Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Papa Benedict: Renunţaţi la egoism, faceţi voia lui Dumnezeu, combateţi răul şi nu vă rugaţi pentru succes şi bunuri materiale

Publicat 00:52 | 18 feb. 2013 // Mapamond, Spiritualitate // 940 vizualizări

Papa Benedict: ”Să nu ne temem să luptăm împotriva răului: important este să o facem cu El, cu Hristos cel biruitor!”

Foto: ilmessaggero.it

Foto: ilmessaggero.it

Aproximativ 150.000 de credincioşi au participat duminică, 17 februarie, în Piaţa San Pietro din Roma, la penultima slujbă Angelus oficiată de Papa Benedict al XVI-lea, care va demisiona la 28 februarie 2013.

Papa Benedict al XVI-lea a îndemnat credincioşii – cu ocazia slujbei Angelus, oficiată duminică, în Piaţa San Pietro de la Vatican – să renunţe la egoism, să facă „voia lui Dumnezeu”, să combată răul şi să nu ceară în rugăciuni „succes sau bunuri materiale”.

Papa_Benedict„În momentele decisive ale vieţii, dar, de fapt, în toate momentele, ne aflăm în faţa unui paradox: vrem să ne urmăm propria voinţă sau să facem voia lui Dumnezeu? Interesul individual sau adevăratul bine, ceea ce este cu adevărat bine?”, a spus Sfântul Părinte în predica din cadrul slujbei catolice Angelus.

„Nucleul ispitelor constă în folosirea lui Dumnezeu în scop propriu, acordând importanţă prea mare succesului şi bunurilor materiale.
Diavolul este subtil: nu îndeamnă direct la săvârşirea răului, ci la un fals bine, arătând în mod fals că adevărata realitate sunt puterea şi satisfacerea nevoilor primare.
În acest fel, comuniunea cu Dumnezeu trece pe plan secund, se reduce la un mijloc, de fapt devine o falsă comuniune, nu mai contează şi dispare. În ultimă instanţă, în ispite, miza este asupra credinţei, pentru că miza reală este relaţia omului cu Dumnezeu„, a spus Papa Benedict.

„După cum ne învaţă Sfinţii Părinţi ai Bisericii, ispitele sunt puse în contextul Întrupării Fiului lui Dumnezeu, în contextul coborârii lui Hristos la condiţia noastră umană. Hristos şi-a parcurs drumul până la capăt, până la moartea pe cruce şi până la coborârea în iad. În acest fel, Hristos este mâna pe care Dumnezeu Tatăl a întins-o omului pentru a-l mântui. După cum ne învâţă Sfântul Augustin, Hristos ne scoate din ispite şi ne oferă biruinţa. Să nu ne temem să luptăm împotriva răului: important este să o facem cu El, cu Hristos cel biruitor!”, a încheiat Papa Benedict.

Duminică după-amiază, Papa Benedict s-a retras pentru practici spirituale care vor dura toată săptămâna, în cadrul Postului Paştelui catolic, şi vor fi intercalate de meditaţii spirituale care vor fi încredinţate actualului secretar al Culturii de la Vatican, cardinalul Gianfranco Ravasi, care are şanse să devină Papă.

Sursa: Mediafax, cu referire la Il Messaggero

 

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!