Elldor.Info

Agenţie de presă şi ziar online

Slujbele în bisericile ortodoxe până la Paşti (joi, vineri, sâmbătă)

Publicat 02:02 | 02 mai 2013 // Mapamond, Radar, Spiritualitate // 1.658 vizualizări
ziarullumina.ro

ziarullumina.ro

Zilnic, în săptămâna Sfintelor Pătimiri (Săptămâna Mare) din Postul Paştilor, în bisericile ortodoxe se săvârşesc deniile, după ora 17:00. (Deniile sunt Utrenia pentru a doua zi. De exemplu, denia de joi se săvârşeşte în seara de miercuri.)

Joi dimineaţa, se oficiază Liturghia Sfântului Vasile cel Mare, unită cu slujba Vecerniei zilei de vineri.

Joi seara, se săvârşeşte denia celor 12 Evanghelii, împreună cu rânduiala scoaterii Sfintei Cruci din altar.

Vineri este zi aliturgică, nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie. Dimineaţa, se săvârşesc Ceasurile Împărăteşti şi apoi Vecernia de sâmbătă, în cadrul căreia se scoate Sfântul Epitaf şi se aşază în mijlocul bisericii, lângă Sfânta Cruce, pentru a fi cinstite de credincioşi.
Vineri seara se oficiază denia Prohodului Domnului, care include şi pocesiunea în jurul bisericii. Vinerea Mare, Prohodul Mântuitorului

Sâmbătă dimineaţa se oficiază ultima Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare din Postul Mare, unită cu Vecernia zilei de duminică.

Sâmbătă noaptea, de la ora 11:30, se săvârşeşte Canonul Sâmbetei celei Mari, premergător Învierii Domnului.

La ora 24:00, creştinii sunt chemaţi să ia Lumină, începe slujba Învierii.

Elldor.Info

 

Comentarea e interzisă

Subscribe to our RSS Feed! Follow us on Facebook! Follow us on Twitter! Visit our LinkedIn Profile!