supravieţuire naţională în era globalizării

Mircea-Druc-2013-foto-Viorel-PatrichiMircea-Druc-2013

Elldor.Info

 

 

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!