Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Reţete-sugestii pentru masa de Paşti

Publicat 22:00 | 01 mai 2013 // Accente Info, Elldorscop, Radar, Şi altele... // 1.434 vizualizări

Recomandat: Reţete cu miel pentru masa de Paşti

adevarul.ro

adevarul.ro

Elldor.Info vă propune câteva reţete-sugestii pentru masa de Paşti:
Salată cu ciuperci şi piept de pui
Icre Pompadour (cu cartofi şi somon)
Ouă în cuiburi de roşii
Salată de heringi cu mere
Peşte în aluat cu bere
Tartine cu urzici
Ouă scoţiene (după Paşti)

Salată cu ciuperci şi piept de pui

Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 andivă, 1/2 salată verde creaţă, 250 g ciuperci, 1 piept de pui dezosat, 1 lingură unt, sare, piper, 100 g bacon tăiat cubuleţe. Pentru sos: 6 linguri maioneză, 4 linguri iaurt, 4 linguri ketchup, 4 linguri vin dulce (sau suc de mere).
Mod de preparare: Se aleg frunzele de salată şi andivă, se spală, se zvântă într-un şervet şi se rup bucăţi potrivite.
Ciupercile curăţate se taie în două sau felii mai mari.
Pieptul de pui se spală, se şterge, se taie cubuleţe şi se prăjeşte circa 10 minute în untul încins.
Se adaugă ciupercile, se dunstuiesc puţin, se sărează şi se piperează.
Cubuleţele de bacon se rumenesc într-o tigaie fără grăsime.
Din maioneză, iaurt, ketchup şi vin se prepară sosul, care se gustă de sare şi piper şi se amestecă cu toate ingredientele amintite (salată, ciuperci, pui, bacon…).

Icre Pompadour

Ingrediente (pentru 4 persoane): 4 cartofi nesfărâmicioşi, 4 felii mari de somon afumat, 150 ml smântână groasă, 30 g icre roşii sau de crap, 4 fire mărar verde, 4 cepe mici (de arpagic), 2 linguri zeamă de lămâie, sare, piper proaspăt măcinat.
Mod de preparare:
• Spălaţi cartofii cu peria sub jetul de apă şi fierbeţi-i 20 de minute în aburi.
• Tăiaţi fiecare felie de somon în 4 fâşii.
• Curăţaţi ceapa şi tocaţi-o mărunt. Spalaţi şi tăiaţi (cu foarfeca) 2 fire de mărar.
• Într-un bol, amestecaţi smântâna, ceapa, mărarul şi zeama de lămâie, adăugaţi sare şi piper şi puneţi sosul astfel preparat la rece.
• Când s-au fiert cartofii, curăţaţi-i – fierbinţi – de coajă şi tăiaţi-i în două pe lung. Înfăşuraţi fiecare jumătate de cartof în fâşiile de somon, garnisiţi-le cu sosul de smântână şi presăraţi deasupra câte-o linguriţă cu icre.
• Aşezaţi cartofii pe farfurii împreună cu icrele rămase, decoraţi-i cu frunzuliţe de mărar şi serviţi-i călduţi.
Salata se serveşte imediat.

Ouă în cuiburi de roşii

Ingrediente (pentru 6 persoane): 6 roşii mari şi tari, 6 ouă, 1 ceapă, 1 căţel de usturoi, 100 g măsline negre, 1 linguriţă măghiran, 3 linguri ulei de măsline, sare, piper.
Mod de preparare:
• Încingeţi cuptorul la 180.
• Luaţi roşiile, tăiaţi-le căpăcelele, scobiţi-le şi puneţi miezul deoparte. Săraţi-le şi piperaţi-le în interior, aşezaţi-le – cu căpăcele cu tot – pe o tavă unsă cu ulei şi daţi-le 10 minute la cuptor.
• Între timp, rumeniţi ceapa curăţată şi tăiată mărunt circa 3-4 minute, în 2 linguri cu ulei, adăugaţi miezul de roşii tăiat bucăţele, usturoiul presat, măghiranul, sare şi piper şi lăsaţi-le să fiarbă 5 minute.
• Turnaţi jumătate din sosul astfel preparat în roşiile scobite. Spargeţi ouăle unul câte unul într-o ceaşcă şi lăsaţi-le să alunece, pe rând, în fiecare roşie. Săraţi, piperaţi şi puneţi măslinele şi sosul rămas de jur împrejurul rosiilor. Daţi-le încă 10 minute la cuptor şi serviţi-le imediat cu salată verde.

Salată de heringi cu mere

Ingrediente (pentru 4 persoane): 320 g heringi uşor afumaţi (fileuri), 250 ml lapte, 2 mere, 2 tulpini de ţelină, 1 iaurt, 30 g brânză de vaci + smântână, 1 linguriţă hrean ras, zeama de la o lămâie, 50 ml whisky, sare, piper.
Mod de preparare:
•Aşezaţi fileurile de heringi într-un vas adânc, turnaţi peste ele laptele, acoperiţi-le cu o folie de plastic şi ţineţi-le 12 ore la frigider.
• A doua zi puneţi whisky-ul pe foc, ca să se evapore alcoolul, şi lăsaţi-l să se răcească.
• Amestecaţi – într-un castron – brânza de vaci cu iaurtul şi cu hreanul, adăugaţi zeama de lămâie şi parfumaţi-le cu whisky. Gustaţi de sare şi piper, acoperiţi-le cu folie de plastic şi daţi-le la frigider.
• Scurgeţi fileurile de peşte, zvantaţi-le şi tăiaţi-le bucăţele.
• Spalaţi merele şi scoateţi-le partea lemnoasă şi seminţele (cu un cuţit sau cu o linguriţă). Tăiaţi-le – cu coajă cu tot – mai întâi în 4 şi pe urmă lamele.
• Curaţaţi tulpinile de ţelină şi tăiaţi-le mărunt.
• Puneţi pe un platou fileurile de heringi, fâşiile de măr şi ţelină mărunţită, turnaţi sosul peste ele şi serviţi-le imediat.

Peşte în aluat cu bere

Ingrediente (pentru 4 persoane): 700 g file de peşte alb (şalău, cod etc.), ulei pentru prăjit.
Pentru aluat: 150 g făină, sare, 2 linguri ulei de măsline, 200 ml bere blondă, 1 albuş, 1 gălbenuş (separate).
Mod de preparare:
Se face aluatul: se cern într-un castron făina şi sarea, se face o gropiţă la mijloc, în care se pun gălbenuşul, uleiul şi puţină făină şi se amestecă.
Se adaugă berea – puţin câte puţin – până ce se obţine un aluat neted, ceva mai gros decât aluatul de clătite. Se lasă să crească aproximativ două ore.
Se încinge uleiul la 190 de grade (testul: un cubuleţ de pâine trebuie să se rumenească în 50 de secunde).
Se zvântă fileurile de peşte cu hârtie absorbantă şi se taie în 4 fâşii lungi de 7,5 cm. Se bate albuşul spumă şi se încorporează, cu o lingură, în aluat.
Se înmoaie jumătate din fâşiile de peşte în aluatul cu bere (se scutură de aluatul în plus) şi se prăjesc 4-5 minute în uleiul încins.
După ce s-au rumenit, se lasă să se scurgă pe hârtie absorbantă şi se ţin la cald pe un platou încins.
Se încinge din nou uleiul la 190 de grade şi se prăjeşte şi restul de peşte.
Peştele în aluat cu bere se serveşte fierbinte, cu o garnitură de cartofi şi – eventual – cu sos de roşii.

Tartine cu urzici

Ingrediente (pentru 4 persoane): 1 baghetă franzelă, 2 pumni de urzici, o bucată de şuncă afumată (jambon), unt cât o nucă, ulei de măsline, sare, piper.
Mod de preparare: Spălaţi urzicile şi lăsaţi-le să se scurgă bine, apoi tocaţi-le.
Într-o tigaie mare puneţi untul să se topească şi adăugaţi urzicile.
Lăsaţi-le să se călească 5 minute, amestecând întruna.
Săraţi şi piperaţi.
Tocaţi (tăiaţi mărunt) jambonul şi căliţi-l 1-2 minute într-o tigaie, apoi amestecaţi-l cu urzicile.
Tăiaţi 12 felii de pâine (grosimea 2,5 cm), puneţi într-o tigaie 2 linguri de ulei şi lăsaţi feliile de pâine să se rumenească.
Scurgeţi-le pe hârtie absorbantă, apoi puneţi pe ele amestecul urzici-jambon şi serviţi-le cât mai calde.

Ouă scoţiene 

Ingrediente (pentru 4 ouă): 4 ouă fierte tari (rămase de la Paşti), 250 g carne de porc tocată, 1 ceapă mică rasă, 1 ou crud (separat albuşul şi gălbenuşul), 2 linguri pesmet, 1 lingură pătrunjel verde tocat, sare, piper, nucşoară, încă 1/2 ceaşcă pesmet, ulei pentru prăjit.
Mod de preparare: Se curăţă ouăle fierte de coajă. Se amestecă bine carnea tocată cu ceapa, pesmetul şi pătrunjelul, se gustă de sare, piper şi nucşoară şi se împarte în 4 părţi.
Se ia câte o porţie între palmele ude şi se apasă în aşa fel încât tocătura să poată îmbrăca un ou. Se înveleşte oul cu amestecul de carne, se turteşte puţin şi se procedează la fel şi cu celelalte ouă.
Se ung apoi ouăle astfel pregătite cu albuşul bătut uşor, se dau prin pesmet şi se prăjesc 8 minute, în uleiul bine încins.
Când s-au rumenit frumos, se scot din tigaie, se lasă puţin să se scurgă şi se servesc imediat.

(Reţete selectate din revista “Formula As”)

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!