Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

„Rusia şi China ar trebui să schimbe lumea împreună”

Publicat 12:44 | 13 mai 2013 // Mapamond, Radar // 1.119 vizualizări

Patriarhul Rusiei, Kirill, la Marele Zid Chinezesc: “Rusia şi China ar trebui să schimbe lumea împreună”

Patriarchia.ru

Patriarchia.ru

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, care a început la sfârşitul săptămânii trecute o vizită ecumenică de patru zile în China, prima în această ţară din partea unui conducător al Bisericii Ortodoxe Ruse, a urcat pe Marele zid chinezesc pe un segment al acestuia situat în apropiere de Beijing, exprimându-şi admiraţia pentru acest “remarcabil monument de arhitectură veche, impresionant prin dimensiunea sa”, după cum a afirmat într-o declaraţie făcută sâmbătă ziariştilor care îl însoţeau.

“Acest minunat monument arhitectural, un simbol al măreţiei spirituale a poporului chinez generează un sentiment de respect pentru marele nostru vecin”, a afirmat patriarhul rus, comparând construcţia Marelui Zid Chinezesc cu efortul de explorare a Siberiei de către Rusia.
În opinia sa, construcţia Marelui Zid Chinezesc şi explorarea Siberiei, care a necesitat de asemenea un efort extraordinar, sunt o mărturie a voinţei puternice a celor două naţiuni, care acum ar trebui să conlucreze pentru un viitor mai bun al lumii.

“Aici, în Extremul Orient, cele două ţări se întrepătrund; două ţări mari, două naţiuni puternice. Prin urmare, prin multiplicarea eforturilor noastre, ar trebui să acţionăm împreună pentru un viitor mai bun al popoarelor noastre şi al întregii lumi”, a declarat patriarhul Kirill.

În prima zi a vizitei sale în China, conducătorul Bisericii Ruse a putut să admire vineri Palatul Imperial şi a avut o întrevedere cu preşedintele chinez Xi Jinping, urmând ca până la finalul vizitei să se deplaseze în comunităţile creştine din Harbin şi Shanghai.

Marele Zid Chinezesc este considerat una dintre cele şapte minuni ale lumii, datând din secolul al III-lea î.Hr., a cărui construcţie a durat până în secolul al XVII-lea. La un moment, acesta se întindea de la un capăt la altul pe mai mult de 2.500 km şi trecea peste vârfurile unor masive montane până la Marea Galbenă.

Detalii în limba română despre vizita patriarhului Kirill în China, fotografii: Patriarchia.ru – site-ul Bisericii Ortodoxe Ruse

Sursa: Agerpres, cu referire la Interfax

Elldor_Info-Avansam

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!