Şoimul şi monahul

Cu prea multă uşurinţă considerăm că noi suntem cei care trebuie întotdeauna să primim de la alţii. Hristos spune însă în Noul Testament altceva: „Mai fericit este a da decât a lua“. Asta înseamnă că El vrea ca noi să fim în primul rând cei care dăruim, nu cei care primim.

Fiindcă dacă stăm să ne gândim, cel care dă este mai bogat decât cel care primeşte, pentru că ultimul nu are. Când eşti darnic, eşti bogat, când doar primeşti, eşti vrednic numai de milă.

Un pustnic a văzut odată într-o pădure un şoim. Pasărea ducea spre cuibul său o bucată de carne. Dar în zbor şoimul a zărit un pui de corb rănit şi, coborând, a rupt carnea în mai multe bucăţele, hrănind cu ea puiul neajutorat.

Pustnicul se minună de faptul că un şoim hrănea un corb şi se gândi: Dumnezeu mi-a dat un semn. El nu uită nici măcar de un pui de cioară rănit. Dumnezeu a făcut ca un şoim înspăimântător să ştie să hrănească o pasăre lipsită de ocrotire. Am înţeles cum Dumnezeu dă tuturor fiinţelor cele de care au trebuinţă: şi noi ne preocupăm într-atât de noi înşine… de acum încolo voi înceta să mai am grijă de mine. Dumnezeu m-a făcut să pricep ce am de făcut. Nu mai trebuie să-mi caut de mâncare. Dumnezeu nu lasă în părăsire pe nici una din creaturile sale: nu mă va abandona nici pe mine.

Zis şi făcut. Se aşeză în pădure şi nu se mai clinti din loc: se ruga şi iar se ruga, nemaifăcând nimic altceva. Rămase astfel trei zile şi trei nopţi, fără a mânca vreun pic sau a bea măcar un strop de apă, care trebuia adusă de la un izvor.

După o vreme, pustnicul era atât de slăbit, că nu mai era în stare nici să se ridice de la pământ. Cum era aşa de lipsit de putere, adormi. Şi în vis i se arătă un înger.

Fiinţa netrupească îl privi cu tristeţe şi îi grăi: Este adevărat că semnul cu cele două păsări era pentru tine. Dar tu trebuia să înveţi a urma pilda şoimului, nu a corbului!

Augustin Păunoiu
Ziarul Lumina