Noile uniforme ale Poliţiei din Republica Moldova (foto)
Pe platoul Academiei de Poliţie „Ştefan cel Mare” au fost prezentate joi, 18 aprilie, noile uniforme ale Poliţiei Republicii Moldova.
La eveniment au participat premierul în exerciţiu Vlad Filat şi ministrul în exerciţiu al Afacerilor Interne, Dorin Recean.
Dorin Recean a menţionat că “noile uniforme constituie încă un pas în realizarea reformei structurilor de drept”.
Noile uniforme au fost prezentate de Veaceslav Zaporojan, şeful Comisiei de elaborare a noii uniforme a Poliţiei.
Şapte polişti au demonstrat noile uniforme, din stofă de culoare albastru-închis, cu elemente albe și argintii, în variantele de vară şi de iarnă. Uniforma are pantalonii îngustaţi în partea de jos.
Modelele noilor uniforme sunt inspirate din cele ale poliţiştilor din state ale Uniunii Europene, cum ar fi Belgia şi Germania, potrivit lui Veaceslav Zaporojan.
Potrivit MAI, uniforma nouă este mult mai funcţională, mai comodă şi mai igienică, în comparaţie cu uniforma actuală (neagră), aprobată în 2000.
Uniforma va fi de două tipuri: pentru portul de zi cu zi şi de gală, pentru ocazii speciale şi festivităţi.
Guvernul în exerciţiu al Republicii Moldova a adoptat în şedinţa de miercuri, 17 aprilie, proiectul de hotărâre privind aprobarea uniformei, însemnelor distinctive şi normelor de echipare cu uniformă a poliţiştilor. MAI va anunța o licitație publică pentru confecționarea noilor uniforme.
Comentarea e interzisă